Sheriff Gaming a primit o suspendare a licenței B2B, din partea Alderney Gambling Control Commission (AGCC), până la audierea ce va avea loc pe 29 octombrie, la Londra și i s-a pus în vedere să înceteze furnizarea de servicii de online gaming până la acea dată.
Suspendarea urmează unui raid făcut de poliția olandeză la sediile companiei mamă a lui Sheriff Gaming, Bubble Group și la locuințele acționarilor, suspectați de trafic de droguri, gambling ilegal și spălare de bani. Presa a relatat că s-au confiscat proprietăți, conturi bancare și mașini.
Compania olandeză furnizează servicii operatorilor Betsson, Bet 365, Gala Coral, Unibet, Microgaming, BetClic, dar și multor altora, dar de acum va trebui să-și suspende activitatea pâna la audieri și până când va fi dată o decizie finală în cazul licenței B2B.
Este o pierdere majoră pentru Sheriff Gaming iar observatorii se întreabă dacă compania va putea să-și revină după aceste acuzații chiar și în cazul în care licența îi va fi returnată, dar și dacă mulți din beneficiarii companiei vor dori să-și asociaze numele cu o companie care se află sub o astfel de investigație?
Sursa: gaming-awards.com