Revista noastră, Casino Life & Business Magazine se implică din nou în proiecte ce privesc societatea.
Având în vedere proliferarea actelor de violență de tot felul, revista noastră, Casino Life & Business Magazine, prima revistă a industriei de gambling din România, se implică încă odată într-o campanie ce este dedicată societății în care trăim.
De aceasta data este vorba de o campanie împotriva violenței de orice natură.
Campania inițiata de Simona Chițac Media și care îi are ca exponenți pe unii dintre cei mai celebrii luptători din piramidele de K1, frații Bogdan și Andrei Stoica, este promovată și susținută de Casino Life & Business Magazine alături de alte entități importante guvernamentale sau economice precum: Direcția de Sport și Tineret București, Federația Româna de Kempo, NEI Guard, Tiger Security sau SportNews.ro.
O mulțime de alte entități și-au anunțat sprijinul pentru acest proiect ce se va defășura pe parcursul a câteva luni, Protocoalele de Colaborare fiind în curs de semnare.
Campania ce transmite un mesaj foarte simplu și ușor de reținut: SUSȚINEM FRAȚII STOICA ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI, se va desfășura atât prin mijloace vizuale (stickere lipite pe mașini și în locațiile partenere), auditive cât și prin prelegeri ținute în școli și licee.
Totodată, trebuie menționat că un număr impresionant de artiști dorește să participe la promovarea acestei campanii împotriva violenței.
Campania va începe la 1 august.