Ședința de Guvern de miercuri a adus și ceva bun!
Astfel, miercuri s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa, pas decisiv în vederea repunerii în circuitul turistic al simbolului cel mai cunoscut al litoralului românesc.

Încă din anul 2004, Ministerul Culturii a clasat clădirea Casinoului din Constanța drept „monument istoric de valoare universală” dar, din nefericire, nimeni nu a făcut ceva pentru a o salva, fiind lăsată să se degradeze de la an la an.

Costurile pentru restaurarea Cazinoului sunt estimate, înainte de licitaţie, la aproape 40 de milioane de lei, iar lucrarea urmează să fie terminată în doi ani.
Costurile de reabilitare sunt mari pentru că monumentul se găseste într-o stare foarte avansata de degradare, fiind un pericol permanent pentru oamenii care trec prin zona dar şi pentru că lucrările la o astfel de clădire de patrimoniu se fac numai de către specialişti autorizaţi în astfel de proiecte și numai după după planuri avizate de Ministerul Culturii.

„Aşa cum s-a întâmplat însă în cazul domeniului schiabil din Poiana Braşov, mi-aş dori foarte mult ca această clădire simbol a Constanţei să fie redată în folosinţă încă din vara lui 2013, deci, înainte de termenul de finalizare”, a declarat Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului și a continuat „… lucrările de la Cazino nu sunt opţionale – în cazul în care nu se intervine, acea clădire ar putea să dispară pentru totdeauna nu numai din circuitul turistic românesc, ci şi de pe lista monumentelor istorice de valoare universală pe care le deţine România. Şi ar fi foarte mare păcat, având în vedere gloria din perioada interbelică, atunci când marii bogaţi ai Europei se îngrămădeau să vină la Constanţa, iar Cazinoul era principalul punct de atracţie.”

Articolul precedentShalimar s-a pregătit de tombolă
Articolul următorDan Murariu: „În primul rând nu joc în casinouri pentru că se fumează!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.