Compania Fortuna a anunţat preluarea providerului de servicii de pariuri croat Favorit, al doilea jucător de pe piaţa locală, pentru 87 de milioane de euro. „Piaţa croată este una dintre cele mai dinamice din Europa de Est, iar preluarea Favorit face parte din strategia noastră de dezvoltare a afacerilor în Europa Centrală şi de Est“, a declarat Martin Todt, CEO Fortuna. Fortuna deţine, în prezent, peste 1600 de oficii de pariuri în Europa Centrală, fiind cel mai mare jucător din piaţă.
În afară de Cehia, Fortuna dezvoltă afaceri şi în Slovacia şi Polonia, iar în planurile de viitor ale companiei se află inclusiv intrarea pe piaţa românească.