Prima ediție a seminarul Ora Exactă în Gambling sau seminarul actualității industriei de gambling din România, va avea loc pe 4 septembrie la Romexpo.

Așa cum v-am obișnuit, revista noastră, Casino Life & Business Magazine, prima revistă a industriei de gambling din România, se implică activ în lumea jocurilor de noroc din țara noastră.

Cu ocazia târgului anual al jocurilor de noroc, Entertainment Arena Expo, ce va avea loc la Romexpo în perioada 3-5 septembrie 2013, Casino Life & Business Magazine va organiza și prima ediție a seminarului dedicat actualității din gambling, intitulat Ora Exactă în Gambling.

Ca și prin proiectele deja consacrate precum Conferința Română de Gambling sau Premiile Casino Life & Business Magazine și acest seminar își propune să aducă la aceeași masă toți factorii de decizie din industria de gambling din țara noastră.

Problematica este foarte abundentă, dar prin întâlniri succesive lucrurile pot intra pe un făgaș normal și în acest sector al economiei, un sector care aduce foarte mulți bani la Bugetul de Stat deși este un sector foarte vitregit de soartă.

Seminarul din data de 4 septembrie, adică din cea de a doua zi a târgului E-Arena Expo, este structurat pe două părți.

În prima parte subiectele abordate vor fi din categoria legislației și a activității de zi cu zi din lumea jocurilor de noroc, în timp ce în partea a doua vor fi abordate subiecte precum responsabilitate socială, imagine și joc responsabil.

Au fost invitați, ca de obicei, toți cei implicați în această zonă, începând de la nou înființatul Oficiu Național pentru Jocuri de Noroc, Ministerul de Finanțe și Ministerul de Interne, dar și psihologi care se ocupă de proiectele legate de responsabilizarea jucătorilor.

Alături de aceștia vor lua loc și conducătorii asociațiilor profesionale din industria de gambling dar și reprezentanții companiilor care activează în acest domaniu.

Seminarul are participarea gratuită și este realizat în parteneriat cu compania DGL PRO precum și cu ROMSLOT, Asociația Organizatorilorde Sloturi.

Evenimentul va fi moderat de cunoscutul Mircea N. Stoian, realizatorul emisiunii Pressing transmisă zilnic de postul de televiziune The Money Channel.

Prin acest eveniment revista noastră reia, într-o noua formă, seria de seminarii și mese rotunde, serie începută în urmă cu mai bine de șase ani, adica odată cu apariția primului număr din Casino Life & Business Magazine, prima și cea mai veche revistă a industriei de gambling din țara noastră.

Parteneri Media ai evenimentului sunt televiziunea The Money Channel și Ziarul Bursa – Ziarul Oamanilor de Afaceri.

Înițiator și Organizator al evenimentului este CASINO LIFE & BUSINESS MAGAZINE.

Articolul precedentCe premii se pot câștiga, în 11 august, la Super Bingo Metropolis
Articolul următorMamaia Music Awards la prima ediție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.