Tot mai des aud – iar ediţia de faţă a revistei nostre abordează pe măsură subiectul – şi citesc despre pokeriştii de caracter. Ca să vezi cum le aranjează soarta şi chimia pe toate. Oculta decriptare, dacă ne putem exprima aşa, a schimbărilor dimprejurul nostru „nimic nu se pierde, totul se transformă“ se regăseşte, iată, şi în socialul marilor puteri economice ale lumii.
Să luăm, de exemplu, America, ţara visurilor împlinite şi a viselor, taică, vise… Pe sub vasta pătură de mijloc a unei populaţii decent trăitoare între cele două oceane, se scurg apele tulburi ale neîmplinirilor unui număr tot mai mare de vise americane ratate. Dar mai nou, pentru resuscitarea onorabilului „vis american“, mulţi dintre blamaţii cartofori de odinioară se transformă în personaje luptătoare, în special în „robini hoozi“ – aşa se numesc ei, de bună voie -, spre binele oropsiţilor sorţii.
Mari actori cu dare de mână la cărţi se aşează la mesele de joc în scopuri caritabile. Mereu mai mulţi jucători profesionişti câştigă sume considerabile pentru a le dona apoi copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi. VIP-uri de toate formele şi mărimile îşi scot banii din buzunar, unii altora, la blackjack, ruletă, poker etc, etc pentru a liniş ti măcar o parte din suferinţa celorlalţi. Par de mult apuse puseele isterice ale jocurilor de poker cu puştile şi pistoalele pe masă, cu creieri zburaţi pe pereţi, cu legende, cu „mâna mortului“ şi alte episoade sângeroase. Lumea civilizată a transformat, odată în plus, într-o chimie a răspunderii sociale, inclusiv una dintre cele mai blamate apucături, odinioară ñ jocul de cărţi.
Din păcate mai sunt ţări în lume, de exemplu România, în care oameni cu bani, slavă Domnului, în loc să nască „visul carităţii“ la români pe model haiducesc autohton, se aşează la mesele de poker cu gândul la Texasul căutătorilor de aur, şi-şi zboară creierii pe model american. Ca-aşa e-n poker…
