YAMATO ZAHARIA multiplu campion național, european și mondial KEMPO – ARTE MARȚIALE MIXTE

0
Yamato Zaharia
Yamato Zaharia

Yamato Zaharia
O viață pentru sport și sport pentru o viață de succes. Antrenamente spartane, voința și puterea de a merge mai departe.
„Sportul m-a făcut să fiu cine sunt astăzi”
„Like father, like son”… Amatto Zaharia și Yamato Zaharia, doi campioni, un singur țel: să învingă!

Foto by Bogdan Preda
Trends by Adina Buzatu
Watches by Helfer

Englezii spun „like father, like son”, la noi s-ar spune „ce naște din pisică șoareci mănâncă” sau „așchia nu sare departe de trunchi”. Dar nu este suficientă apropierea fiului de succesul tatălui, pentru a deveni campion, ci foarte multă voință, foarte multă muncă și sacrificii personale. Povestea lui Yamato Zaharia arată care este rețeta succesului în viață și în carieră, pornind de la exemplul tatălui, dar adăugând propria luptă, propria bătălie, propriul sacrificiu, pentru fiecare trofeu, pentru fiecare titlu național, European sau mondial. Cât de mult înseamnă propria luptă pentru un campion, cât de mult dor bârfele și etichetările incorecte, cum a ajuns la Legiunea Străină Fight 4 You dar și la Exatlon, povestește campionul mondial Yamato Zaharia.

➤ Care este prima ta amintire din copilărie?
Yamato Zaharia: Deși a trecut mult timp de atunci, am foarte multe amintiri frumoase din copilărie. Cel mai frumos era că mergeam cu tata peste tot. Asta îmi plăcea cel mai mult. Să fiu mereu cu el, peste tot. Țin minte că am mers prima dată în Japonia, pe la șase ani. A fost ceva absolut superb. Cred că este visul oricărui practicant de arte marțiale să ajungă în Țara Soarelui Răsare, să vadă acele temple senzaționale, să simtă energia și căldura oamenilor de acolo și, mai ales, să aibă șansa de lua contact cu un popor deosebit, care-și bazează cultura, comportamentul, pe onoare, educație și respect. Altă amintire ar fi despre momentul când am avut primul meci. Era tot pe la vreo șase ani, la Salonta. Atunci am luptat în ring pentru prima oară. Mă aflam acolo cu tatăl meu și m-a întrebat dacă vreau să lupt. Inițial, am spus nu, după care m-am răzgândit și am acceptat. Am foarte multe amintiri frumoase legate de copilărie și mă simt norocos că am avut această șansă, pentru că alți copii nu au acest privilegiu.

➤ Când ți-ai dat seama că vei face performanță?
Yamato Zaharia: Nu cred că m-am gândit vreodată, în copilărie, că o să fac performanță. Am mers mereu alături de tatăl meu în sălile de sport, la antrenamente. Îmi doream să petrec cât mai mult timp alături de el și, uite așa, am ajuns să fac performanță la cel mai înalt nivel. Nu a fost ceva impus de cineva. A venit de la sine, din dorința de a sta și de a fi tot timpul alături de tatăl meu, care a fost întotdeauna cea mai importantă persoană pentru mine. Voiam doar, ca prin ceea ce fac, prin munca și rezultatele mele, să-l fac pe tata mândru de mine. Asta îmi dădea o motivație uriașă, o forță și o energie extraordinară.

Pregătire spartană, pentru că doar așa poți să lupți și să faci performanță la un nivel înalt

➤ Unii spun că viața sportivilor de performanță e un calvar, că nu au copilărie, adolescență, apoi viață de familie. Totuși, tu pari a fi contraexemplul. Ce poți spune despre echilibrul dintre viața personală și performanță? Cum le împaci?
Yamato Zaharia: Eu am avut șansa să cresc într-o familie de sportivi, într-un mediu în care sportul este religia de bază. La fel ca toți frații mei, am avut din naștere calități atletice și deprinderi motrice foarte bune. După 20 de ani petrecuți în sala de sport, pe tatami, în ring sau în cușcă, îmi doresc să continui să fac performanță dar, în același timp, îmi doresc să mă și distrez, pentru că în ultimii ani am pus sportul și performanțele pe primul loc. Toți cei care spun că viața sportivilor de performanță este de multe ori un calvar au dreptate sută la sută. Ești atât de prins să faci performanță, îți dorești atât de mult să câștigi, încât de multe ori uiți de tine. Renunți la distracție, la vacanțe, te uiți la tot ce este în jurul tău și simți cum trece timpul pe lângă tine, cum trec toate pe lângă tine, iar tu nu ai timp decât de antrenamente, pentru că tu ști foarte bine că, dacă vrei rezultate, trebuie să muncești foarte mult. Când sunt la pregătire pentru un campionat foarte puternic sau pentru un meci important, nu mai am parte mai de nimic altceva. Intru într-o pregătire spartană pentru că doar așa poți să lupți și să faci performanță la nivel înalt. Și la fel ca mine sunt toțI colegii mei, care sunt ca și frații mei, parte din familia mea, și pe care-i apreciez și-i respect foarte mult pentru că știu foarte bine prin ceea ce trece fiecare dintre ei pe calea performanței. Și ca să revin la întrebare. Da, viață de sportiv de performanță îți poate aduce foarte multe bucurii și satisfacții dar doar dacă accepți calvarul prin care trebuie să treci pentru a le obține. Să mai vorbim și de accidentările inerente într-un sport atât de dur, să mai vorbim și de operații, de perioadele de refacere?! Nu ne-ar ajunge toate paginile din revistă.

➤ Se mai spune că atunci când tatăl este vedetă, fiul crește cumva în umbra lui. Ai simțit vreodată asta sau, dimpotrivă, tatăl tău te-a inspirat și te-a ajutat să devii din ce în ce mai bun?
Yamato Zaharia: Este normal ca atunci când tatăl tău este o personalitate marcantă în această lume elitistă a artelor marțiale, atât la nivel național cât șI internațional, să te simți cumva în umbra lui. Bine, bine, acum, fie vorba între noi, tata are o personalitate atât de puternică încât de fier să fi și tot te domină. Dar, revenind la mine. Este foarte clar că lumea, în general, are o apetență aparte spre bârfă, spre critică, spre aruncatul cu noroi în ceilalți. Cel mai simplu pentru cei lipsiți de educație, de valoare, măcinați de frustrări personale, este să arunce pe spatele altora vina insuccesului personal. E aiurea să auzi cum se vorbește în spatele tău, ca și cum ai fi vinovat de ceva, ”el e Yamato, băiatul lui Amatto Zaharia”. Cumva, am crescut catalogat ca fiind “băiatul lui tata”. De multe ori auzeam vorbele astea în spatele meu, în special de la persoane cu o educație precară și fără vreo performanță notabilă, deși eu cele mai multe meciuri le câștigam înainte de limită, prin KO sau abandon. Noaptea minții… Foarte târziu am înțeles însă, că de fapt ținta acelor atacuri nu eram eu ci…tatăl meu, pe care, incapabili fiind să-l înfrunte personal, încercau să-l lovească atacându-i copilul, adică…pe mine. Toate vorbele astea însă, care m-au durut ani de zile, care au lăsat urme adânci, și care mi-au creat multe nopți nedormite, m-au motivat să mă antrenez și mai tare, ca să pot urca de cât mai multe ori pe prima treaptă a podiumului, mai ales în competițiile internaționale unde majoritatea arbitrilor erau străini. La început eram foarte supărat pe cei care vorbeau și bârfeau în spatele meu, pentru că mi se părea lipsit de bun simț și, mai ales, necinstit din partea lor să facă asta. Mai apoi însă, le-am mulțumit în sinea mea. Pentru că prin felul lor de a fi, incorect la adresa mea, m-au ambiționat și m-au motivat și mai tare să-mi clădesc propriul nume. De aceea am participat și la alte concursuri de mare anduranță și complexitate, care nu aveau absolute nicio legătură cu Federația Română de Kempo, cum ar fi Legiunea Străină Fight 4 You, pe care l-am și câștigat, sau la Exatlon, unde eram singur, la 10.000 de kilometri distanță de casă. În felul ăsta, nimeni nu mai putea să spună că am câștigat ceva datorită tatălui meu. Tatăl meu m-a ajutat și a fost întotdeauna alături de mine, în absolut orice mi-am propus să fac. Dar toată acea muncă titanică pentru fiecare medalie câștigată, a fost a mea, personal. Toate loviturile pe care le-am dat sau pe care le-am încasat, au fost ale mele, personal. Toate accidentările, operațiile prin care am trecut, perioadele grele de refacere, au fost ale mele, personal. Eu personal am trecut prin ele și nimeni altcineva. Am suportat fiecare centimetru de sacrificiu pe pielea mea, nimeni nu a muncit în locul meu. Cel mai important a fost că tata m-a susținut psihic enorm. Am fost întotdeauna inspirat de el, mai ales când vedeam câtă lume îl admiră și-l respectă. Tata este un om foarte puternic și impunător prin atitudine. Când eram mic voiam să fiu ca el. Acum muncesc să-l depășesc și sunt convins, știu foarte bine, că dacă-l voi depăși, va fi foarte mândru de mine. Dar nu e ușor. Nu e deloc ușor.

➤ Când ai avut cea mai mare satisfacție din carieră? Este satisfacția cea mai mare și din viața personală?
Yamato Zaharia: Cele mai mari satisfacții le am atunci când merg la o competiție, iar acolo concurează și frații mei. Este un sentiment foarte frumos să-i văd cum luptă, iar când pot, stau la ei în colț și le dau indicații. Astea sunt cele mai importante momente. Atunci când sunt alături de familie.

➤ Este ceva ce ți-ai fi dorit să faci și nu ți-a permis timpul, din cauza programului de antrenament? Regreți?
Yamato Zaharia: Mereu am făcut tot ce mi-am propus și nu am avut probleme cu programul de antrenament, mi-am manageriat bine timpul. Nu regret nimic din ce am făcut sau nu am făcut. Dacă aș sta să mă gândesc la regrete, nu aș mai avea timp să mă antrenez și, de ce nu, să mă mai și distrez.

➤ Dacă te-ai întoarce în timp, ai alege o copilărie fără pregătirea pentru performanță sportivă? De ce?
Yamato Zaharia: Nu mă gândesc să mă întorc în timp să schimb ceva sau să renunț la sport, din mai multe motive. Unul ar fi că am început practicarea sportului pentru că așa am vrut eu, fără să mă oblige nimeni, iar al doilea ar fi că prin sport, prin munca mea personală, am reușit să realizez ceva și să îmi fac un renume. Sportul m-a făcut să fiu cine sunt astăzi. Sunt convins însă, că aș fi putut face performanță în orice alt domeniu pentru că sunt o persoană ambițioasă și competitivă, dar nu mi-aș schimba trecutul, pentru nimic.

➤ Ai avut momente grele, în care ai simțit că nu poți merge mei departe? Care sunt acelea și cum le-ai depășit?
Yamato Zaharia: De mai multe ori am simțit nevoia de a abandona și de a nu mai face sport, pentru că nu este ușor. Spre exemplu, în 2007, la Campionatul Mondial de Kempo din Portugalia, în finala pe care am disputat-o împotriva unui sportiv din Ungaria, s-a dat o decizie greșită, iar eu am pierdut aurul mondial. Ulterior, proba video a arătat că eu câștigasem, dar decizia a rămas neschimbată. Atunci am fost foarte supărat și am spus că nu voi mai face sport și că nu îmi mai doresc să particip la competiții. Ajutorul a venit din partea tatălui meu, care a fost tot timpul alături de mine, a vorbit cu mine, m-a sfătuit și, ușor, ușor, am revenit în sală după o absență de un an. Am revenit mult mai puternic din punct de vedere psihic și am performat din nou. Acum, după atâția ani petrecuțI în sport, pot spune că am realizat că, până la urmă, toate încercările acestea prin care treci pe calea dură a performanței, duc la formarea ta, la șlefuirea și educarea ta, ca luptător, ca OM.

➤ Care e următoarea „redută” pe care vrei s-o cucerești și cât de importantă este pentru viitorul carierei tale?
Yamato Zaharia: Îmi doresc să pot să fiu cât mai mult alături de familia mea, să fim sănătoși și să mergem la cât mai multe competiții împreună. În perioada imediat următoare voi participa la mai multe competiții internaționale, în Antalya, Las Vegas, Japonia, Kazakhstan, apoi poate voi mai participa, de ce nu, și la alte programe sau show-uri TV.

„Ca să fii cel mai bun, trebuie să te antrenezi alături de cei mai buni!”

➤ Cât va trebui să muncești pentru a-ți atinge următoarele obiective?
Yamato Zaharia: Trebuie să muncesc foarte mult pentru următoarele obiective deoarece, din cauza condițiilor grele prin care am trecut Exatlon, în special din cauza alimentației insuficiente, organismul meu a fost foarte slăbit și m-am întors cu două hernii de disc. De aceea trebuie să recuperez tot ce am pierdut în lunile petrecute în Dominicană. Știu însă că am voința și ambiția necesare. Prietenul meu, Jorge Masvidal, luptător UFC, care are și cel mai rapid KO din istoria acestui circuit, m-a invitat în Miami la renumita academie de MMA, American Top Team, pentru a mă antrena acolo alături de el și de alțI luptători UFC. Ne-am cunoscut în Dominicană, la Exatlon, și am rămas prieteni. Sportul unește oameni, destine. Abia aștept să mă refac complet, pentru a ma putea pregăti la această instituție de elită. Ca să fi cel mai bun, trebuie să te antrenezi alături de cei mai buni! Iar eu asta îmi doresc.

La trecutu-i mare, mare viitor…

➤ Ce planuri de viitor ai pe termen lung? Te vezi la conducerea Federației Române de Kempo la un moment dat?
Yamato Zaharia: Multă lume mă întreabă dacă în viitor mi-aș dori să preiau conducerea Federației Române de Kempo de la tatăl meu. Normal că mi-aș dori, la fel cum mulți alții și-ar dori asta. Problema însă, nu se poate pune niciodată la modul simplist dacă îți dorești ci…dacă meriți. Pentru că dacă vrei să ajungi liderul uneia dintre cele mai importante federații din România, trebuie mai întâi de toate, să meriți. Deci, pentru a avea onoarea unei astfel de funcții, trebuie mai întâi de toate, să merit. Iar pentru asta, trebuie să muncesc mai mult, să învăț mai mult, să mă implic mai mult. Într-un cuvânt, să dovedesc că merit să fiu acolo. Cel mai important dar și cel mai greu lucru este să-mi câștig respectul celorlalți. Deoarece fără respectul celorlalți, al colegilor mei, mai ales în această lume dură a sporturilor de luptă, o funcție nu înseamnă absolut nimic. Respectul însă, înseamnă totul.

Și… sfaturi de la un campion adevărat…

„Atunci când un copil cade, învață cea mai importantă lecție de viață: aceea de a se ridica!”

➤ Ce sfaturi le-ai da părinților care ezită în a lua o decizie în legătură cu o eventuală carieră în sportul de performanță a copiilor lor?
Yamato Zaharia: Îi sfătuiesc pe părinți să își ducă copiii la orice sport, pentru a preveni obezitatea și problemele de sănătate. Le va crește încrederea șI stima de sine, ii va ajuta să comunice în societate, îi va dezvolta armonios. Spun de mult timp lucrul acesta. Părinții își protejează excesiv copiii, nu-i mai lasă să se joace, să alerge în parc, să joace fotbal, șotronul, etc. Chiar și părinții ar trebui să fie educați, la rândul lor. Părinții ar trebui să înțeleagă faptul că atunci când un copil cade, învață de fapt cea mai importantă lecție de viață: aceea de a se ridica!

➤ Crezi că au șanse să facă performanță mai ales copiii care au campioni în familie? Sau pot avea modele pe care să le ia ca reper?
Yamato Zaharia: Toți copiii care provin din familii de campioni pot face performanță pentru că au cele mai bune exemple, cele mai bune modele, chiar în fața lor. Este greu însă, să facă față situației din punct de vedere psihic, deoarece întotdeauna vor fi comparați cu părinții lor. Dacă reușesc să treacă de acest obstacol, de acest handicap emoțional, au toate șansele la succes pentru că, de cele mai multe ori, se nasc cu deprinderi motrice foarte bune.

➤ Este nevoie de modele pentru a face performanță? Sau contează doar ceea ce vrea fiecare să realizeze?
Yamato Zaharia: Cu siguranță este foarte bine să ai un model. Te ajută și te motivează. Dacă însă nu îți dorești cu adevărat să faci un anumit lucru, dacă vei fi forțat într-o direcție sau alta, performanța ta va fi una slabă, indiferent de notorietatea modelului tău. Modelul tău nu se poate antrena în locul tău. Nu poate concura și nu poate lupta în locul tău. El îți poate arăta doar ceea ce poți să faci, unde poți să ajungi. În rest, totul ține doar de voința și de ambiția ta. De cât ești tu de puternic pentru a-ți stabili obiective, din ce în ce mai înalte, pentru a le depăși. În final….totul ține doar de tine!