Zoran Puhač, Secretar General al European Organization for Gaming Law , este speaker la conferința , Exact Time in Gambling / Serbia.
Exact Time in Gambling / Serbia – ExTG23 este de mare actualitate și se va desfășura în perioada 2-3 octombrie la Belgrad. Evenimentul a stârnit, un val de interes atât local cât și în țările din vecinătate.
Astfel, speaker importanți, recunoscuți în lumea internațională a jocurilor de noroc, au confirmat participarea la acest eveniment. Printre aceștia se numără și Zoran Puhač, Secretar General al European Organization for Gaming Law (EOGL).
Zoran Puhač a absolvit Academia de Aviație Militară și cursurile post universitare ale facultății de Științe Politice cu specializarea Comunicarea de Criză. A îndeplinit, rând pe rând, funcțiile de Director of Corporate Affairs la Mozzartbet și coordonator al Association of Gaming Providers (AGP), dar și de purtător de cuvânt al Ministerului Aparărării.
Prevăzut să se desfășoare pe durata a două zile, evenimentul va avea în program și o petrecere de socializare astfel încât cei prezenți să aibă ocazia să se cunoască mai bine între ei.
Agenda, deosebit de bogată de tematici, va cuprinde atât gamblingul tradițional cât și cel online, dar și soluții de plată moderne și flexibile.
Un loc aparte în programul manifestării va avea prezentarea noutăților companiilor.
Participarea se face pe baza completării Formularului de Înregistrare de aici…
Formular-Inreg-ExTG23
Gazda evenimentului este Metropol Palace Hotel, exclusivistul hotel din centrul Belgradului, locul în care se cazează vedetele din lumea întreagă când vizitează Serbia.
Președinte al evenimentului este binecunoscutul director al Casino Marketing Academy, Arjan Korstjens, membru fondator al companiei de consultanță ExPlayner.
Parteneri ai celei de a 2a ediții a conferinței Exact Time in Gambling / Serbia sunt:
Partener Principal: European Organization for Gaming Law – EOGL
Partener de Aur: asociația ROMBET
Partener de Argint: Gamingtec
Partener de Bronz: Commodity Trust AG și IGT
Partener Logistică: EasyPay System
Partener: Smart Games
Inițiator și organizator: Casino Life & Business Magazine.
Despre Exact Time in Gambling poți să citești AICI.