Astfel, prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care urmează să se aplice începând cu 1 ianuarie 2008, se introduce obligativitatea impozitării veniturilor realizate sub forma câştigurilor la jocuri de noroc tip cazinou şi maşini de joc electronice, venituri nefiscalizate până în prezent. În nota de fundamentare a măsurii legislative, această modificare este justificată prin necesitatea creşterii resurselor bugetare.

Potrivit dispoziţiilor Codului fiscal aplicabile de la 1 ianuarie 2008 (art. 77 alin. 2-4), veniturile din jocuri de noroc se impozitează, prin reţinere la sursă, cu o cotă de 20% aplicată asupra venitului net care nu depăşeşte cuantumul de 10.000 de lei şi cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net care depăşeşte cuantumul de 10.000 de lei, inclusiv. Venitul net se calculează la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator de jocuri de noroc sau plătitor, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revenind plătitorilor de venituri. Nu sunt impozabile veniturile obţinute din jocuri de noroc sub valoarea sumei neimpozabile stabilite în sumă de 600 de lei, realizate de contribuabil de la acelaşi organizator de jocuri de noroc sau plătitor într-o singură zi.

Aplicării acestor dispoziţii legale se opun impedimente de natură legislativă. În speţă, semnalăm alături de reprezentanţii asociaţiilor de profil, lipsa unor norme metodologice prin care Ministerul Economiei şi Finanţelor să explice modul în care impozitul pe veniturile din câştiguri la jocuri de noroc tip cazinou şi maşini electronice poate fi colectat cu reţinere la sursă: zilnic sau de fiecare dată când o persoană joacă?

Impunerea acestor venituri este greu de conceput chiar şi din punct de vedere practic, întrucât nu poate fi cuantificat venitul care intră în buzunarul unui jucător din câştigurile la jocuri de noroc tip cazinou şi maşini de joc electronice. Nu se poate face poliţia jucătorului în cazinou sau la maşinile electronice, nu se poate urmări câţi bani scoate din buzunar şi câţi incasează. O asemenea conduită ar avea drept consecinţă falimentul organizatorilor de jocuri de noroc, iar efectul măsurii legislative ar fi contrar scopului urmărit prin iniţierea acesteia.

Reprezentanţii asociaţiilor de profil susţin că nici măcar nu au fost consultaţi în elaborarea textelor care îi vizează din proiectul de modificare a legii fiscale, iar Ministerul Economiei şi Finanţelor nu a infirmat acest lucru.

Articolul precedentCAMPIONATELE MONDIALE DE POKER, CELE MAI IMPORTANTE PATRU COMPETIŢII
Articolul următorOUR LIFE… BETTER THAN SECOND LIFE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.