Catalin Botezatu este „un barbat ca toti ceilalti” spune el cu modestie. Dincolo de masca, „Bote” este un caracter deosebit – sensibil, şocant de sincer şi extrem de creativ. Iubeşte, plânge, sufera, râde. Şi, mai ales, never say never…

DE CE MODĂ, DE CE MODELING? A FOST O ÎNTÂMPLARE SAU O PREMEDITARE?

Modelingul a fost o întâmplare. Dupa ce am absolvit liceul de matematica-fizica – pentru ca tatal meu ar fi vrut sa urmez Energetica, sa ajung la reactorul nuclear din Canada – am dat la Politehnica, am luat examenul, dar mi-am dat seama ca nu este ceea ce-mi doresc. În toamna am dat la IATC. Numai ca, pe vremea aceea, la teatru erau doar trei locuri şi mii de candidati, iar de intrat, intrau doar cei care trebuia. Am încercat de trei ori, am picat de doua ori primul sub linie, apoi am renuntat. Marele plus al acestei perioade este ca am întâlnit-o pe Bianca Brad, care mi-a spus ca ar fi bine sa încerc sa lucrez ca model. Am participat la un concurs de fotomodele şi modele organizat de Centru de Cercetare al Industriei Uşoare. Tocmai se eliberasera trei locuri – trei baieti fugisera în Germania. A fost o încercare mai grea decât cea sustinuta la IATC, pentru ca aici trebuia sa cunoşti o limba straina şi sa ai un dosar „cristal”. Concursul a durat o saptamâna, l-am luat, dar exista o problema: nu aveam buletin de Bucureşti. Locuiam în Bucureş ti, dar aveam buletin de Alexandria. Şi atunci, am avut şansa ca ministrul Industriei Uşoare de la vremea aceea, doamna Flucsa, buna prietena cu Elena Ceauşescu, sa doreasca foarte mult sa fac parte din noua echipa de manechine, care reprezentau România. În consecinta, mi-a obtinut printr-un decret semnat chiar de Elena, buletin de Bucureş ti, în 24 de ore. O mare performanta la vremea aceea. Iar eu nu i-am dezamagit, pentru ca la doar trei saptamâni, în Germania, obtineam premiul pentru cel mai bun şi cel mai rapid manechin european. Aşa a început cariera mea în modeling. Apoi am lucrat, colaborator, la Casa de Moda „Venus”. Îmi placea ceea ce fac, am renuntat la ideea de actorie şi am început sa îndragesc meseria de designer. Am furat meseria de designer de la doi mari creatori ai României, Simona Vlanga şi Nae Ivanov, iar arta de a-mi organiza show-urile – regie, muzica, scenografie – de la Adrian Sârbu, care, pe vremea aceea se ocupa de fashion. Imediat dupa Revolutie, am plecat în Italia, cu o bursa, la Institutul European de Moda din Milano. Aici am avut o alta şansa, aceea de a-l avea profesor pe Gianni Versace. Ulterior, am facut stagiul în „Atelierele Versace”. A fost o experienta extrem de frumoasa, dar am refuzat oferta de a ramâne sa lucrez ca ucenic la Milano. M-am întors în tara unde, imediat, am devenit primul designer şi primul director artistic al primei case private de moda – „Europa”. Am realizat acolo cele mai frumoase show-uri, nu mai putin de 50 de astfel de prezentari.

Dupa doi ani, am deschis propria casa de moda, denumita la început „Delphi”, apoi „Catalin Botezatu”.

CÂT ESTE MESERIE ŞI CÂT ESTE ARTĂ ÎN PREZENTAREA UNEI COLECŢII? CE PONDERE ARE SHOW-UL ÎNTR-O PREZENTARE DE SUCCES? CUM SE NAŞTE UN ASEMENEA SHOW?

Imediat dupa Revolutie, la „Casa Europa”, prima prezentare pusa în scena a fost construita pe baza unui show. În timp, am facut prezentari cu diverse teme – una dintre ele fiind chiar „1001 dalmatieni”. Dar lumea nu m-a înteles atunci, deşi afara show-ul era foarte prezent în modeling. Apoi mi-au dat dreptate.

Când fac o colectie, ma adresez, în primul rând femeilor, pentru ca totul pleaca de la femeie – chintesenta vietii, spun eu – tinând cont de trenduri. Apoi, ideea în sine pleaca de la o stare emotionala, de la un peisaj, de la o vacanta, de la o carte pe care am citit-o, ori de la un fim pe care l-am vazut. Tocmai de aceea, toate prezentarile mele au o poveste. De exemplu, atunci când aveam o stare emotionala nu tocmai buna, întreaga colectie era în culori terne, oribile. Fiind disperat din punct de vedere afectiv am simtit impulsul de a merge la vrajitoare – am creat „Witches”, o colectie foarte spectaculoasa cu care am luat câteva premii. Fiind un credincios prin excelenta şi fiind convins ca singura salvare vine tot de la Dumnezeu, am creat „Angels”, o alta colectie, care a primit foarte multe premii. Am studiat budismul – s-a nascut „Budha Bar Colection”; am mers în Egipt – un tarâm care m-a fascinat înca din copilarie – şi am reuşit sa fiu primul creator din lume caruia i s-a permis sa faca un shutting şi o prezentare la Piramide şi Templul Karnak Luxor – colectia „Egyption”.

Inspirat de istorie, am facut „Barbarian”, de Japonia samurailor, am facut „Kyoto”, apoi „The Last Samurai”, colectie de lenjerie extrem de spectaculoasa. Filmul Avatar m-a inspirat, categoric, şi am facut colectia „Avatar”.

E MAI GREU SĂ ÎMBRACI O FEMEIE DECÂT SĂ O DEZBRACI?

Depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile. Daca vorbim din punctul de vedere al barbatului Catalin Botezatu, este foarte uşor, în ambele cazuri. Daca vorbim din punct de vedere al creatorului sunt la fel de ofertante ambele domenii. Cei care cred ca a face design şi a face lenjerie este o treaba uşoara se înşeala. Lenjeria pentru femei trebuie sa fie foarte rafinata, foarte senzuala. Sa emane erotism şi feminitate, sa nu fie nimic vulgar, pentru ca sectorul acesta este job-ul sex-shop-urilor. Trebuie sa fii foarte atent cand creezi lenjerie pentru femei.

Sa faci rochii de seara este şi mai greu. Pentru ca nu-i uşor sa scoti în evidenta personalitatea unei femei. Apoi, clientele mele sunt femei cu forme, cu o anumita vârsta, cu anumit statut. E foarte greu sa îmbraci o femeie. Trebuie sa apelezi la diplomatie, la tact, sa o convingi ca trebuie sa se îmbrace cu ceea ce-i sta bine şi nu neaparat cu ceea ce-i place.

CARE A FOST CEL MAI BUN SHOW?

Nu pot delimita. N-am un favorit. Toate au fost, spun eu, foarte bine facute şi complet puse la punct. Nu-mi permit sa fac altfel. Pot sa-ti spun ca cele mai importante sunt cele prezentate la Saptamânile Modei Internationale. Vorbesc de Saptamâna Modei Hot Couture de la New York. O alta, la Saptamâna Modei de la Milano, unde am creat o colectie special pentru Valeria Marini, precum şi cea de acum patru zile, de la Seattle. Totuşi, pentru mine nu e important ca fac prezentari la Vegas, la New York, la Paris sau la Milano. Oriunde merg, prezentarile sunt la fel de profi.

DUPĂ REVOLUŢIE AI REVENIT ÎN ŢARĂ. NU-ŢI PARE RĂU?

Am avut câteva momente în care mi s-a propus sa lucrez în strainatate – Versace, Leipzig. Din Germania m-am întors pentru ca eram foarte îndragostit de Dana Opşitaru şi îmi doream foarte mult sa ramân cu ea. De la Milano mam întors pentru profesie şi pentru ca îmi doream foarte tare sa ma impun pe piata din România. Şi acum am oferte de la case mari de moda, îmi pot deschide case oriunde în lume, mai ales în SUA, dar sunt un patriot prin excelenta. Cum spun românii, îmi place aici în „mizeria” noastra, indiferent ce succes aş avea afara.

EXISTĂ UN LOC IMPORTANT ÎN LUME UNDE NU AI MONTAT UN SHOW ŞI AI DORI SĂ O FACI?

Nu. Anul acesta, de exemplu, am ajuns pâna în Antarctica. Nu exista locuri în care sa nu fi fost. Exista însa locuri în care mi-aş dori sa fac o colectie. De exemplu, Machu Pichu – dar cred ca nu se poate -, apoi la Buenos Aires, în Ţara de Foc. În Argentina sunt nişte locuri extraordinare pentru shutting-uri, precum acele paduri mâncate de castori sau uscate din cauza climei. În concluzie, oriunde se poate face. Iar daca nu se poate, asta e. Altfel, merg oriunde. În Islanda am schiat chiar pe versantul vulcanului care a erupt, atunci având pe el un ghetar. Consider ca Islanda şi Insula Bali sunt cele mai frumoase locuri din lume, chiar daca toata lumea prefera Bora Bora.

DIN TOAMNA LUI 2010 VEI FI DESIGNERUL EXCLUSIV AL CASEI DE MODĂ „VALERIA MARINI”. ASTA PRESUPUNE CĂ VEI STA MAI PUŢIN ÎN ROMÂNIA?

Am devenit deja. Dar am fost şi designerul oficial al celui mai mare brand german Quelle, prin care m-am vândut în 11 tari cu un succes extraordinar. Colaborarea a început acum cinci ani, iar în calitate de designer, de acum trei ani. Sunt designerul şi al altor case de moda. Dar asta nu înseamna ca voi pleca din tara. Înseamna ca voi merge permanent la atelierele din Milano şi la fabrica de lânga Milano, unde voi urmari bunul mers al colectiilor şi unde voi merge la prezentari.

ŢI-AI ÎNCERCAT NOROCUL ÎNTR-UN CAZINO?

Iubesc Vegasul, iar locul de referinta pentru cazinouri ramâne Las Vegas. Merg acolo pentru nebunia aceea de lumina din cazino şi pentru show-urile reprezentate în toate hotelurile. Chiar am creat haine pentru showurile de la Hotel Wynn. Am vizitat şi cazinouri. Îmi place sa joc, dar ştiu exact cât, indiferent daca sunt în mâna sau daca pierd. În general nu-mi place sa pierd, mai ales când e vorba de bani. Prin venele mele curge, din partea mamei şi sânge evreiesc.

TE-AI GÂNDIT SĂ CREEZI O COLECŢIE PENTRU CASA VERNESCU, LOCUL ÎN CARE NE AFLĂM ACUM ŞI CARE NE GĂZDUIEŞTE MEREU CU MARE PLĂCERE?

Cazinoul Palace – Casa Vernescu reprezinta pentru mine un obiectiv de referinta în ceea ce priveşte arhitectura. Iubesc acest loc pentru salile sale şi cred ca i sa dat o utilitate perfecta. Am facut foarte multe prezentari în Casino Vernescu cu mare placere. Daca ar trebui sa creez o colectie, special pentru acest cazino, categoric aş pleca de la atmosfera luxoasa şi sofisticata şi m-aş opri pe insemnele şi pe siglele acestui loc. Da, mi-ar placea, de ce, nu?

CUM STAI CU DRAGOSTEA, DUPĂ ATÂTA FURTUNĂ?

Întotdeauna stau aşa cum îmi doresc sa stau. Este adevarat, însa, ca lucrurile nu merg, mereu, foarte bine. Asta face parte din viata. Totul este imprevizibil în ceea ce priveşte relatia cu o femeie, dar aceasta este raul necesar, fara de care nu putem exista.

Pentru ca nu sunt un barbat ipocrit, recunosc ca am trecut prin momente de extaz, de fericire, de beatitudine, evident prea scurte. Am trecut şi prin situatii delicate, am fost şi umilit… Asta e, se întâmpla şi la case mari. Sunt un om normal, creat din acelaşi material ca toti ceilalti. Un barbat care plânge, sufera, râde. Nu am nimic special şi, ca atare, mi se poate întâmpla orice. Sa nu creada cineva ca daca sunt Botezatu, sunt neaparat fericit. Da, pozez într-un om fericit, pentru ca aşa ma vrea publicul, dar sufar atunci când ma despart de femeia iubita. Nu e totul aşa de roz precum pare din afara. Când am fost sincer nu le-a placut Ei bine, daca ei îşi doresc doar o masca le-am oferit o masca.

În ceea ce priveşte persoanele pe care le-am iubit, merg mai departe dar ma uit cu drag şi nostalgie în trecutul meu, pentru ca mi-l asum. Iar persoanele pe care leam iubit ramân mereu în viata mea, în inima mea. Întotdeauna se poate întâmpla ceva. Never say never.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.