Simona, ca o zăpadă de flori se întinde de la un capăt la altul al norocului. Înfloreşte în petale roşii, se împleteşte în şuviţe de nisip, care au uitat de ultima lor furtună. Simona adună împrejurul ninsorilor ei o coală de cer albastru, ca să i se vadă şi mai bine lumina din ochi. Zâmbetul care îşi încearcă norocul în arcada ruletei, la un zar de fugă, la o damă de chintă roială ascunsă în manşeta închipuită. Întotdeauna, nopţile cazinourilor se aştern la poalele zăpezilor ei roşii, ca să scoată din pachet dama de pică.
Cu ea, norocoşii nopţilor lungi, vor pleca în gând, ca să o regăsească, mereu, între aşii neterminatelor dueluri.
