Preşedintele Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii – Radiocom – este omul care îşi împarte timpul, în mod egal, între afaceri şi hobby. Hobby-ul său?! Politica!
DOMNULE MIRCEA CAZAN, ÎNTRUCÂT OCUPAŢI O FUNCŢIE IMPORTANTĂ, ÎNCĂ DIN PRIMII ANI AI ACESTEI GUVERNĂRI, VĂ ÎNTREB ÎN CE STADIU SE AFLĂ PRIVATIZAREA RADIOCOM PE CARE O ÎNTREZĂREAŢI ÎN URMĂ CU CEVA TIMP?
Da, aşa este, am sperat încă de acum patru ani să realizăm acest lucru. Dar a rămas doar visul unui copil care-şi doreşte să devină doctor, inginer sau aviator atunci când va fi mare. E drept că privatizarea Societăţ ii Naţionale de Radiocomunicaţii a fost una dintre ţintele actualei guvernă ri. Din motive obiective însă, ea a fost amânată. Şi, ca o părere personală, nu cred ca mai este timpul fizic pentru a o realiza. Eu susţin însă, în continuare, necesitatea existenţei unui actor privat în acest domeniu. Altfel şi-ar fi spus cuvântul Radiocom atunci şi alta ar fi fost evoluţia acestei societăţi.
AŞA CUM ARATĂ EA ACUM, CA ORGANIZARE ŞI BOARD, FACE FAŢĂ CERINŢELOR EUROPENE?
Ce să spun?! Noi am dori ca Radiocom să se mişte precum o domniş oară, în timp ce ea este obligată să se „gătească“ ca o babă. Asta însemnând că ea se luptă, într-o piaţă concurenţială, cu ceilalţi operatori dar i se impune să respecte aceeaşi legislaţie ca un minister sau ca o agenţie naţională. Şi totuşi suntem o societate comercială care ne mişcam după Legea 31 şi supravieţuim din contracte, din business. Dar când vine vorba de dezvoltare, de achiziţii sau orice altceva ni se impune să ne mişcăm la fel ca oricare altă unitate de stat.
În ceea ce priveşte structura board-ului vă pot spune că eu sunt singurul care vine aici din domeniul privat – din ‘90 nu am lucrat decât în privat. E drept că am adus cu mine doi-trei consilieri pentru a le fructifica experienţ a. Toţi ceilalţi, oameni deosebiţi, de mare valoare, au lucrat şi lucrează la stat.
CE S-A ÎNTÂMPLAT, ÎNTRE TIMP, CU AFACERILE DUMNEAVOASTRĂ?
Am renunţat complet la toate afacerile mele, de când am venit aici. A fost foarte simplu. Eu eram acţionar în cadrul grupului Astral şi, odată cu lichidarea acestuia, în 2005, am lichidat şi eu toate businessurile din domeniu.
SUNTEŢI UN MEMBRU MARCANT AL PNL SIBIU. ÎNCEPE CAMPANIA. ÎNŢELEG CĂ VEŢI CANDIDA PENTRU UN FOTOLIU DE PARLAMENTAR. CUM VĂ VEŢI ÎMPĂRŢI ÎNTRE CELE DOUĂ PREOCUPĂRI ALE DUMNEAVOASTRĂ?
Sunt două lumi complet diferite: una a profesiunii în care eu cred – postul acesta a fost pentru mine un examen de maturitate – a doua, politica, o cu totul altă poveste. Un hobby dacă vreţi. L-am făcut, îl fac şi-l voi face de drag. Este adevărat şi faptul că aş dori să candidez pentru Parlament. Asta însemnând că încerc să-mi duc idealurile liberale din profesie, în politică. Atunci când voi începe campania, îmi voi lua concediu şi n-am să amestec, în niciun caz, cele două lumi, lăsându-le, în consecinţă, paralele. Pentru că eu vin din Sibiu, o zonă cu acurateţe germană, unde lucrurile sunt foarte clare: un lucru bine făcut este acela de care te ocupi îndeaproape şi nu cel pe care îl faci împreună cu altele.
UNII SUSŢIN CĂ VĂ DORIŢI SĂ DEVENIŢI PREŞEDINTELE FILIALEI PNL DIN SIBIU…
Iar eu susţin că PNL nu este un partid de preşedinţi sau de lideri. Este, până la urmă, formaţiunea politică a celor care creează mediul propice dezvoltării ideii liberale. Acum, la Sibiu, funcţionează un grup interimar condus de ministrul Iorgulescu. Eu prefer să stau mai în spate, să fac parte dintr-o echipă. La urma urmei, nimeni nu poate face totul de unul singur.
VĂ CONVINE POSTURA DE CANDIDAT ÎNTR-UN COLEGIU UNINOMINAL?
Cu siguranţă. Eu am experienţa anilor 2000 şi 2004, atunci când am candidat aproape uninominal. Cel puţin, în 2000, a fost o candidatură personală – am avut succes, am câştigat. Am bătut PNL, am bătut PD. Numai că partidul nu a avut, per ansamblu, forţa necesară, nereuşind să adune cele cinci procente necesare pătrunderii în Parlament. Când am intrat în politică (în ApR), în 2000, am făcut-o pentru că îi purtam un respect deosebit domnului Meleşcanu; ceea ce se-ntâmplă şi acum. A existat o idee politică viabilă însă proiectul nu a fost înţeles la acel moment.
Cred totuşi că el se poate aplica, foarte bine, în 2008. A fost, până la urmă, o experienţă de viaţă. Apoi ApR a fuzionat cu PNL, în 2002, iar noi am continuat să promovăm ideea liberală. 2004 ne-a prins într-o alianţă foarte bună pentru acea etapă. Am câştigat din nou, am intrat la facultate dar, potrivit matematicilor electorale, ni s-a trântit uşa în nas. Noi am obţinut la Sibiu un procent de peste 42% la un prag de 28% şi ne-am luat un senator, iar PSD, cu 28% – doi.
Nu regret că n-am devenit atunci parlamentar. Poate că viaţa aşa a dorit, ca maturitatea mea politică să se împlinească după 40 de ani. Iar acum cred că este oportun. Cred că 2008 şi alegerile uninominale înseamnă mult mai mult pentru mine faţă de ceea ce a înseamnat un vot pe liste.
O ATARE CANDIDATURĂ PRESUPUNE O INVESTIŢIE SUBSTANŢIALĂ?
Investiţia nu trebuie măsurată doar din punct de vedere financiar. Calculele sunt simple. Sunt publice. Mult mai importantă însă mi se pare investiţ ia sufletească. Eu voi candida într-un colegiu unde plătesc taxe, unde m-am născut, unde locuiesc, unde îmi petrec week-end-urile. Vreau să candidez într-un colegiu din judeţul Sibiu, acolo unde am prieteni şi cele mai frumoase amintiri. Automat într-o asemenea situaţie investeşti foarte mult suflet.
CE LE PROPUNEŢI ALEGĂTORILOR?
Lumea, când aude de Sibiu, se gândeşte automat la o capitală culturală. A devenit un brand, iar eu aş vrea ca el să rămână astfel. Şi nu numai Sibiul, ci şi Mărginimea. Apoi să extindem acest brand la nivel de judeţ. Să-l dezvoltăm, în continuare, într-o altă eră, cea digitală. Spun asta pentru că Sibiul, în afară de Bucureşti, este singurul loc din ţară unde deja se emite digital, unde televiziunea digitală terestră a făcut primii paşi. Un prim pas în Europa. Aş vrea ca întreg judeţul să simtă aerul Europei, populaţia să simtă apartenenţa sa la valorile europene. Sibiul a luptat pentru această deschidere şi merită tot ce i se-ntâmplă.
