Emoția face diferența dintre un jucător bun și unul profesionist

de Mircea N. Stoian

Una dintre condiţiile esenţiale, care face din jucătorul de poker obișnuit, un jucător de poker excepţional este să nu fi emotiv, sau să ştie să își stăpânească emoțiile şi să îşi controleze gesturile.

Jucătorii profesionişti sunt nu numai niște foarte fini psihologi ci și foarte buni cunoscători ai comportamentului nonverbal. Jucătorul accidental, cel care joacă de plăcere, pentru a vedea dacă soarta este aliat sau nu, joacă cu patimă, cu emoţie, și cu gândul la câştig.

Jucătorul profesionist ştie că, de cele mai multe ori, nu trebuie să te bazezi doar pe calcul, ci şi pe ceea ce noi numim intuiţie. Intuiţia este suma tuturor atributelor legate de cunoaștere, indiferent că vorbim de cunoaștere logică, emoțională sau nonverbală şi joacă un rol important în stabilirea diferenței dintre un profesionist și un amator în mai toate domeniile.

Cunoașterea nonverbală, sau mai bine spus, semiotica gesturilor, face parte integrantă din ceea ce putem numi stuctura esențială a comunicării. Mișcările ochilor făcute involuntar, mâna care are un mic tremur în momentul în care alege cărţile, sau aruncă zarurile, ochii care își dilată pupilele, atunci când văd o carte bună, și posibilitatea unui câştig sunt tot atâtea semne clare şi transparente pe care un jucător profesionist le citește la cel sau cei cu care joacă

În numerele viitoare voi încerca să ofer explicații legate de acele elemente de semantică gestuală, elemente care fac diferența dintre jucătorii emotivi și cei stăpâni pe armele cu care își înfruntă adversarul şi mijloacele lor de control

Emotivitatea se manifestă de cele mai multe ori prin mici gesturi, care scapă de sub control și care dau semne clare referitoare la modul în care jucătorul are, sau nu are, de partea lui norocul, mai ales în jocurile de grup, cum ar fi de exemplu, pokerul.

Descifrarea semnelor nonverbale este esenţială pentru a ştii care este direcția în care va merge partenerul tău de joc și nu întâmplător, marea majoritate a jucătorilor profesionişti poartă ochelari negrii și fac mișcări extrem de lente, cantitatea de informație pe care o scot în afară fiind extrem de redusă.

Din punct de vedere fiziologic, emoţiile sunt controlate în totalitate de o parte a creierului numit si creier reptilian. Micuţa glandă aflată în apropierea bulbul rahidian, numită amigdala este responsabilă pentru tot ceea ce noi numim reflexe involuntare. Chiar și cei mai experimentați jucători de poker comunică informaţii prin microsemnale care sunt gesturi involuntare ce țin de comportamentul uman în general și nu au nici un fel de legătură cu personalitatea sau starea emoţională a celui care joacă.

Cu cât sunt mai multe tabieturi și sisteme generale predictibile, cu atât mai puține sunt şansele unui jucător de a rămâne victorios la masa de poker.

Poker-ul este un joc de noroc complex și implică nu numai o cunoaștere aproape perfectă a mecanismelor de desfăşurare dar implică şi foarte multe cunoștinte legatele de psihologie şi comportamentul uman general. Poker ul este, prin însăşi natura lui, o confruntare între minți abile, spirite vii și personalități puternice. De aceea poker-ul a devenit nu numai un joc de noroc oarecare, ci o adevărată confruntare de arenă.

Începând din numărul viitor voi descrie în amănunt modul în care corpul, fața, ochii, buzele, mâinile şi celelalte părți componente ale corpului, generatoare de microsemnale, dau informații despre starea psihică a jucătorului şi implicit asupra cărților pe care le are în joc. Mă voi referi în mod special la poker pentru că acesta are cea mai mare tangență cu psihologia şi cu semantica nonverbală. (Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.