QMall și EasyPay System

QMall și EasyPay System își unesc forțele într-un parteneriat ce se anunță de succes în tranzacționarea monedelor virtuale și prin intermediul terminalelor.

O prietenie veche dintre Serghei Fraseniuc și Mykola Udianskyi, de atunci de când se puneau bazele business-ului EasyPay în România, dar care pe parcurs s-a îndreptat către direcții diferite și care într-un final se reunesc, iar din puterea fiecăruia rezultă un parteneriat de amploare care anunță un succes răsunător în piața din România cu extindere către Europa.

QMall și EasyPay System

Grupul EasyPay System cu o rețea de 1000 de terminale de plată și o experiență de peste 12 ani în acest domeniu, cu producție de terminale de tip self-service și furnizor principal pentru piața din Europa, își unește forțele cu compania QMall, o companie Ucraineana care furnizează aplicația de tranzacționare a monedelor virtuale, în acest moment doar online. Cu scopul comun de a-și extinde produsele și serviciile, parteneriatul își pune bazele pe piața din România dominată de către EasyPay, prin implementarea aplicației QMall pe terminale de tip self-service special concepute pentru retail.

Serghei Fraseniuc: „Cu pași mici ne extindem, ne dezvoltăm și accesăm o altă categorie de clienți și alte piețe deja testate anterior cu produsele EasyPay și unde considerăm că se pretează a fi implementată soluția Easy QML: terminale pentru tranzacționarea monedelor virtuale.”

Mykola Udianskyi: „Ne dorim să accesăm piața de retail și să oferim clienților QMall posibilitatea de a tranzacționa monede virtuale și prin intermediul terminalelor, EasyPay fiind cel mai potrivit partener în acest sens întrucât stăpânesc acest tip de produs și împreună ne putem îndrepta în direcția corectă.”

Până la sfârșitul acestui an terminalele Easy QML vor fi deja prezente în România și vor putea fi exploatate de către utilizatori!

Citește și știrile de AICI.

Articolul precedentRed Bull Racing Show Run pit stop din București, susținut de Betano
Articolul următorExpoziția anuală a industriei s-a încheiat