Hotelul Radisson Blu aduce din nou la Bucureşti, pentru al doilea an consecutiv, Oktoberfest, festivalul berii, gastronomiei şi tradiţiilor germane. Cea mai cunoscută sărbătoare germană, Oktoberfest, sărbătoreşte anul acesta 200 de ani şi se desfăşoară în mod tradiţional în oraşul german Műünchen.

Deschiderea ediţiei de anul acesta a Oktoberfest la Bucureşti va avea loc marţi, 21 septembrie, orele 18, în grădina interioară a hotelului Radisson Blu. Marko Walde, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, va da cep primului butoi de bere.

Timp de 4 zile, până pe 24 septembrie, la mese lungi de lemn, amplasate în corturi tradiţionale alb-albastru, vor fi servite specialităţi bavareze şi bere germană, asezonate cu acordurile vesele ale  muzicii bavareze interpretate de formaţia Tiroler Alpenkavaliere.

Special pentru acest eveniment au fost importate din Germania 480 de butoaie cu peste 14 000 de litri de bere Hofbräu,  berea originală servită în cadrul Oktoberfest de la Műnchen.  Conform tradiţiei, berea servită la Oktoberfest este special brasată pentru acest eveniment, fiind mai tare şi mai acidulată decât cea obişnuită, ceea ce produce şi ”gulerul” de spumă atât de apreciat. Berea se serveşte în halbe de un litru, numite ”masskruge”. Berea va fi servită de fete îmbrăcate în tradiţionala rochie “Dirndl”, purtată cu cămaşă albă şi şorţ colorat.

La rândul său, bucătarul şef de la Radisson Blu, Bernd Kirsch, un german autentic, va demonstra că ştie nu numai să prepare bunătăţi bavareze, delicatese internaţionale şi preparate moleculare de avangardă, ci şi că ştie să poarte aşa cum se cuvine “Lederhosen”, binecunoscuţii pantaloni scurţi din piele, costum tradiţional bavarez. Meniul tipic german pregătit de Bernd Kirsch va include specialităţi tradiţionale bavareze cum ar fi Bratwurst, Land Jäger, Pfaelzer Spiesbraten, Knödeln, Schweine Haxn, Knödeln, Sauerkraut, Bretzel şi specialităţi de pâine germană,  precum şi deserturi tradiţionale printre care budincă Rote Gruetze, ştrudel de mere cu sos de vanilie, prăjitură Streusel cu cireşe şi, bineînţeles,  turtă dulce.

Oktoberfest aduce şi o tombolă  la care participanţii pot câştiga brunch-uri, cine sau chiar sejururi la Radisson Blu Hotel din Bucureşti.

Oktoberfest la Radisson Blu se desfăşoară de marţi, 21 septembrie, până vineri, 24 septembrie, între orele 18.00-23.00, în grădina interioară a hotelului. Menu-ul costă 100 RON şi include bufet deschis bavarez. Iubitorii de bere germană pot opta pentru un pachet all inclusive, cu bere, vin şi băuturi răcoritoare incluse, la preţul de 140 RON. Rezervările pot fi făcute la tel. 021 311 90 00.

Articolul precedentFestivalul Artelor Bucuresti
Articolul următorLa Mulți Ani București!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.