Despre autoexcludere în domeniul jocurilor de noroc (II)

De Dan Iliovici, Vicepreședinte ROMBET

În majoritatea statelor cu tradiție în dezvoltarea de programe generic numite ”Joc Responsabil”, dar și în țări care au legalizat mai recent jocurile de noroc, există scheme de autoexcludere a jucătorilor. Astfel de programe sunt totodată oferite de cei mai mulți operatori de jocuri de noroc, chiar în lipsa unui cadrul legal, acestea fiind concepute pentru a limita accesul la oportunități de joc și pentru a oferi ajutor jucătorilor cu probleme.

Voi prezenta cele mai importante modalități de punere în practică a programelor de autoexcludere, însă trebuie menționat faptul că nu există un model care să poată fi preluat automat de fiecare stat, mai ales în condițiile în care legislația din domeniul jocurilor de noroc nu este unitară, nici măcar la nivel european.

Simplu spus, autoexcluderea este un instrument pentru cei care doresc să înceteze sau să-și (auto)limiteze accessul la jocurile de noroc pentru o anumită perioadă de timp, sau chiar permanent. Acest interval de pauză autoimpusă poate fi de la câteva luni la cinci ani, cele mai des întâlnite intervale fiind cele de 3 luni, 6 luni, un an, doi sau cinci ani.

Sunt unele cazuri (jurisdicții) în care se poate cere autoexcluderea permanentă, dar probabil că dificultățile de urmărire a respectării și eficienței acestei măsuri o fac greu, dacă nu chiar imposibil de pus în practică.

Trebuie să subliniem faptul că fără inițiativa și dorința jucătorului de a respecta acest angajament, autoexcluderea este ineficace.

Nu este cazul să intrăm în jocul de pasare a responsabilităților dar, poate mai mult decât în alte cazuri, pentru ca autoexcluderea să aibă efectul dorit colaborarea jucătorului este esențială. Asta nu înseamnă însă o diminuare a răspunderii tuturor celorlalte părți implicate: operatori, autorități, familia sau prietenii celui în cauză. Cu toții pot contribui la succesul eforturilor comune de revenire a jucătorilor cu probleme la un comportament normal.

Și fiindcă am amintit de modul de punere în practică, orice program de autoexcludere prevede cine ține evidența persoanelor autoexcluse și cine verifică respectarea acestui angajament.

Am regăsit în practică trei modalități de întocmire a unui registru al persoanelor autoexcluse:

1. fiecare operator ține propria evidență, jucătorul fiind astfel obligat să repete procedura de autoexcludere cu toți operatorii la care vrea să fie oprit să joace;

2. există o entitate independentă (cel mai des fiind un ONG) care ține evidența jucătorilor și a operatorilor la care persoana în cauză a decis că vrea să fie autoexclus. Această organizație primește cererile de autoexcludere de la jucători și diseminează lista acestor jucători către operatorii înrolați în sistem;

3. evidența jucătorilor autoexcluși și comunicarea cu operatorii este asigurată de către autoritatea responsabilă cu domeniul jocurilor de noroc din jurisdicția respectivă.

În oricare dintre cazuri este în sarcina operatorilor să ia cele mai rezonabile măsuri pentru a opri accesul jucătorilor la platformele sau locațiile pentru care persoana respectivă s-a autoexclus.

Fiecare din cele trei modele are avantaje și dezavantaje, dar cel mai important criteriu de implementare a unui asemnea sistem ar trebui să fie protecția și grija față de jucători.

Astfel, ar trebui să avem proceduri cât mai simple, explicarea clară a opțiunilor și a pașilor necesari, iar apoi, o îmbinare a acestui instrument cu celelalte modalități de ajutor, consiliere și terapie. În același scop, operatorii, dar și autoritățile, ar trebui să facă cunoscut sistemul de autoexcludere tuturor jucătorilor, iar acesta să fie cât mai ușor accesibil.

Dacă pentru jocurile online este relativ simplu să se verifice la începutul fiecărei logări pe platforma de joc dacă jucătorul este sau nu autoexclus (dacă este pe lista/baza de date a celor autoexcluși) și în funcție de aceasta să i se permită sau nu accesul la joc, în cazul jocurilor de noroc tradiționale, unde în marea majoritate a statelor jucătorul nu este identificat la intrarea în locațiile de joc, acest fapt duce la creșterea răspunderii operatorului. Revine în sarcina acestuia să instituie un sistem care să oprească pe cei autoexcluși să joace. În acest sens, un rol important are instruirea personalului din locațiile de joc și punerea la punct a unui sistem de monitorizare eficient.

Pentru a sublinia rolul jucătorului în respectarea propriului său angajament, autoritățile încurajează jucătorii care, în pofida cererii de autoexcludere, au reușit să joace la un operator, să sesizeze această ”breșă de securitate” managementului acelui operator, sau chiar autorității, pentru a se putea îmbunătăți sistemul de verificare și punere în practică a schemei de autoexcludere.

Este deasemenea o practică comună ca operatorii de la care un jucător s-a autoexclus, să-l elimine pe acesta din toate programele de marketing – transmiterea de mesaje promoționale, invitații la evenimente etc., și returnarea tuturor banilor aflați în cont, în cazul jocurilor online. Jucătorul n-ar mai trebui să fie ”îmbiat” să joace după ce s-a autoexclus.

Ca argument pentru instituirea unui sistem de autoexcludere performant, voi cita concluziile studiului Self-Exclusion Program: A Longitudinal Evaluation Study”, publicat de Patrick Gosselin în Journal of Gambling Behavior 23(1):85-94:
”Programul de autoexcludere are multe efecte pozitive. În timpul evaluărilor, dorința de a paria (de a juca la jocurile de noroc) a fost redusă semnificativ, în timp ce a crescut percepția asupra autocontrolului pentru toți participanții. Intensitatea consecințelor negative a jocurilor de noroc a fost semnificativ redusă pentru activitățile zilnice, viața socială, munca și starea de spirit. Scorul DSM a fost semnificativ redus în timp.
(…)
În concluzie, programul de autoexcludere are nevoie de monitorizare și o evaluare continuă a rezultatului. Pentru a face acest lucru, operatorii ar trebui să coopereze cu evaluatori independenți, care să verifice în mod periodic și aleatoriu aderarea la program. Această măsură ar duce la creșterea înțelegerii procesului și ar motiva industria jocurilor de noroc să-și mențină angajamentul.”

Un ultim aspect ce trebuie menționat în legătură cu autoexcluderea este subiectul protecției datelor cu caracter personal. Dar lăsăm acest subiect spre analiză specialiștilor în domeniul GDPR.

Articolul precedentNET4MEDIA și SKS365, parteneriat pentru livrare si administrare de conținut digital
Articolul următorDouă săptămâni până la CEGS23