Având în vedere performanțele revistei noastre cât și gradul înalt de disemninare a informației pe care o au atât site-ul cât și profilul de Facebook al revistei noastre Casino Life & Business Magazine, am fost rugați de conducerea Asociației ROMSLOT să transmitem următorul comunicat referitor la seminarul Joc Responsabil, ceea ce și facem, în cele ce urmează. Din păcate comunicatul ne-a parvenit foarte târziu și nu a putut face parte din cuprinsul Ediției Speciale dedicate E-Arena Expo.
Inaugurarea târgului Entertainment Arena Expo 2016 va fi marcată de desfășurarea celei de-a doua ediții a evenimentului “Joc Responsabil”, seminarul de responsabilizare socială dedicat industriei jocurilor de noroc. Urmând modelul din 2015, seminarul se bucură de sprijinul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.
„Din perspectiva responsabilităţii sociale, mesajul meu pentru operatorii de jocuri de noroc a fost întotdeauna unul ferm: dincolo de demersurile la care obligă la cadrul legislativ, îmi doresc o implicare benevolă şi cât mai multe iniţiative concrete ale afacerilor de profil, după modelul programului Joc Responsabil. În acest context, recomand operatorilor, indiferent de tipurile de joc pe care le exploatează, să ni se alăture ca participanţi la cea de-a doua ediţie a seminarului Joc Responsabil, organizat în cadrul Entertainment Arena Expo.” – Odeta Nestor, preşedinte Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.
Seminarul îşi propune să abordeze, într-un mod practic, unul dintre subiectele fervente ale industriei noastre, de interes pentru toți actorii prezenți în România, din mediul privat sau autorități: cum activezi ca business în era profitului responsabil, care este “portretul robot” al pieței curente și care sunt punctele cheie pe care orice afacere trebuie să le aibă în această nouă epocă.
Seminarul de responsabilizare socială este parte integrată a programului “Joc Responsabil” iniţiat de către asociaţiile de profil, Romslot – Asociaţia Organizatorilor de Sloturi şi Romanian Bookmakers – Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România.
Joc Responsabil este cel mai eficient program dedicat persoanelor ce se confruntă cu probleme de joc si care oferă un ajutor real acestora. Acesta are ca scop prevenirea, identificarea și asistarea jucătorilor cu probleme legate de jocurile de noroc și propune un program de intervenție eficient, nu doar pentru persoanele care se confruntă cu acest fenomen, ci și pentru familiile acestora.
Ce oferă programul Joc Responsabil?
O linie telefonică gratuită de tip TEL-VERDE 0800.800.099, prin intermediul căreia jucătorii au posibilitatea de a lua legătura cu un psiholog și de a primi consiliere telefonică gratuită.
Ședințe gratuite de evaluare și consiliere la unul dintre cabinetele programului.
Auto-testare online prin intermediul site-ului dedicate www.jocresponsabil.ro.
Materiale de informare în sălile de joc.
Cursuri de instruire cu angajații din sălile de joc susținute de către psihologii implicați în program.
Mai multe detalii legate de eveniment găsiți pe site-ul programului www.jocresponsabil.ro.
Seminarul este gratuit iar înscrierea se face prin trimiterea unui mesaj la: contact@jocresponsabil.ro, menționând numele participanților şi al companiei.
Partenerul evenimentului este Entertainment Arena Expo.
Rămâneți alături de Casino Life & Business Magazine, prima și cea mai populară revistă a industriei de gambling din România, având peste 12.000 de fani pe Facebook, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri din lumea jocurilor de noroc.