După cea de a 8a ediție a Conferinței Române de Gambling, devenită, cu siguranță cel mai important eveniment dedicat industriei de gambling din zona Europei Centrale și de Est, televiziunea B1 a transmis un scurt reportaj de la fața locului, reportaj trunchiat si neconform cu realitatea.

În reportaj apare “chipurile” un incident ce a avut loc la începutul conferinței, fapt complet neadevărat, dar comentat unilateral cu mare emfază de către Sorin Constantinescu și de către Odeta Nestor, răspunsul organizatorilor nefiind redat, deși aceștia au fost intervievați de către cei de la televiziunea respectivă.

Ca să nu existe nicio urmă de indoială asupra celei de a 8a ediții a Conferinței Române de Gambling, în calitate de organizatori, trebuie să lămurim următoarele aspecte:

Pe parcursul desfășurării evenimentului NU a existat niciun incident, nici neplăcut și nici de altă natură, conferința desfășurându-și lucrările în condiții normale.

Odeta Nestor nu a fost anunțată în niciun program ca fiind speaker al evenimentului așa cum, în mod ciudat, se spune, în reportaj.

Odeta Nestor nu s-a înscris nici macar în calitate de participant la eveniment și nu a plătit nicio taxa de participare la conferință.

Odeta Nestor nu a fost oprită de nimeni să intre în sala de plen a conferinței, cu tot alaiul cu care a venit și cu toată gălăgia aferentă, martori fiind toți participanții aflați în sală în acel moment. Mai mult decât atât, Președintele ONJN, aflat în timpul susținerii prezentării sale în acel moment, i-a salutat pe toți și i-a invitat să ia loc.

Odeta Nestor a părăsit sala de plen după numai câteva minute (împreună cu tot alaiul) și a mutat gălăgia pe holurile Parlamentului.

Trebuie menționat că atât Odeta Nestor cât și echipa sa (așa cum au afirmat singuri) formată din Sorin Constantinescu și Mihai Manoilă au sosit la eveniment în jurul orei 14, cu mult după ora de începere a conferinței.

Înexplicabil, Sorin Constantinescu care, deși speaker la acest eveniment, a plecat cu “echipa” și nu a mai revenit să-și suțină prezentarea.

În dialogul telefonic pe care îl are Odeta Nestor cu reporterii de la B1tv, pe parcursul reportajului, aceasta subliniază că organizatorii au fost amenințați de către sponsori că iși retrag banii dacă ea intră în sală, fapt complet neadevărat.
SUBLINIEM: Niciun sponsor nu ne-a amenința vreodată că își retrage banii pentru niciun motiv, cu atât mai puțin pentru a nu primi pe cineva la un eveniment.

Având în vedere caracterul atât al revistei cât și al membrilor echipei ce realizează această revistă și implicit evenimentele ei, un astfel de sponsor nu ar putea să ne fie partener!

Ne cerem public scuze pentru eventualele neplăceri cauzate participanților și partenerilor celei de a 8a ediții a Conferinței Române de Gambling, din cauza apariției acestui articol!

Credem cu tărie că dorințele personale de scandal și de senzațional dăunează grav imaginii industriei din care facem parte, iar primii care trebuie să aibă grijă de această imagine suntem chiar noi, cei ce trăim zilnic în această industrie!se

În încheiere, îi mulțumim pe această cale atât lui Sorin Constantinescu pentru notorietatea câștigată de evenimentul nostru prin postările sale de pe internet, dar și pentru aducerea echipei B1tv la conferință, cât și tuturor acelora care s-au dovedit ecouri târzii ale sale.

Rămâneți alături de Casino Life & Business Magazine, prima și cea mai populară revistă a industriei de gambling din România, având peste 13.000 de fani pe Facebook, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri din lumea jocurilor de noroc.

Articolul precedentEuro Games Technology – punctul de reper în gambling la ICE Totally Gaming 2018
Articolul următorSeminarul “GDPR sau Ce se schimbă în 25 mai 2018!?”