Câștigătorul turneului PokerFest Deva este Georgian Bălu; acesta s-a luptat la heads-up cu Erwin Kuglis.

Singurul turneu de poker live din România, PokerFest, a ajuns la Deva, etapa a patra etapa din sezonul al doilea.

Turneul a început joi, la hotelul Wien, cu supersateliții de calificare.

La Deva este și o premieră, și anume premiile pentru side eventuri.

Pe lângă recompensele bănești strânse din taxele de participare, câștigatorii side eventurilor vor primi si câte un frumos trofeu.
Aceste premii se alătură, în premieră, Cupei PokerFest destinată câștigătorului Main Eventului.

Totodată, pentru a doua oară consecutiv a avut loc și o petrecere câmpenească la care au fost invitați toți participanții.
Petrecerea a avut loc pe malul lacului Cinciș și a fost plină de veselie, grătare, bere, țuică și vin fiert.

Turneul de la Deva a avut în program și două side eventuri astfel:
• Primul cu un buy in de 150€ și Second Chance
• Al doilea cu un buy in de 330€ – Knockout

Ca și la celelalte turnee PokerFest, care au avut loc în provincie, Main Eventul a avut un buy in de 550 de euro iar evenimentul a fost prevăzut cu „second chance”, adică aceia care erau eliminați devreme să poată să se înregistreze din nou și să încerce iar să câștige titlul.

Toate cele trei Mese Finale, atât de la Main Event cât și de la Side Eventuri au fost prevăzute să se desfașoare duminică, 20 mai.

Nivelul înregistrărilor de la Main Event a fost de 79 de persoane, mult sub așteptările organizatorilor dar, chiar dacă a fost o participare mai scăzută decât ne-am obișnuit în cadrul circuitului, la mese s-au găsit majoritatea jucătorilor care deja vin la fiecare rundă a PokerFest.

Numărul relativ redus de jucători înregistrați pentru Main Event a făcut ca Masa Finală a acestuia să se desfășoare sâmbătă, până la miezul nopții.

Iată clasamentul final și premiile – în euro – încasate de jucători:

1 Georgian Bălu 12,300
2 Erwin Kuglis 7,700
3 Mihai Suditu 4,600
4 Marius Volovei 3,800
5 Florin Călin 3,100
6 Narcis Olaru 2,300
7 Soos Alpar 1,900
8 Sebastian Pop 1,500
9 Ovidiu Apostolescu 1,100

Fondul total de premiere a fost de 38.300 de euro.

Foto: Sorin Constantinescu / PokerFest

Articolul precedentConferința Women in Gaming
Articolul următorConcursul Național de Sărituri peste Obstacole are partener pe Casino Life & Business Magazine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.