Un nou succes major pentru revista noastră și o participare record la ediția a Va, ediție extraordinară a Conferinței Române de Gambling.

Nici nu intrase bine la tipar ediția trecută în care subliniam că lipsa noii legislații face mult rău, că Parlamentarii din Camera Deputaților, parca voind să ne facă în ciudă, au votat noua Lege a Jocurilor de Noroc, lege ce va guverna aceasta industrie de acum înainte.

Având în vedere importanța momentului, așa cum am făcut mereu, am fost și de data aceasta primcipalul mijlocitor între reprezentanții acestui domeniu și autorități și am organizat, în mare viteză, un eveniment deosebit de oportun, o ediție extraordinară a Conferinței Române de Gambling, ediție la care Autoritățile să explice noua Lege și să răspundă, în timp real, tuturor întrebărilor puse de către reprezentanții principalilor actori din acest domeniu.

Și de aceasta dată Conferința Română de Gambling a avut un caracter internațional având în vedere că numărul participanților din străinătate a fost foarte important, depășind 15% din totalul celor înscriși.
Sala Clubului Floreasca, locul de desfășurare al evenimentului, a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de participanți, participanți care au dorit să discute și să dezbată, față în față cu Autoritățile, problematica noii legislații.

Evenimentul, de această dată atipic, s-a bazat într-o proporție covârșitoare pe discuții libere, întrebări la obiect și răspunsuri pertinente, conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, venită „in corpore” la eveniment fiind la înălțimea importanței momentului și răspunzând cu profesionalism, dar mai ales cu foarte multă răbdare tuturor întrebărilor venite din sală.

De altfel evenimentul s-a încheiat când niciunul dintre participanți nu a mai avut de pus nicio întrebare legată de noua legislație din domeniul jocurilor de noroc.
Dialogul dintre oficialități și auditoriu, bine moderat de Dan Nicolaie, reprezentantul ziarului Bursa, a fost deosebit de deschis și informal ceea ce a putut să creeze o atmosferă de colaborare constructivă, atmosferă ce a fost pe placul ambelor părți.

De remarcat în rândul participanților un număr foarte mari de reprezentanți ai caselor de avocatură atât din țară cât și din străinătate.
Ziua s-a încheiat cu un dejun special, dejun în cadrul căruia a avut loc și prima ediție a galei de premiere “Femininul in Gambling”, eveniment în premieră pentru România, foarte original, organizat și promovat de către revista noastră, un adevărat omagiu dedicat tuturor femeilor ce își desfășoară activitate în industria de gambling autohtonă.

Invitat special al galei de premiere a fost domnul Adrian Artene, Redactor Sef al cunoscutului site CanCan.ro.

Parteneri ai evenimentului au fost, ca și la multe alte evenimente organizate de Casino Life & Business Magazine, asociația ROMBET și compania DGL PRO iar partener media a fost ziarul BURSA, ziarul oamenilor de afaceri.

Desfășurată într-un moment deosebit de oportun, bazându-se pe un program ce a răspuns tuturor cerințelor participanților, fiind structurată profesionist și având o organizare de înaltă ținută, așa cum au toate evenimentele cu brandul Casino Life & Business Magazine, ediția a Va a Conferinței Române de Gambling a constituit un mare succes pentru toți cei implicați în domeniul jocurilor de noroc din țara noastră.

Casino Life & Business Magazine mulțumește pe această cale tuturor celor implicați în eveniment: reprezentanți ai Autorităților, parteneri, dar mai ales participanților prezenți la lucrările acestei ediții extraordinare a Conferinței Române de Gambling.

Articolul precedentGala Femininul în Gambling
Articolul următorRodica Vlădău a câștigat o excursie de lux la Las Vegas la Super Bingo Metropolis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.