Deși tatăl îl sfătuise în repetate rânduri să nu joace poker, John a învățat, undeva deasupra Oceanului Pacific, în avionul care îl ducea din Indonezia către Statele Unite, totul despre joc, mize, strategii, șanse de câștig, dar și despre cum să-și citească adversarii.
„Copilul norocos” – așa cum se autocaracterizează – Johnson Juanda s-a născut pe 8 iulie 1971, în orașul Medan din Indonezia. Având șansa unui statut financiar privilegiat pentru o țară din lumea a treia, familia Juanda i-a oferit fiului său perspective deosebite în ceea ce privește studiile. Dacă până la cinci ani John Juanda a crescut cu bunicii săi, un fapt pe care îl descrie drept una dintre cele mai minunate experiențe din viața sa, după acea vârstă, John a revenit în casa părintească, unde a luat pentru prima oară contact cu jocurile de noroc. Un jucător înveterat pe de o parte, tatăl lui, Hadi, era și un mare pierzător, înfrângerile sale având legătură și cu consumul de alcool la masa de joc, dar și cu faptul că era înșelat în cazinourile, de altfel ilegale, din Indonezia. La 17 ani părinții l-au trimis pe Juanda la o școală în Statele Unite, unde mama sa și-ar fi dorit să devină medic, avocat sau afacerist. Deasupra Pacificului.
Deși tatăl îl sfătuise în repetate rânduri să nu joace poker, John a învățat, undeva deasupra Oceanului Pacific, în avionul care îl ducea din Indonezia către Statele Unite, totul despre joc, mize, strategii, șanse de câștig, dar și despre cum să-și citească adversarii. În 1994 s-a întors în Indonezia, acolo unde părinții săi ar fi vrut ca el să preia afacerea familiei. Odată ajuns în țara natală, Juanda a jucat în cazinourile din Indonezia, pierzând peste 15.000 de dolari de pe cardul de credit. I-a cerut mamei sale 40.000 de dolari pentru a se înscrie la MBA în SUA, și odată ajuns la Seattle a început să joace din ce în ce mai serios, până ce și-a acoperit datoria și a câștigat bani frumoși. Și-a terminat masterul în 1996, dar știa deja că nimic nu ar putea egala sumele câștigate din poker. Drumul către succes.
Din 1996, John Junda a pornit pe drumul ce avea să-l consacre drept unul dintre cei mai buni și mai de temut jucători din lumea pokerului de astăzi. Prima participare la un turneu major a fost în 1999, atunci când s-a clasat pe locul 9 la WSOP, într-un turneu de Hold’em. În prezent, el are în palmares patru brățări World Series of Poker (2002, 2003, 2003 și 2008), are titluri de campion în turnee mari precum Hall of Fame Classic, Four Queens Poker Classic, World Poker Finals, Legends of Poker, California State Poker Championship sau LA Poker Classic. Tot la capitolul victorii personale trecem și premiul Phil Hellmuth Champion of the Year în 2002. De asemenea, Juanda mai deține trei premii Best All-Around Player. A strâns peste 8.5 milioane de dolari, terminând în bani peste 55 de turnee.
Careul de Ași – The Crew
Anii 90 i-au adus lui Juanda, dincolo de un început de carieră și prieteni buni, pentru toată viața. John, Daniel Negreanu, Phil Ivey și Allen Cunningham au format un adevărat care de ași, așa numitul The Crew. Cei patru călătoreau împreună la turnee, făceau schimb de experiențe, și își îmbună tățeau reciproc stilul de joc. „Allen și John erau cei stabili, în timp ce eu și Phil eram jucătorii împătimiți. Făceam tot felul de mișcări sălbatice, și de multe ori rămâneam faliți. Îi spuneam lui John „Papa John”, pentru că el simțea mereu nevoia să ne dea sfaturi atunci când îi povesteam cum am pierdut. Toți simțeam că trebuie să răspundem în fața lui John atunci când eram faliți”, spune Negreanu. Viitorul.
Întrebat dacă se consideră unul dintre cei mai buni jucători de poker din lume, Juanda spune fără lipsă de modestie „dacă întrebați pe cineva care se pricepe la poker, m-aș mira să nu fiu în top 5”. Cu toate acestea, el recunoaște că a vrut să renunțe la poker pentru a se înscrie la medicină și că încă mai visează să o poată face. „Simt că Dumnezeu mi-a dat o minte minunată și nu vreau să o folosesc doar pentru poker. Mă gândeam să devin medic, dar acum mă gândesc din ce în ce mai mult la cercetare. Să găsesc un leac pentru o boală mortală ar fi minunat, ar fi o împlinire mult mai mare în viața mea decât aceea de a câștiga câteva brățări de poker în plus”, spunea el într-un interviu pentru Bluff Magazine.