Astazi a avut loc, în organizarea Casino Life & Business Magazine, în cadrul Entertainment Arena Expo, prima ediție a seminarului Ora Exactă în Gambling.

Desfășurat la Romexpo în cea de a doua zi a E-Arena Expo, prima ediție a seminarului Ora Exacta în Gambling, a fost un succes la toate capitolele.

Astfel, pe lânga o participare majoră și activă, la seminar au luat parte și reprezentanții proaspăt inființatului Oficiu Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).


Participanții, în număr mare cei prezenți la Entertainment Arena Expo, dar și cei veniți special pentru seminar, au avut ce asculta de la vorbitorii celor două părți ale seminarului.

Moderatorul seminarului a fost cunoscutul Mircea N. Stoian.

Acesta a dat cuvântul, pe rând următorilor: Mihnea Paul Popescu, Președinte Casino Life & Business Magazine, Dan Iliovici, Director Executiv Romslot, Gabriel Gheorghe, Vicepreședinte ONJN, Sorin Constanținescu, Președinte PokerFest, Leliana Pârvulescu, Psiholog în cadrul Proiectului Joc Responsabil și nu în ultimul rând lui Dragoș Preda, inițiatorul Proiectului C.A.E.S.A.R.

Cei prezenți și-au manifestat mulțumirea față de acest seminar considerându-l foarte bine venit, mai ales în timpul desfășurării E Arena Expo.

Casino Life & Business Magazine mulțumește și pe această cale tuturor: moderatorului, vorbitorilor și participanților pentru prezență mojoră la acest eveniment.

Totodată revista noastră mulțumește atât partenerilor: DGL PRO și Romslot, parteneri fără de care seminarul nu ar fi putut avea loc, cât și partenerilor media: Ziarul Bursa și The Money Channel.

Amănunte despre cele discutate puteți găsi în ediția 45 / octombrie a revistei noastre, Casino Life & Business Magazine, prima revista a industriei de gambling din România.

Articolul precedentCluburile de Poker în Monitorul Oficial
Articolul următorRonaldo la European Poker Tour Barcelona

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.