“Nu pot să cred că EPT a ajuns deja la Sezonul 10 ! Timpul a trecut foarte repede şi mi se pare uimitor că acest turneu a evoluat atât de mult, într-un interval de timp atât de scurt. Sunt nerăbdător să particip la festivităţi şi nu pot spune decât că abia aştept să văd cum vor fi următorii 10 ani de EPT,” a declarat Luca Pagano, membru al Team PokerStars Pro, care a terminat pe locul al treilea în primul eveniment EPT şi s-a situat pe primele poziţii în EPT All-time Leader Board.
European Poker Tour prezintă programul turneului cu 39 de evenimente organizate pentru mult aşteptatul EPT Barcelona, promiţându-le participanţilor 11 zile spectaculoase de poker de înaltă ţinută pentru a sărbători al zecelea sezon al celui mai bogat turneu de poker din Europa.
Pentru a doua oară, EPT se va derula în parteneriat cu Estrellas Poker Tour, ajuns acum la al patrulea sezon al său, pentru a le aduce jucătorilor cea mai mare diversitate în materie de tipuri de joc sau taxe de participare, dar şi unele cele mai mari fonduri de premii acordate la festivaluri de poker din întreaga lume.
“Este o mare onoare pentru noi să sărbătorim începutul celui de-al zecelea sezon al nostru în Barcelona. Aici a început totul şi e incredibil cât de mult a crescut şi a evoluat acest turneu de la acel prim eveniment, organizat acum zece an. Suntem cu toţii foarte încântaţi de Sezonul al 10-lea. În sezonul anterior am introdus mai multe îmbunătăţiri, iar acum ne vom baza pe acestea ca punct de plecare, pentru a ne asigura că jucătorii EPT se vor bucura de cea mai bună experienţă de joc din lume. Barcelona este un eveniment spectaculos, organizat într-una dintre cele mai atrăgătoare destinaţii din Europa, iar oferta noastră pentru jucători – incluzând Wi-Fi gratuit şi transmisiuni live zilnice pe web – este fără rival,” a declarat Preşedintele EPT, Edgar Stuchly.