HENNESSEY, GROZA, NEMEȘ, SORANA (ex. ASIA) și Prințul ANDREI RAȚIU în juriu la MISS HOSTESS ROMANIA
Un concurs de „miss” atipic, o locație nouă și un juriu pe măsură. Asta promit organizatorii celei de-a doua ediții a concursului Miss Hostess România în Mamaia.
„Caravana națională se oprește din nou în Constanța, unde anul trecut am avut parte de multe surprize. Folosim aceleași ingrediente ca anul trecut: 10 concurente care vor trece de preselecție, 3 probe – proba de prezentare personală, proba de promovare de produs și proba costumului de baie, notele juriului vor fi la vedere, iar între probe vom avea momente artistice bine integrate în concept. În acest an, vor cânta Mădălin Groza, cunoscut prin proiectul muzical Madheart și a lui piesa „Call me lover” și Roxana Nemeș, o cântăreață pe val, agreata de publicul tânăr”, a declarat Simona Chițac, in PRogress Media, organizator.
„Juriul este format din personalități locale și invitați de la București. La această ediție, îi vom avea alături pe SORINA GINA HORTOLOMEI MOSCU – MANAGER, AQUA MAGIC, RADU GROZA – IMPRESAR, ROXANA NEMEȘ – ARTIST, MĂDĂLIN GROZA – ARTIST, EMA STOIAN – REGIZOR DE FILM, MANUEL KERMANY – REALIZATOR MISS PLAJA, SORANA DARCLEE MOMAHAD (Ex, ASIA) – CREATOR MODĂ, DANIEL POPA – MANAGER, SIRVEX COMPANY, MĂDĂLINA APOSTOL – MANAGER, BELLAGIO CLUB MAMAIA, MIRELA DRAGOMIR – LA BLONDA STYLE și PRINȚUL ANDREI RAȚIU. În ultimul moment ne-a confirmat participarea în juriu și Gabriel Hennessey, care va realiza pictorialul cu câștigătoarele pentru revista Casino Life & Business Magazine”, a declarat Mihnea Popescu, organizator.
„Ne-am propus să căutăm în toată țara acele prezențe feminine care știu să promoveze produsul sau serviciul asociat, și nu pe ele însele. Credem că frumusețea și inteligența pot merge mână în mână, pentru ca la final să putem forma cu câștigătoarele caravanei elita hostess-elor din România, compatibilă cu standardele Uniunii Europene”, a declarat Simona Chițac.
Preselecția va avea loc pe 26 august începând cu ora 14 la Clubul Bellagio. Evenimentul se va desfășura la Aqua Magic Mamaia sămbătă, 27 august, începând cu ora 21, iar intrarea va fi libera. After-party în clubul Bellagio.