Mircea Cazan, senator liberal, este invitatul primei ediții a noii serii de dialoguri la distanță intitulată Interviul Politic.
Începând din această săptămână vom deschide, pentru informarea dumneavostră, o nouă serie de dialoguri, evident păstrând distanțarea socială, serie intitulată INTERVIUL POLITIC.
Ideea acestei serii ne-a venit chiar în timpul dialogului cu senatorul Mircea Cazan, interviu inițial dedicat seriei Interviul de Sâmbătă.
Astfel, săptămânal, vom invita la dialog câte un politician pentru a discuta INFORMAL, așa cum ne stă nouă bine, cele mai arzătoare probleme ale zilei.
Astfel, pur întâmplător, primul invitat a fost senatorul Mircea Cazan.
Mircea Cazan este, de 20 de ani, membru al Partidului Național Liberal, om de afaceri de mare succes și, în prezent este Senator și Președintele Comisiei de IT&C din Senatul României.
Despre ce înseamna guvernarea în timp de pandemie de coronavirus, despre parlamentare voturi pro și contra prelungirii stării de urgență, despre neînțelegerile Președinte Ministru în acordul BOR/MAI, dar și despre tehnologia 5G atât de discutată astăzi, într-un interviu informal, plin de voie bună și optimism cum numai Casino Life & Business Magazine poate realiza.
Intregul interviu poate fi vizionat chiar aici.
Despre ce înseamna guvernarea în timp de pandemie de coronavirus, despre parlamentare voturi pro și contra prelungirii stării de urgență, despre neînțelegerile Președinte Ministru în acordul BOR/MAI, despre lumea afacerilor de după criză, dar și despre tehnologia 5G atât de discutată astăzi, într-un interviu informal, plin de voie bună și optimism cum numai Casino Life & Business Magazine poate realiza.
Întrega serie de interviuri se află postată pe canalul TV Casino Life & Business Magazine existent pe Youtube.
Vă puteți abona la acest canal TV foarte repede și ușor chiar de AICI.