Despre o companie de succes și afacerile din gamblingul românesc

Compania Novomatic este una dintre cele mai importante de pe piața românească de gambling, dar și la nivel internațional. Valentin-Adrian Georgescu, președinte al Novomatic România, a explicat, într-un interviu în exclusivitate pentru publicația noastră – „Casino Life & Business Magazine” – ce presupune o afacere de succes în lumea jocurilor de noroc, dar și cum vede el industria de gambling din țara noastră.

– Cum catalogați afacerea Novomatic în România: una reușită sau mai puțin reușită?
– Este o afacere de succes, având în vedere longevitatea companiei pe piața din România. Grupul Novomatic a intrat pe piața autohtonă în anul 1990, reușind să se dezvolte și să își păstreze poziția de lider pe parcursul acestor ani, până în prezent.

– Care considerați că sunt principalele dificultăți din industria gamblingului din România?
– Principala problemă cu care se confruntă industria sloturilor este imposibilitatea aplicării prevederilor fiscale în legătură cu impozitul de 25% din câștiguri, precum și problema biletului de intrare în sălile de joc. Astfel, este imposibil de cuantificat dacă un jucător depășește pragul impozabil de 600 lei de la un singur organizator, pe parcursul unei zile, deoarece un jucător poate folosi mai multe aparate sau vizitează mai multe săli și nu se poate face o monitorizare a fiecărui jucător pentru a se putea aplica acest impozit. Chiar și autoritățile recunosc imposibilitatea aplicării acestui impozit. Referitor la biletul de intrare, aici ne confruntăm cu următoarele probleme:
– refuzul jucătorului de a achiziționa biletul (discuții, agresivitate);
– imposibilitatea urmăririi persoanelor care intră în sălile de joc, în special în cazul aparatelor amplasate în baruri, restaurante, holuri etc. Sunt persoane care intră in locațiile de joc fără intenția declarată de a juca;
– aplicarea unor sancțiuni disproporționate, mergând până la suspendarea licenței operatorului în cazul în care sunt depistați participanți la joc fără bilet de intrare.
Propunerea noastră este de a se trece la responsabilizarea jucătorului, organizatorul având obligația de a pune la dispoziția acestuia biletele, conform prevederilor legale, luând ca exemplu călătoria cu mijloacele de transport în comun la care călătoria este plătită în avans și călătorul este amendat pentru neplata călătoriei.
O altă problemă este cea a aparatelor pirat, a sălilor de joc neautorizate și a reclamelor agresive din mass-media cu privire la jocurile de noroc neautorizate.

– România, ca multe alte state ale lumii, a trecut și încă resimte criza financiară mondială. Toate companiile resimt asta. Dumneavoastră ce anume ați făcut pentru a rezista pe piață, pentru a nu face rabat de la calitate și pentru a va respecta obiectivul, și anume acela de a vă satisface clienții care trec și ei prin aceleași probleme create de criza economică?
– La fel ca multe alte companii, criza economică din ultimii ani ne-a afectat și pe noi, însă am încercat să ne adaptăm continuu și să păstram serviciile cu care ne-am obișnuit clienții. Am redus costurile prin renegocierea chiriilor spațiilor unde ne desfășurăm activitatea și prin micșorarea numărului de aparate, am reorganizat activitatea în fiecare club, practic am încercat să facem cât mai multe economii acolo unde s-a putut.

– Novomatic, compania pe care o reprezentați este cel mai mare concern de jocuri de noroc integrate din Europa. Are peste 20 de ani de activitate pe piața românească de profil. Care este secretul longevității și al reușitei în acest domeniu unde concurența este foarte mare?
– Pentru ca o companie să obțină succes și să își mențină nivelul de lider, grupul Novomatic trebuie să asigure adaptarea în mod constant la cerințele pieței și la modificările permanente atât ale tipului de servicii și produse oferite, cât și ale modalităților de colaborare. Avantajul producătorului, care prin multitudinea de servicii prestate, exploatare proprie, închiriere și vânzare aparate și prin atractivitatea jocurilor produse creează o legatură specială cu clienții noștri încă din anii ’90. În momentul de față, Novomatic colaborează în România cu clienții săi nu numai prin intemediul serviciilor de vânzare și inchiriere aparate, ci si prin colaborare baruri și asociere.

– Câte săli de jocuri activează sub brandul reprezentanței Novomatic în România și la cât se ridică numărul echipamentelor de joc pe care le exploatați?
– În prezent, atât S.C. Intertop S.R.L. cât și S.C. T.I.M.A.X. S.R.L. își desfășoară activitatea în peste 70 de săli de jocuri de noroc și 20 de baruri, atât în București cât și în țară, și exploatează aproximativ 1.700 echipamente de joc sub brand-ul ADMIRAL în sălile proprii. Pe lângă aceste echipamente, Novomatic România are închiriate peste 1.000 echipamente de joc în cadrul S.C. Novo Invest Co S.R.L.

– Pentru care cei care nu cunosc detalii, vă rugăm să ne vorbiți despre grupul de firme Novomatic, lider pe piața producătorilor de echipamente de jocuri de noroc în Europa.
– Grupul de companii Novomatic a fost fondat în anul 1980. În momentul de față este unul dintre cele mai mari grupuri din industria internațională a jocurilor de noroc și are companii afiliate în 22 de țări din lumea întreagă, exportă echipamente de joc high-tech în peste 80 de țări şi operează mai mult de 145.000 de echipamente de joc în peste 900 de cazinouri și săli de jocuri. Asigură locuri de muncă pentru mai mult de 19.000 de angajați din toată lumea. Grupul Novomatic face parte dintre primele cinci cele mai mari companii din lume în domeniul jocurilor de noroc și se află pe primul loc în Europa cu o cifră totală de afaceri de peste 3,2 miliarde de euro în 2012. Pentru viitor, grupul Novomatic își propune să își consolideze poziția de lider în producția de echipamente de jocuri de noroc în Europa și să devină cel mai mare concern din lume pe piața jocurilor de noroc.

– La cât se ridică investițiile grupului Novomatic în România, până acum?
– De la intrarea pe piața din România în 1990 până în prezent, Grupul Novomatic a făcut investiții în Romania în valoare de peste 65 de milioane de euro. În perioada 2008-2009, Novomatic a investit 25 de milioane de euro atât pentru construirea noului sediu, cât și pentru expansiunea rețelei de săli de jocuri de noroc. Pentru viitor, cele trei reprezentanțe ale Grupului Novomatic din România își propun să își consolidese poziția de lider atât în domeniul exploatării, cât și în cea a închirierii și vânzării aparatelor electronice.

– Care sunt proiectele de viitor ale grupului în țara noastră?
– Pentru viitor, grupul Novomatic își propune să își consolideze poziția de lider in producția de echipamente de jocuri de noroc în Europa și să devină cel mai mare concern din lume pe piața jocurilor de noroc. În România, Novomatic va continua să investească în îmbunătățirea permanentă a serviciilor și produselor oferite pentru a confirma în continuare că brandul Admiral este echivalentul calității și eleganței, în creșterea rețelei de cluburi prin deschiderea și în zone unde nu avem prezență, precum și să se implice activ în proiecte de responsabilizare socială.

– Știu că ați început să activați în domeniul jocurilor de noroc încă din anul 1990. Ce v-a atras la acest domeniu și de ce?
– În primul rând, a existat nevoia de a lucra în cadrul unei companii serioase, într-un mediu profesionist și competent. Ulterior, au apărut mirajul și fascinația pentru acest domeniu, încercând să descopăr treptat secretele industriei de jocuri de noroc și să le folosesc constructiv în cadrul companiei pe care o reprezint de la intrarea Grupului Novomatic pe piața din România.

– Ce anume considerați că ar fi oportun să facă autoritățile din România, din punct de vedere legislativ, pentru ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine în gambling, cu tot ce implică acesta?
– Un prim pas important a fost făcut: înființarea ONJN – Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, ce reunește profesioniști care dialoghează iî mod constant cu asociațiile de profil, prin intermediul Consiliului Consultativ. A fost creat astfel instrumentul prin care propunerile noastre și problemele cu care se confruntă industria de profil pot ajunge la autoritățile responsabile, pentru a se lua măsurile necesare pentru îmbunătățirea constantă a activității de gambling din România. Sperăm ca această deschidere spre dialog și colaborare să se concretizeze cât mai curând în modificări legislative, prin care să îmbunătățească cadrul fiscal actual al industriei de sloturi, astfel încât acesta să fie aplicabil și echitabil pentru toți operatorii din industria jocurilor de noroc. Avem nevoie de predictibilitate, iar acest lucru nu poate fi asigurat decât de o legislație fiscală stabilă și cât mai clară.

– Care sunt punctele forte ale afacerii Novomatic în țara noastră?
– Produsele originale și de înaltă calitate ne ajută să fim cu un pas înaintea celorlalți competitori. Pasiunea pentru această industrie, inovațiile tehnologice pe care le aducem în permanență în domeniu, atenția deosebită acordată clientului, prin proiectul “Joacă Responsabil”, conduc grupul de companii Novomatic la o dezvoltare continuă și durabilă. De asemenea, dublul rol jucat de Novomatic România în calitate de operator de jocuri și furnizor de echipamente, conferă grupului un statut de lider de piață a jocurilor de noroc din România.

– Care este procentul în ceea ce privește ponderea echipamentelor dumneavoastră pe piața autohtonă, atât în cea ce privește atât vânzarea, cât și închirierea aparatelor?
– Echipamentele Novomatic dețin o pondere de peste 70% din piața autohtonă, acest procent provenind atât din vânzarea și închirierea directă de echipamente de către companiile noastre, cât și prin exploatare directă. Chiar și aparatele piratate și exploatate ilegal sunt tot cu jocuri Novomatic.

– Novomatic este implicată și în proiectul „Joacă responsabil”. Vorbiți-ne despre acest demers singular în domeniul jocurilor de noroc din România.
– Proiectul „Joacă responsabil” a fost demarat de către Novomatic în luna noiembrie 2010, în cadrul expoziției de gaming Entertainment Arena Expo, iar la începutul anului 2012 a fost preluat de Romslot – Asociația Organizatorilor de Sloturi și extins la nivelul tuturor membrilor asociației. De curând s-a creat un parteneriat între ROMSLOT și Patronatul organizatorilor de pariuri – Romanian Bookmakers, proiectul fiind acum derulat sub titulatura „Joc responsabil”.
În scopul sustinerii programului „Joc responsabil” a fost creat un website, www.jocresponsabil.ro, prin intermediul căruia jucătorii se pot autotesta cu ajutorul unui chestionar online, care ajută la evaluarea gradului de risc în apariția unor probleme de joc. Helpline-ul, de tip TEL-VERDE, creat în cadrul proiectului „Joc responsabil” reprezintă modalitatea prin care un jucător cu probleme legate de jocurile de noroc are posibilitatea de a comunica telefonic cu un specialist și, în eventualitatea în care dorește, de a se programa la două ședințe gratuite de evaluare și psihoterapie. Totodată, în locațiile de joc deținute de membrii ROMSLOT și Romanian Bookamkers, au fost amplasate afișele „Joc responsabil”, unde sunt indicate adresa website-ului și numărul de telefon HelpLine dedicat.

– Cu ce noutăți se va prezenta Novomatic la expoziția Entertainment Arena Expo și care sunt așteptările dumneavoastră dumneavoastră în ceea ce privește evenimentul de anul acesta?
– La fel ca și în anii precedenți, Novo Invest Co, subsidiară a grupului Novomatic, va prezenta ultimele noutați în domeniu ale grupului. DOMINATOR®, cel mai nou cabinet marca Novomatic, va fi expus în premieră, în România, în cadrul expoziției de anul acesta. Acest cabinet combină într-un mod inedit ușurința optimizată în utilizare cu un design de o calitate superioară și un aspect plăcut. Rezultatul: performanță absolută. Cu siguranță acest tip de cabinet va deveni lider de piață. Cu alte noutăți, surprize și oferte de nerefuzat vă așteptăm la standul nostru cu numărul 117 din incinta complexului expozițional Romexpo.

– Care considerați că este principala calitate pe care trebuie să o aibă un manager pentru a fi un om de afaceri de succes?
– În primul rând trebuie să fie o persoană corectă, să știe să asculte, să își respecte colegii și partenerii de lucru. Bineînteles, gândirea pozitivă și viziunea complexă asupra afacerii constitue calități importante ale unui manager de succes.

– Sunteți ocupat până peste cap. Cum se împacă agenda dumneavoastră încărcată cu timpul acordat familiei?
– Trebuie să existe un echilibru între cele două. Sunt importante amândouă, dar încerc să echilibrez balanța, iar un manager de succes trebuie să știe să își mențină liniștea acasă.

– Cum arată o zi din viața lui Adrian Georgescu?
– Este o zi din viața oricărui om normal, care se trezește dimineața, face sport pentru a-și încărca bateriile pentru o zi plină de noi încercări.

– Ce vă doriți cel mai mult în plan profesional?
– Ca oricare alt manager de succes îmi doresc să dezvolt activitatea companiei pe care o reprezint, să îi cresc profitul, să mențin și să cresc imaginea grupului pe care-l reprezint și să devin lider național, așa cum este Grupul Novomatic la nivel internațional.

– Dar personal?
– Sănătate atât mie, cât și familiei și să duc o viață liniștită și fericită.

– Cunoașteți foarte bine revista noastră „Casino Life & Business Magazine” și proiectele mari în care este implicată. Care considerați că este impactul publicației noastre în industria jocurilor de noroc? Cât de mult considerați că îi ajută revista noastră pe cei implicați în acest domeniu?
– Revista „Casino Life & Business Magazine” a fost întotdeauna alături de industria noastră, s-a implicat activ în problemele organizatorilor de jocuri și asociațiilor de profil, fiind de multe ori vocea noastră și puntea de legatură între noi și autoritati.

– Un sfat pentru cei care vor să se apuce de afaceri cu jocuri de noroc?
– Înainte de a demara o astfel de afacere sfatul meu este să se consulte cu un profesionist pentru a nu-și asuma niciun fel de riscuri și să respecte legea pentru a nu dăuna imaginii acestui domeniu de activitate. Exploatarea aparatelor originale reprezintă un factor de care fiecare organizator, fie că este nou în domeniu sau are deja mulți ani de experiență, ar trebui să țină cont.

– Vă rugăm să le transmiteți un mesaj de suflet cititorilor revistei noastre.
– Să fie sănătoși și să se bucure de fiecare clipă a vieții.

Articolul precedentDragoni roşii, Azteci şi Diamante aduse de Baum Games la Entertainment Arena 2013
Articolul următorEditorial Casino Life & Business Magazine, editia nr. 44

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.