Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România a organizat

Simpozionul „Jocurile de noroc în contextul actual

Evenimentul organizat de Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România a avut loc la hotelul Golden Tulip Ana Dome din Cluj, tematica simpozionului fiind susţinută de domnul Cristian Pascu, preşedinte executiv.

La simpozion au participat 32 de firme organizatoare de jocuri de noroc tip slot-machines şi producători din judeţul Cluj şi din judeţele învecinate. Evenimentul şi-a propus să ofere posibilitatea organizatorilor de jocuri tip slot-machines, bingo în sală şi producătorilor de echipamente de joc să ia contact cu problematica actuală din acest sector de activitate. Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România a mai participat la organizarea unor astfel de evenimente care s-au desfăşurat la începutul acestui an, cum ar fi Conferinţa Română de Gambling, organizată de revista noastră – „Casino Life & Business Magazine”.

Prin evenimentul organizat la Cluj, A.O.P.J.N.R. încearcă să mute centrul de interes spre teritoriu, venind în întâmpinarea cererilor de informare directă formulate de organizatorii şi producătorii de jocuri de noroc din toată ţara.

Simpozionul „Jocurile de noroc în contextul actual” şi-a propus să pună bazele unui dialog deschis, pentru toţi participanţii implicaţi şi să ofere o viziune de ansamblu asupra domeniului de activitate în care sunt implicaţi aceştia. În condiţiile actuale, în care industria de jocuri de noroc din România resimte în mod clar schimbările legislative, politicile fiscale excesive şi neclaritatea multor acte normative, se impune coagularea tuturor operatorilor din acest domeniu în vederea formulării unei viziuni comune şi intreprinderea unor acţiuni la nivel naţional pentru revigorarea acestui domeniu de activitate şi aducerea lui la standardele internaţionale actuale.

Articolul precedentCu Sorin Constantinescu, inițiatorul, promotorul și președintele PokerFest, despre viitorul turneului
Articolul următorInterviu exclusiv Dan Iliovici – ROMSLOT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.