Discutia cu Smaranda Serban am purtat-o in salonul Intermezzo – Cigar Bar – din impresionantul hotel Scala din Bucuresti, noul partener al revistei noastre. Am descoperit o femeie tânara, inteligenta, stapâna pe sine si extrem de motivata. Dar cum ar putea fi altfel o românca devenita in numai câtiva ani Agent Independent pentru Europa, Reprezentant MGM Mirage?!

CUM SE VEDE VEGASUL DE LA EL DE ACASA?

Cred ca fabulosul Vegasului nu poate fi descris in cuvinte. De aceea se si scriu atat de multe articole despre Vegas – este fascinant, pas cu pas si clipa de clipa. Este in permanenta miscare, mereu aduce ceva nou pe piata, indiferent ca este piata hoteliera, a cazinourilor, a entertainment- ului ori piata business-ului. Pentru ca in Vegas se incheie foarte multe conventii de afaceri, care aduc permanent elemente noi din toate punctele de vedere. Deci, da! Vegasul este fascinant si coplesitor, in acelasi timp. Este foarte aproape de inima mea, este a doua mea casa, cateodata prima… Depinde pe unde ma aflu.

CARE ESTE PRIMA IMAGINE CARE V-A RAMAS IN MEMORIE, ODATA AJUNSA IN VEGAS?

O imagine cu foarte multe lumini. Asta este prima impresie. Am ajuns noaptea, iar Vegasul este mare si luminos, mai mult decat oricare alt oras.

CE V-A FACUT SA PLECATI DIN ROMÂNIA?

A fost o oportunitate pe care am avut-o si pe care mi-am dorit sa o valorific. Adevarul este ca atunci cand am ajuns in Vegas, nici nu ma gandeam la cariera. Am vrut sa fac tot ceea ce am stiut eu mai bine, in situatia in care am fost pusa. Pot spune ca sunt o femeie norocoasa. Am dat peste niste oameni extraordinari si cred ca indiferent cat de frumos esti, interior si exterior, si indiferent cat de capabil esti, daca nu dai peste oamenii care sa te puna in valoare si care sa-ti dea o sansa sa te valorifici, este mult mai greu.

DE CE MARKETING, RELATII SI PUBLICITATE? PASIUNE, PRAGMATISM?

In Romania, la Sibiu, am terminat liceul pedagogic. Am fost foarte pregatita sa devin cadru didactic. Odata ajunsa in Vegas, am inceput sa lucrez in domeniul hotelier printr-o intamplare. Am inceput la receptie, la hotelul Treasure Island, care acum se numeste TI. Am avansat foarte repede. Am avut sansa sa lucrez cu niste oameni deosebiti, care mi-au dat posibilitatea sa avansez. In trei-patru ani am ajuns sa lucrez ca hotelmanager la Bellagio, singurul hotel de cinci stele, la vremea aceea, din Las Vegas Nevada.

ESTE VALOAREA RECUNOSCUTA CA ATARE IN AMERICA? MAI TREBUIE, PE LÂNGA VALOARE, SA AI NOROC, RELATII, RECOMANDA RI, PENTRU A REUSI SA-TI CONSTRUIESTI O CARIERA?

Eu spun ca da. Dar este nevoie de foarte multa munca, indiferent ce alegi sa faci. Cel putin, pentru mine, asa a fost. Foarte multa munca, foarte multe ore nedormite, foarte multa disciplina. Un tel foarte bine defenit, odata ce am intrat in domeniul hotelier. Am inceput sa fac tot felul de cursuri, prin intermediul MGM Mirage – de marketing, advertising, management, HR. Am avut posibilitatea sa practic cate putin din fiecare, ca sa-mi dau seama ce s-ar potrivi personalitatii mele. Cand am inteles ce-mi doresc si unde vreau sa ajung, m-am pus serios pe treaba si mi-a schimbat intreg cursul vietii. In alta ordine de idei, pot spune ca am primit sprijin din partea unor prieteni extraordinari, pe care mi i-am facut de-a lungul anilor. Dar este vorba despre un sprijin moral. Ei mi-au fost alaturi si m-au incurajat , la fel ca si compania mea. MGM ne-a trimis, pe noi, ca echipa de management – dar si pe ceilalti angajati – la diverse cursuri, pentru a ne orienta catre ceea ce vrem sa facem. Este o companie care incurajeaza foarte mult persoanele cu potential, care vor sa avanseze. Le da aceasta posibilitate, pentru ca locuri de munca sunt, compania fiind foarte mare. Ideea este sa vrei, sa stii unde vrei sa ajungi si sa muncesti. Si pe urma, sa te ajute un pic si Dumnezeu.

CÂT DE STRESANT ESTE UN ASTFEL DE JOB?

Pentru mine este si nu este, pentru ca iubesc foarte mult ceea ce fac. Facand pedagogie am interactionat cu copiii, apoi, in domeniul hotelier, cu multe si foarte diverse persoane. Intotdeauna mi-a placut sa lucrez cu oamenii. As minti sa spun ca stresul lipseste cu desavarsire. Orice serviciu faci, oricat de mult iti place, este stresant la un moment dat. Dar daca cut peste si am luat-o de la capat.

CE PROIECTE DE VIITOR ARE SMARANDA SERBAN?

Imi doresc sa colaborez in Romania, si nu numai, cu persoane fizice sau juridice – hoteluri si cazinouri –, cu care sa pot crea un flux de clienti spre SUA si dinspre SUA. Ce putem oferi noi, ca si corporatie, persoanelor fizice, care vor sa mearga in Las Vegas? Putem asigura bilete de avion, show-uri, rezervari la restaurant, limuzine, excursii cu elicopterul, cluburi, concerte, meciuri de box. La MGM Grant – MGM Grand Arena – se organizeaza cele mai mari meciuri de box si cele mai mari concerte live. Asta pe langa faptul ca putem oferi cazare si masa la hotelurile noastre. Mai putem oferi, de asemenea, garantia unei discret ii absolute.

Intre altele, ma gandesc ca un plan bine pus la punct poate face din publicatia Casino Live & Business Magazine un instrument foarte bun in dezvoltarea acestui proiect.

CE LE TRANSMITETI CITITORILOR NOSTRI?

In primul rand sa ramana fideli acestei reviste foarte interesanta, facuta cu stil si care reprezinta cazinourile si hotelurile de lux din Romania si din lume. Am citit in acesta revista o multime de informatii, reportaje si interviuri extrem de frumoase si interesante, despre oameni de valoare din Romania si din lume, pusi in lumina in care, cu adevarat, merita sa fie pusi.

Articolul precedentCASINO LIFE & BUSINESS MAGAZINE RECUNOSCUTA LA NIVEL INTERNATIONAL
Articolul următorMiss Hostess Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.