EDUARD IRIMIA A REUSIT SA COTEZE GALA SUPERKOMBAT LA PARIURI LA NIVEL INTERNATIONAL
Un nou parteneriat de succes atrage atentia asupra sporturilor de contact. Dupa contractul incheiat cu Blue Air pentru realizarea „avionului Superkombat”, Eduard Irimia a reusit semnarea unei colaborari cu Stanleybet. Astfel, meciurile din Galele K1 organizate de promotorul roman sub denumirea Superkombat vor fi cotate la pariuri in toata lumea. „Este inca un pas pentru promovarea mondiala a acestui sport si un punct in plus pentru Romania, care a reusit repunerea sporturilor de contact in atentia internationala. Circuitul Superkombat este tot un „:grand prix cu reguli de K1. S-a schimbat doar numele din Local Kombat in Superkombat, dar cel mai important lucru este faptul ca devine un circuit international cu o expunere foarte mare”, a declarat Eduard Irimia.
FOARTE MULTI LUPTATORI DIN STRAINATATE
Din partea Romaniei, se vor lupta Bogdan Stoica, Marius Tita, Sebastian Ciobanu si Benjamin Adegbuyi. „Sunt mult mai putini luptatori romani decat de obicei tocmai pentru ca Gala tinde sa se deschida tot mai mult la nivel mondial si sa fie in program din ce in ce mai multe meciuri intre luptatori straini”, a declarat Eduard Irimia, care are si functia de presedinte al Superkombat World Grand Prix.
CELEBRITATILE NU VOR LIPSI
La evenimentul de sambata seara din Bucuresti se anunta din ce in ce mai multe nume mari si invitati speciali: Brad Johnson (celebra formatie Boney M) va fi Ring Anouncer al Galei. Justice Smith din show-ul American Gladiator, celebrul bodyguard al Tinei Turner, va sosi in Romania inca de miercuri seara. Printre frumusetile serii vor fi si Cesara Darie (emisiunea „Burlacul”) – Miss Local Kombat, Natalia Onet (Miss Hostess Romania 2011), dar si bulgaroaicele K1 care au zapacit Europa – Biliana si Nevena.