Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, conform gandul.info, că va obţine mai multe voturi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pentru Victor Ponta, după ce o să vorbească cu oamenii de afaceri din Constanţa, şi îi va anunţa că premierul a fost de acord cu o zonă fiscală specială pentru jocuri de noroc şi cazinouri. Ideea nu este nouă, ea a mai fost avansată în Parlament şi Guvern de preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
Parlamentarii din Constanţa urmau să susţină proiectul în Parlamentul, dar în cele din urmă a fost abandonată ideea după ce de la Guvern s-a transmis că trebuie să existe un punct de vedere din partea Comisiei Europene, se precizeaza astazi, 6 noiembrie in articolul publicat pe gandul.info
”Turismul merge bine în Mamaia în perioada de vară. O idee pe care am discutat-o cu premierul şi pe care n-a apucat să o pună în practică pentru că trebuie acceptul Comisiei Europene ca să facem un statut special pentru o zonă de cazinouri pe fâşia de litoral, în aşa fel încât să avem turişti şi întrasezon. O zonă fiscală specială pentru jocuri de noroc şi cazinouri. Acesta este un proiect pe care Ponta îl susţine, îl susţine şi Tăriceanu. E bine să ştie fiecare comersant din Constanţa că nu o să câştige numai trei luni de pe urma turiştilor, ci zece luni”, a declarat Radu Mazăre.
Reamintim faptul ca, in urma cu mai putin de 2 luni, o nouă Inițiativa Legislativă ce contine amendamente propuse spre modificare la OUG 77 / 2009 a trecut de Comisia de Buget dar nu a intrat pe Ordinea de Zi a celor două Camere reunite.
Respectivul proiect, contine printre altele, propuneri excesive de taxare, care vor afecta foarte mulţi operatori de aparate tip slot-machine dar face referire si la posibilitatea de a obtine licenta „sezoniera” de operare in zone turistice.