Pura întâmplare a fost cea care a deschis drumul în lumea pokerului profesionist pentru unul dintre cei mai sexy membri ai PokerStars Pro, Katja Thater.
Frumoasa blondă este căsătorită cu un jucător profesionist de poker, Jan von Halle, de la care a învățat tainele jocului. Deși nu jucase niciodată poker, marele moment pentru Katja a venit în 1999, atunci când a trebuit să-i țină locul soțului său la masa de Stud, la Campionatul European de 7 Card Stud din Austria, pentru o scurtă perioadă, iar la întoarcerea acestuia câștigase deja un pot. Acesta a fost momentul în care Thater, supranumită acum Miss Slick sau, spre nemulțumirea ei, Lady Horror, a decis că este mult mai inteligent – și mai profitabil, de altfel – să își petreacă timpul la masa de poker, și nu în spatele ei.
RĂDĂCINI
Thater s-a născut în Hamburg, Germania, locul pe care și astăzi îl mai numește „acasă”. Cu mult înainte să descopere pokerul, Katja era o crescătoare de cai de succes, iar spiritul de competiț ie și l-a antrenat participând la turnee de dresaj de cai. În restul timpului, Thater era și director al unei companii de marketing și evenimente.
Singurele momente în care Katja pășea în cazinouri erau cele în care voia să fie alături soțul de său. În 2000, ea a început să joace la profesioniș ti, cash, iar apoi au urmat turneele. În 2006, Katja era deja o figură inconfundabilă la turneele de poker găzduite de diverse cazinouri, și câștigase sume considerabile la două evenimente din cadrul World Series of Poker. Mai mult, la Cupa Națiunilor la Poker 888.com, de la Cardiff din 2006, Katja a concurat în echipa Germaniei, clasată pe locul al doilea, după echipa Marii Britanii.
Tot anul 2006 a fost cel în care Katja a devenit membru al echipei PokerStars.
CONSACRAREA
Adevărata afirmare pentru Katja în lumea pokerului avea să vină, însă, în 2007, atunci când a ajuns la masa finală a Poker Stars European Poker Tour, la Varșovia, terminând pe locul cinci.
A urmat World Series of Poker, competiția pentru doamne, încheiată tot pe locul cinci, iar câteva zile mai târziu Katja a câștigat prima sa brățară World Series of Poker, la Razz. Aceasta a fost cea mai mare realizare a sa într-o lume dominată de bărbați și i-a adus un premiu de 132.653 de dolari. Premiul acesta a făcut din Katja prima femeie care a câștigat un eveniment WSOP în ultimii trei ani. Un premiu cu atât mai impresionant cu cât Razz este considerat a fi un joc de poker pentru cei care gândesc cu adevărat, dar și unul dintre cele mai frustrante jocuri pentru cei care îl joacă. „Să câștigi o brățară este ceva grozav, iar eu fac parte dintre puținele femei care au putut câștiga un eveniment WSOP. Mă bucur că am câștigat un astfel de premiu la acel turneu, este ca Oscarul la Hollywood. Am, totuși, un sfat pentru cei de la Harrah: atunci când o femeie câștigă un turneu la WSOP, vă rog să aveți și niște brățări care să ni se potrivească…”, spune Katja.
În același an a primit și premiul Europe’s Leading Lady, la Premiile Pokerului European, în cadrul ceremoniei ce a avut loc la Paris. Ca deținătoare a acestui titlu, Thater reprezintă acum PokerStars la cele mai mari și mai dificile turnee de poker din lume.
AI PUȚINTICĂ RĂBDARE!
Calitatea numărul unu pentru Katja este răbdarea, de altfel arma secretă cu care a reușit să se descurce cu partenerii săi adesea irascibili, adesea mai în vârstă și aproape întotdeauna de sex masculin. Stilul răbdător, dar totuși agresiv, este cel care i-a adus respectul în lumea profesioniș tilor din poker. Dincolo de aparițiile sale în turnee de poker, implicarea Katjei în lumea pokerului este una mai amplă: ea este comentator și prezentator pentru televiziunea germană și lucrează pentru site-ul IntelliPoker, o școală online de poker înființată de PokerStars. Totodată ea și-a adus aportul și la cartea de strategie Poker Matrix, scrisă alături de alți jucători germani.
Capitolul semnat de ea vorbește despre adevărata sa pasiune – jocurile cash. În lumea pokerului, Katja este o prezență relativ nouă, cum, de altfel, o prezență nouă în poker este și Germania. Cu toate acestea, la ea acasă, Thater este privită ca imaginea viitorului pokerului.