La final de 2012

Am demonstrat mereu că suntem cei mai buni în ceea ce facem, implicându-ne în activităţi diverse şi organizând evenimente de mare clasă şi singulare, aşa cum v-am obişnuit în ultimii cinci ani. Este şi cazul acestui ani. Astfel, în decembrie, vom onora personalităţile din lumea gamblingului, dar şi din viaţa socială autohtonă în cadrul unuia dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului organizat de revista noastră – Gala Premiilor „Casino Life & Business Magazine”.

Am fost parteneri media la GoodWine, târgul internaţional de vinuri, unde au fost prezenţi peste 100 de expozanţi şi subexpozanţi. De asemenea, ne-am implicat şi în evenimente din sportul cu motor. Astfel, am decis iniţierea şi organizarea unui proiect complet nou – MotoSport Christmas Party, desfăşurat la noul hotel de 5* Premier Palace Hotel&Spa din Bucureşti, dar am participat și la off-road adventure JCI Play 4×4.

Anul acesta a fost unul foarte plin pentru noi, fiind singurul iniţiator şi organizator al Conferinţei Române de Gambling, primul eveniment internaţional de mare anvergură din România dedicat jocurilor de noroc, având peste 120 de participanţi. Am susţinut, prin parteneriat media, E-Arena, expoziţia dedicată publicului de specialitate din domeniul gamblingului, demonstrând, o dată în plus, că acordăm atenţia cuvenită acelor evenimente care promovează calitatea şi pot ajuta la dezvoltarea industriei jocurilor de noroc. Am fost parteneri media la diverse spectacole şi gale care au excelat prin calitate şi bun gust, oferind un parteneriat de excelenţă la concertele lui Gheorghe Zamfir şi Tudor Gheorghe.

Pe durata desfăşurării Campionatului European de Fotbal 2012, am susţinut activ şi sportul, fiind alături de Sport Arena Streetball, care a organizat singurul campionat de baschet 3X3 din România, dar şi de sala de sport Respect Gym, care a inaugurat Zilele Porţilor Deschise. Am promovat şi frumuseţea, fiind parteneri la cea de-a patra ediţie a concursului Miss Vesuvius, desfăşurat la Braşov şi organizat de Casino Vesuvius. Înţelegând gravitatea problemelor cauzate de gambling, revista noastră – „Casino Life & Business Magazine” – a lansat Săptămâna Educaţiei în Jocul Responsabil, fiind un pionier al acţiunilor din industria autohtonă a jocurilor de noroc. Suntem alături de campaniile care susţin practicarea responsabilă a jocurilor denoroc cu o atitudine raţională şi logică.

Nu am omis nici activitățile caritabile și astfel susținem Umanitara de Crăciun, eveniment organizat de JCI Constanța dar și activitatea M Service Terapy Children Clinic din București.

Fiţi în continuare alături de noi pentru a fi la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul gamblingului şi nu numai, dar și pentru a afla primii ce surprize v-am mai pregătit!

Pentru Noul An vă uram vouă, cititorii noștri, multă sănătate și fericire dar și mult, mult noroc.

La Mulți Ani!

Articolul precedentTony Saracine s-a alăturat echipei Casino Vesuvius
Articolul următorNOVOMATIC și ADMIRAL parteneri al Galei Premiilor Casino Life & Business Magazine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.