Desfășurat astăzi, „Cântarul Oficial” pentru gala de mâine a fost o prezentare a tuturor sportivilor ce vor lua parte la evenimentul de la Romexpo.

La ceremonia de astazi au participat și „Rechinul” Diaconu dar și Primarul din Bușteni și fostul antrenor al lui Lucian Bute.



Un număr impresionant de ziariști a făcut ca sala de desfășurare a „cântarului oficial” să fie neîncăpătoare

Evenimentul de azi a fost întregit de o pleiadă de domnișoare frumoase ce purtau la gât câte o plăcuță pe care scria România.

Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, omul care a făcut posibila desfășurarea Galei la București, a dat startul cântăririi oficiale a pugiliștilor ce își vor încrucișa mănușile mâine.

Rând pe rând sportivii s-au cântărit și au stat apoi, așa cum este obiceiul, la o scurtă sesiune foto.

La momentul potrivit Rudel Obreja a predat microfonul celui mai celebru ring announcer din lume, Michael Buffer, venit special la București pentru meciul lui Lucian Bute.

Acesta și-a început rolul și a anunțat, în stilul său inconfundabil, intrarea în sală a celor doi protagoniști Jean-Paul Mendy și apoi a lui Lucian Bute care a venit însoțit de un staff impresionant.


La întrarea lui Lucian în sală cei prezenți au izbucnit în aplauze furtunoase și i-au scandat numele minute în șir, semn al aprecierii și popularității de care se bucură campionul român atât în țară cât și în străinătate.

După ce cei doi sportivi s-au cântărit a urmat, conform procedurii, „alegerea mănușilor” pentru meciul de mâine seară.

Primul a fost, așa cum era și normal, campionul român Lucian Bute iar apoi francezul Jean-Paul Mendy.


În încheierea ceremoniei de astăzi Lucian Bute a ținut o foarte scurtă conferință de presă în care a declarat că: „De primul adversar am trecut – cântarul!”

Totodată Lucian a mai declarat că nu și-a propus un KO în meciul de mâine ci a promis celor care vor fi prezenți la Gala de la Romexpo o luptă deosebit de frumoasă.

În acest meci, campionul român, Lucian Bute, își pune în joc pentru a opta oară Centura Mondială a categoriei semimijlocie versiunea IBF, în fața francezului Jean-Paul Mendy.

Palmaresul celor doi este următorul:

Lucian Bute – 28 de victorii (23 victorii prin KO).
Jean-Paul Mendy – 29 de meciuri dintre care doar 1 meci egal (16 victorii prin KO).

Gala de mâine seară conține, înaintea super fight-ului Lucian Bute versus Jean-Paul Mendy, alte cinci lupte deosebit de interesante, printre care și o luptă pentru Titlul Mondial versiunea WBC, la categoria „Pană” în care luptă sportivul român Viorel Simion dar și o luptă la categoria „Grea” în care este un alt pugilist român, Bogdan Dinu.

Ceremonia „cântarului oficial” de astăzi a avut și surprize.
Astfel filipinezul Jun Talape, deținătorul Centurii Internaționale versiunea WBC a depășit cu 200 de grame greutatea admisă a categoriei sale și conform procedurilor internaționale i s-au acordat încă doua ore pentru a „mai da jos” greutatea suplimentară.

La revenirea la cântar, filipinezul a reușit să se încadreze în greutatea admisă.

Revista noastră, Casino Life & Business Magazine va fi distribuită gratuit în zona VIP a Galei de mâine seară de la Romexpo.

Programul complet al Galei este:

categoria „superușoară”
8 runde a 3 minute

Sahib Usarov (Rusia) vs. Sergio Gomez Acevedo (Nicaragua)

catogoria „supermijlocie”
8 runde a 3 minute

Renan St-Juste (Canada) vs. Jaudiel Zepeda (Mexic)

categoria „grea”
4 runde a 3 minute

Bogdan Dinu (România) vs. Awadh Mohamed Tamin (Tanzania)

categoria „superușoară”
8 runde a 3 minute

Piere-Olivier Cote (Canada) vs. Pedro Navarette (Mexic)

Centura Internațională versiunea WBC
categoria „pană”
12 runde a 3 minute

Viorel Simion (Romania) vs. Jun Talape (Filipine)

Centura Mondială versiunea IBF
categoria „supermijlocie”
12 runde a 3 minute

Lucian Bute (Romania/Canada) vs. Jean-Paul Mendy (Franța)

Accesul în sală este permis începând cu ora 17:30

În deschidere vor cânta Puya, Andra și câștigătorul primei ediții a concursului „Românii au talent”, Adrian Țuțu.

Articolul precedentPictorialul cu Cristina Dragomir din nr.24, exemplu pe stl.ro
Articolul următorDoamnelor și domnilor, un „Campion pentru România”…. LUCIAAAAAAAAAAAAAAN BUTE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.