Cazinoul din Vatra Dornei revine la frumusețea de altădată

Sursa: obiectivdesuceava.ro

Pavilionul Central al Băilor, cunoscut drept Cazinoul din Vatra Dornei, a fost dintotdeauna simbolul orașului bucovinean. El a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea la inițiativa primarului Vasile Deac, care l-a convins pe împăratul Franz Joseph al Austriei de necesitatea existenței unui cazino pentru turiștii veniți la băi. Astfel, cazinoul a fost inaugurat pe data de 10 iulie 1899, moment în care dispunea de o sală de teatru, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie si alte spații de utilitate publică.

Clădirea în stil eclectic, cu influențe ale Renașterii germane, a avut de-a lungul timpului mai multe utilizări: sală de jocuri de noroc, sală de concerte și spectacole, precum și club muncitoresc în perioada regimului comunist. Totuși, cu toate că era inclus în lista monumentelor istorice din județul Suceava, cazinoul s-a aflat pentru mult timp într-o stare avansată de degradare. Reabilitarea clădirii cazinoului Vatra Dornei a început în 1988, a fost abandonată până în 2016 când s-au început lucrările de proiectare. Șantierul s-a redeschis în 2019.

În prezent, cazinoul din Vatra Dornei revine încet dar sigur la frumusețea de altădată. Lucrările de reabilitare avansează atât la exterior cât și la interior astfel încât monumentalul edificiul începe să arate așa cum a fost odată.

La sfârșitul lunii mai, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a vizitat echipa care se ocupă de reabilitarea cazinoul de la Vatra Dornei. Lucrările de reabilitare sunt într-un stadiu destul de avansat iar din acest motiv șeful administrației locale s-a declarat convins că după reabilitare, cazinoul din Vatra Dornei va fi un adevărat magnet pentru turiști. „Mă bucur că sunt la acest edificiu care face cinste mare Bucovinei, Cazinoul Băilor de la Vatra Dornei”, a declarat Gheorghe Flutur.

Şeful administrației județene sucevene a fost în vizită la Vatra Dornei unde – la vizita de la șantierul cazinoului – i-a avut alături pe primarul Ilie Boncheș, viceprimarul Marius Rîpan și managerul proiectului de la cazinou, Ciprian Muscă. Din punctul de vedere al lui Gheorghe Flutur, odată finalizată reabilitarea, clădirea cazinoului va putea chiar să găzduiască inclusiv reuniuni de șefi de state sau alte evenimente de amploare. „Sunt convins că aici vor fi foarte multe evenimente culturale de înaltă ținută. Şi vă rog să mă credeți, am curajul să o spun, evenimente care să găzduiască șefi de state, să promoveze Bucovina și România și să arătăm că și în această parte de țară sunt capodopere care merită vizitate”, a subliniat Gheorghe Flutur.

Privind retrospectiv „salvarea cazinoului de la Vatra Dornei”, șeful administrației județene sucevene a evocat cum în 2019 s-a aprobat la finanțare proiectul și au început și lucrările pentru modernizare, valoarea fiind de peste 5 milioane de euro iar faptul că parteneriatul pentru reabilitarea cazinoului de la Vatra Dornei cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (proprietarul imobilului) prinde contur este îmbucurător. „Era o obligație a noastră să salvăm această capodoperă care mulți ani a fost lăsată în paragină și am reparat cumva greșelile făcute în ultimii 50, 80 de ani când acest cazinou a fost lăsat uitării. Acum devine o ctitorie de referință pentru Bucovina”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că Vatra Dornei câștigă enorm din salvarea cazinoului, acest edificiu urmând să redevină un magnet în atragerea turiștilor. „În poza arhitecturii din Vatra Dornei este din nou cazinoul care strălucește”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Inițial, reabilitarea clădirii cazinoului a început în 1998 și a fost abandonată până în 2016 când s-au început lucrările de proiectare și în 2019 primarul a semnat ordinul de începere a lucrărilor și s-a emis autorizația de construcție. „Împreună am reușit să readucem această clădire emblematică pentru Bucovina la stadiul la care a fost inițial atunci când a fost proiectată în anul 1889, când a fost inaugurată și dată cetățenilor spre a fi folosită ca un spațiu de cultură și de promovare a culturii și artei din Bucovina”, a spus managerul de proiect Ciprian Muscă.

Articolul precedentEagle Mountain Casino
Articolul următorArticole științifice despre dependența de pariuri