Despre CEGS22

Vă mulțumesc pentru invitație, a fost o plăcere pentru mine. Întotdeauna îmi place să vizitez Bucureștiul și să cooperez cu voi!

Zoran Puhac, Secretar General, European Organization for gaming Law (EOGL)

CEGS22, un eveniment închegat, având paneluri cu subiecte actuale, dezbătute de speakeri extrem de bine pregătiți, cu prezentări foarte interesante, dar și cu o expoziție deosebită ce a completat eficient întregul concept. ONJN s-a prezentat la acest eveniment cu o echipă numeroasă, pregătită să răspundă tuturor întrebărilor celor prezenți, dar, în premieră și cu un stand în cadrul expoziției. Îi felicit pe organizatori pentru acest eveniment organizat excelent!

Alin Teodor, Președinte, ONJN

Pentru CEGS 2022 ne-am gândit să venim cu o simulare a unei agenții Mozzart Bet. Am decorat standul la aceleași standarde cu locațiile noastre, astfel încât potențialii parteneri să se simtă exact ca într-o agenție Mozzart. Am adus și două terminale de pariere, care au putut fi testate de toți cei interesați.
Pe parcursul Summitului am avut parte și de surprize plăcute, de persoane care au declarat că au venit special pentru noi, ceea ce înseamnă că ne facem treaba bine și Mozzart Bet e un brand care atrage.

Marcela Zarzără, Director Operațional, Mozzart Bet Romania

Central European Gambling Summit 2022 a fost, ca de obicei, o foarte bună ocazie de a pune în discuție cele mai ardente teme ale industriei. Am urmărit, prin contribuția Romanian Bookmakers și a Asociației Joc Responsabil, ca speakeri și parteneri, să aducem informații relevante tuturor celor implicați în acest domeniu și să obținem mai multă claritate în problemele cu care ne confruntăm.
Principalul mesaj al Romanian Bookmakers a fost acela că avem nevoie de cooperare și aliniere între Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și jucătorii din piață pentru a identifica și pune împreună în mișcare mecanismele potrivite care să transmită publicului larg un mesaj corect despre industrie și care să schimbe percepția generală vizavi de aceasta.
Unul dintre punctele forte ale acestui eveniment a fost prezența reprezentanților ONJN, apreciez deschiderea arătată și sper să atingem nivelul de dialog necesar, atât în interiorul industriei, cât și cu autoritățile, pentru a asigura stabilitatea acestui domeniu și a atinge gradul de conformare pe care cu toții ni-l dorim.
Felicitări organizatorilor pentru acest eveniment și pentru expoziție!

Liviu Popovici, Președinte, Romanian Bookmakers și Asociația Joc Responsabil

CEGS 2022, un prim eveniment de expunere și prezentare pentru compania ACT, de asemenea un bun prilej de a socializa cu piața din România o piață deja matură și foarte deschisă la noutăți! Un asemenea eveniment cu speakeri și invitați de seamă care au expus idei și tendințele viitorului în industria noastră a fost bine venit, un plus adus de prezența ONJN, care confirmă deschiderea către dialog! Personal, ca și partener/consultant al companiei AUSTRIAN CASINOGAMES TECHNOLOGY, mă simt îndatorat și onorat de invitația revistei CASINO LIFE & BUSSINES MAGAZINE, și desigur mulțumesc organizatorului MIHNEA POPESCU, deja un brand consacrat în industria noastră! Multe salutări de bine tuturor!

Dorel Vișan, Reprezentant ACT pentru România

A fost în primul rând o premieră, Conferință și Expoziție simultan, cu desfășurarea pe 2 zile!
Am participat în auditoriu, fără concurență, la toate prezentările Conferinței, pot spune că au fost abordate subiecte diverse, de interes general, cum ar fi panelul de legislație și cel de joc responsabil dar și de nișă, de specialitate, dintre care prezentarea lui Lucien Wijsman cu procentul de premiere al aparatelor mi-a plăcut în mod deosebit, cu mare aplicabilitate.
Expozanții, atât câți au fost, au avut o prezență profi.
În rest, mai trebuie cu toții să lucrăm – ca să îl citez pe Mihnea – la „Înțelege-i Doamne pe români” pentru a obține o participare mai largă a operatorilor.
De subliniat și participarea cu o delegație amplă a reprezentanților ONJN, de bun augur în continuarea dialogului necesar între „actorii” implicați în industria noastră.

Cristian Pascu, Președinte, AOPJNR

Articolul precedentCoaliția de guvernare a aprobat noile măsuri fiscale
Articolul următorClarion Gaming și European Casino Association vor găzdui un nou Simpozion la Les Ambassadeurs Casino în Iulie