Așa cum ne-am obișnuit deja, Novomatic AG ne transmite comunicatele de presă înainte de fiecare eveniment major la care participă, ca o dovada clară a precierii de care ne bucurăm.

Pentru evenimentul care urmează, ICE Totally Gaming ce se va desfășura la Londra în perioada 24-26 ianuarie 2012, Novomatic s-a pregătit să-și surprindă partenerii, clienții și vizitatorii.

Așa cum reiese din Comunicatul de Presă, secretele păstrate cu sfințenie de Grupul de Companii Novomatic, până la ora 10:00, ora de deschidere a expoziției, din data de 24 ianuarie, vor putea fii încercate și testate de toți cei care vor vizita standul cu numărul 3035, de la Earls Court, locul de desfășurare al celei mai importante expoziții de profil din lume.

Novomatic va deține, și la această ediție a ICE, poziția de cel mai mare expozant și va supune atenției partenerilor de afaceri și publicului vizitator o gama foarte largă de produse noi si inovații ce vor acoperii întreg spectrul entertainmentului de gaming.

 

În cele ce urmează vă prezentăm, în original, produsele ce vor fi expuse de Novomatic la ediția 2012 a ICE Totally Gaming, așa cu sunt ele arătate în Comunicatul de Presă primit.

Cabinets
Earls Court booth 3035 thus awaits visitors with a myriad of new gaming attractions: cabinets, games, game-mixes, systems, jackpots – in short, innovations aplenty!

The booth will once again boast product novelties for the international gaming markets – among them two new cabinets: One for the NOVO LINE platform, with a revolutionary cabinet design and offering a very special range of games. The second new cabinet will cater to all AGI gaming platforms, providing next generation cabinet technology for maximum performance. Extra wide screens for an in-depth gaming experience, elegant style and top quality design make this new cabinet a sure bet on every casino floor. The NOVOSTAR® SL cabinet will also once again be featured at the London show; especially displaying its advantages as a grand casino machine for electronic multiplayer installations based on NOVO LINE Novo Unity™ II.

Games
The Coolfire™ II presentation will display a huge selection of brand new games that will be available as single games as well as in the ever popular Super-V+ Gaminator multi-game mixes – with up to 28 games per mix. The variety is even further extended by gripping new mathematical concepts, new game play, new ways to win and completely new sound designs for this latest range of games with 5 to up to 50 lines.

A whole series of the 19 new Coolfire™ II games presented at ICE will circle topically around an iconic Hollywood character of the 50ies and 60ies, comprising also a themed jackpot available on different platforms for even more exciting glitter and glamour at the casino.

Also new for Coolfire™ II is the Premium-V+ Gaminator®, introducing a new POS concept of multi-game presentation for the international casino floors.

With the Reel Tournament™ Novomatic shows its exciting marketing tool for all sorts of casino promotion programmes. It brings a special competitive gaming thrill to any slot floor, allowing operators to offer their guests via the push of a button live tournaments in real time on an unlimited number of connected Super-V+ Gaminator® machines featuring the Super-V+ Gaminator® multi-game mix T1. 

  • Extra live competition on one of the games selectable by the operator (from mix T1)
  • Single-session and multi-session tournaments
  • Exciting audiovisuals
  • An additional promotional opportunity for specific banks of machines
  • Brings the thrilling atmosphere of live competition

The accompanying multi-game mix T1 comprises 14 international hit games that guarantee top gaming fun combined with reel thrills: American Colours™, Book of Ra™ deluxe, Columbus™ deluxe, Indian Spirit™, Lions™, Lord of the Ocean™, Lucky Lady’s Charm™ deluxe, Pharaoh’s Gold™ II deluxe, Power Stars™, Roaring Forties™, Sizzling Hot™ deluxe, Tiki Island™ and White Shark™.

NOVO LINE™
The product news for the server based NOVO LINE™ platform will comprise 13 brand new games for NOVO LINE™ GDS/VLT/NUII.

NOVO LINE™ VLT AGI offers a modern server based Video Lottery solution for operators in selected international markets and complying with their local regulatory requirements. Central to this gaming solution is a central server that hosts the RNG and the games management for an infinite number of local site installations.

The new NOVO LINE™ GDS/VLT games presented at ICE cover a great variety of thrilling themes, with 5-50 lines and innovative mathematical concepts for gaming fun, gaming thrills and gaming excitement on every floor. These games will certainly fascinate and entertain guests while pleasing operators with excellent performance. A selection of these games will also be comprised in one Premium-Gaminator® GDS/VLT.

The unique feature of the NOVO LINE Novo Unity™ II system is the flexible interconnection of a great variety of electronic live games and slot games on a virtually unlimited number of individual player stations. This multi-game functionality allows the operator to link any chosen number of terminals to an unlimited number of different games such as Roulette, Baccarat, Poker, Black Jack, Sic Bo and Bingo as well as a great slot games offering within one installation.

Apart from a new slots multi-game mix for this electronic multiplayer platform the NOVO LINE Novo Unity™ II product segment will be further extended with the gripping Double Action Roulette novelty that delivers double action with two winning numbers from one single spin of the wheel and the Automated Card Dispenser for all automated card games of Novomatic’s great library of electronic live games.

Jackpots
AGI will also present various new Mystery Progressive Jackpot themes for all platforms at ICE; Octavian jackpots as well as Community jackpots of the Australian partner Independent Gaming will be on show in various installations.

Apart from jackpots Octavian will also be presenting the modular and highly ‘tuneable’ casino management system ACP (Accounting Control Progressives System). The ACP system can be ideally adapted to the requirements of both the operator and pertaining regulations. The system’s ‘add-on’ functions include profit calculation, floor monitor, TITO, Cashless and Player Loyalty as well as many more and has proved an extremely attractive ‘package solution’ for discerning operators.

Tiger Roulette™
Last but not least the AGI booth in London will stage a brand new automated single player Roulette that combines Roulette entertainment with slot gaming in one unique and luxurious machine. This special stand-alone Roulette innovation offers electronic live game play in an exclusive atmosphere for one guest only – omitting other players’ bets or wins and thus creating a very private Roulette experience for the guest.”

În încheierea Comunicatului de Presă, Jens Halle, Managing Director al Austrian Gaming Industries GmbH (AGI), subsidiara care comercializează, la nivel global produsele Novomatic, a declarat:

„Când ICE Totally Gaming își va închide porțile pentru ultima dată la Earls Court, cu toții vom avea ocazia să reflectăm asupra unui capitol din Istoria Gamingului ce se încheie și totodată, vom avea timp să privim în viitor la următorul capitol ce urmează a fii scris. Pâna atunci, desigur, cu totii putem să privim la afacerea în derulare: ediția 2012 a ICE.

Condițiile economice rămân grele peste tot în lumea jocurilor de noroc dar crezul Novomatic este că inovația și evoluția sunt mijloacele prin care, noi toți putem continua procesul de dezvoltare al acestei industrii, cu adevărat mărețe. Vom arăta la Earls Court, că inovația și evoluția făcute cu finețe și stil precum și importanța pe care o acordăm produselor noi sunt principalele motive pentru care, noi ținem secrete detaliile, până la ora deschiderii oficiale.

Îmi extind cu căldură invitația, în numele Novomatic, către toți partenerii noștrii de afaceri, invitați și vizitatori să ne însoțească la standul nostru numărul 3035, să testeze singuri noile noastre produseși, în același timp, să savureze ospitalitatea tradițională a Novomatic, ospitalitate ce a devenit, de-a lungul anilor o emblemă a Grupului nostru. De abia aștept să vă urez „bun venit” la Earls Court din Londra.”

ICE, eufemismul sub care este cunoscut acest eveniment în toată lumea de gaming, are inceputuri relativ modeste.
Expoziția a luat ființă în anul 1991 dar de abia în 1994 se folosește titulatura de ICE când întreaga expoziție ATEI este relocată din London Olympia în actuala locație situată în apropiere, Earls Court.

În 1991 o mică parte din expoziția ATEI era desprinsă de contextul general de amuzament și dedicată, în exclusivitate produselor de casino și, toată era denumită generic „High Stakes Gaming”.
Aceasta mică bucată s-a dezvoltat cu rapiditate în anii ce au urmat, datorită cererii pieței, pentru ca în 1994 să devină ICE (International Casino Exhibition).

Începuturile modeste din anii  ’90 și schimbările ce au avut loc prin creșterea interesului în zona gamingului de casino au făcut ca în secolul 21 Earls Court să devină gazda a ceea ce a devenit unul dintre cele mai mari spectacole ale industriei de casino.

„ICE Totally Gaming este cea mai cuprinzătoare și internaționala B2B expoziție de gaming de pe scena mondială, ce are ca protagoniști mai mult de 400 de expozanți activi în lumea de gaming Online, Mobile, Betting, Bingo, Casino, Lottery și Street gamingului”, a declarat Kate Chambers, Director al evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.