După deschiderea spectaculoasă de vineri, primul turneu de la PokerFest club și-a desemnat, duminică, câștigătorii.

Din cauza numărului mare de înscriși la turneul inaugural, 581 de participanți, organizatorii au fost obligați să regândească tot turneul și astfel au fost două zile de start, 1a și 1b, dar, poate cel mai important, suma premiilor garantate a crescut de două ori, de la 10.000 de euro la 25.000 de euro și apoi la 50.000 de euro.

Premiile au fost impărțite primilor 50 de jucători, urmând ca jucătorul câștigator să primească 12.500 de euro.
Astfel, acest turneu a devenit cel mai mare turneu de poker organizat vreodată în România având în vedere că pentru un buy-in de 90+10€ s-au putut câștiga asemenea premii.

Așadar turneul inaugural PokerFest, care s-a încheiat duminică, după o noapte foarte lungă, cu 13 ore petrecute la masă, a fost câștigat de Narcis Olaru, acesta ajungând, astfel, la cea de a șaptea Masă Finala în circuitul de poker live PokerFest.

Narcis Olaru, aflat la prima sa victorie la PokerFest, și-a jucat bine cărțile și a fost de acord cu o reîmpărțire a banilor când era lider la fise în ultimii trei participanți și, la patru dimineața, a închis Masa Finală, trecând de Lucian Mitan în trei mâini de poker.

Iată rezultatele finale:

1 NARCIS OLARU 9,500.00 €
2 MITAN LUCIAN 8,000.00 €
3 STANISLAV 7,000.00 €
4 COROCAESCU CATALIN 3,500.00 €
5 GHIOCA VALENTIN 2,725.00 €
6 COSTACHE GHEORGHE 2,225.00 €
7 KUKUV CATALIN 1,750.00 €
8 ALBULEASA ROBERT 1,300.00 €
9 BARBULESCU BOGDAN 800.00 €

Rămâneți pe siteul revistei noastre, Casino Life & Business Magazine, prima revistă a industriei de gambling românești, pentru a fi la current cu cele mai noi știri din lumea jocurilor de noroc.

Sursa foto: pokerfestclub.ro

Articolul precedentAll-In Poker Club se deschide și la Sibiu
Articolul următorTraficul rutier, problemă a societății românești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.