PokeFest la jumătatea anului II
PokerFest a depășit toate așteptările bătând record după record
Î: domnule Sorin Constantinescu, suntem la jumătatea anului al doilea al turneului de poker live PokerFest. Spuneți-ne cum se vede, în acest moment, anul următor și cum se vedea anul acesta de la jumătatea anului trecut.
R: Ce pot să spun este că anul trecut eram optimiști că o să avem o creștere ca și număr de participanți și ca și nivel de joc ceea ce s-a și întâmplat, deci am estimat bine. Au crescut și numărul de participanți și nivelul jocului și numărul de participanți la supersateliții care au un mare succes înaintea turneelor. Chiar am bătut un record european. N-a fost niciodată un supersatelit care să adune la un loc peste 200 de jucători; noi am avut 222, set de doiari cu am zis eu, la ultimul supersatelit de la București. Ca număr de participanți a fost puțin mai slab decât cel de data trecută din cauză că au venit foarte puțini calificați de pe PokerStars, data trecută am avut 45 – 50 iar acum doar 15. Deci dacă erau la fel de mulți ca și data trecută depășeam numărul de 300, număr care era targetul acestui turneu. Din păcate venind puțini de pe online am avut doar 272. A fost puțină lume care să fie nemulțumită. Întotdeauna sunt cârcotași dar noi vorbim cu jucătorii și avem un feedback bun de la ei. În general au fost mulțumiți. Au participat majoritatea jucătorilor cu nume și cunoscuți în afara țării, ceea ce m-a bucurat foarte mult. A fost un semn de apreciere.
A fost o serie reușită de turnee, mai puțin, pot să zic, cel de la Deva. Chiar am zis că nu mai fac în zona de vest a țării pentru că nu e posibil ca fiind la Deva și fiind Oradea sau Arad sau Timișoara aproape, de acolo să vină câte 1 sau 2 și de la Buzău sau Ploiești să vină 7. Adică chiar nu e interes. Am zis că la Timișoara poate a fost o întâmplare, că a fost la început și nu știa lumea despre PokerFest, așa că am zis să mai încercăm odată. Am ales Deva că era undeva la mijloc, aproape de Oradea, Timișoara, Arad, aproape de toate orașele din vestul țării, dar am văzut că nu este interes.
Probabil că n-o să mai facem acolo. Încercăm, la anul în Sibiu care e mai în centru țării și sunt sigur că va fi de succes și o să mergem foarte mult pe turneele tradiționale, Piatra Neamț, Brașov și așa mai departe, turnee care au fost deja un succes.
O surpriză foarte foarte plăcută, și cred că a fost cel mai bun turneu al nostru din toate punctele de vedere, și ca atmosfera și ca participanți, în provicie, a fost Piatra Neamț. A fost și o atmosfera extraordinară. Toată lumea care a fost la turneu și care a venit și din București a zis că s-a simțit cel mai bine acolo.
Contează foarte mult și partenerii locali pe care îi avem din cauză că, dacă ești într-un oraș necunoscut și nu ai sprijin, este foarte greu să pui totul la punct.
Acolo, la Piatra Neamț, chiar a fost un succes pentru că toți au fost pasionați de poker, inclusiv patronul hotelului. A jucat și patronul și copii patronului au jucat și șeful de la restaurant. La un moment dat nu mai aveau nici chelnări pentru că se băgaseră și ei la masa de joc. Deci toată lumea joacă poker acolo.
Ca să vă dau cifre concrete, în cele două zile de supersateliți din 300 de persoane, 150 au fost din județul Neamț. Deci o participare record pentru o zonă.
Cum spuneam, cel mai slab turneu al nostru din seria aceasta a fost la Deva. Au fost vreo 70-80 de jucători. A fost și o pierdere financiară mare și o dezamăgire foarte mare, dar suntem optimiști și mergem înainte.
Î: Anul trecut nu vă așteptați la recordurile de anul acesta, dar anul acesta vă așteptați ca la anul să mai doborâți recorduri?
R: Am fost, o lună de zile, plecat în fiecare zi, la turneele de afară ca să încerc să aduc jucători străini pentru că, cred că acesta este potențialul și cred că am atins maximul în România. Mai mult de 300 de participanți români la un turneu de 1000 de euro nu vom aduce niciodată. Eu sunt conștient, fiind de 22 de ani în business-ul acesta cu casinourile și cu jocurile de noroc, că acesta este plafonul maxim și că nu o să putem să-l doborâm dacă nu aducem jucători străini.
În acest sens am fost și la câteva turnee internaționale, am fost și aici mai aproape de noi, am fost la Chișinău, am fost la EMOP în Bulgaria, am fost la Dublin la conferința de afiliere ca să vorbesc cu rețelele online care pot să aducă jucători străini, mai ales nordici. Și, mă chinuiesc să aduc jucători de afară pentru că sunt convins că mai mult de 300 nu putem să atragem și nu vreau să ne plafonăm. Vreau să creștem, ca și turneu.
Suntem în discuții și încercăm să facem un turneu și la Chișinău pentru Ucraina și Rusia pentru că în Rusia este interzis și s-a făcut doar un turneu la Kiev – Russian Poker Series dar, la Chișinău nu a fost nici un turneu și putem să-i aducem pe ruși și acolo. Mi-aș dori foarte mult să facem, în Chișinău, un turneu mare cu ruși, ucaineni, românia și moldoveni.
Î: Înțeleg că pentrul anul următor planul este de internaționalizare a turneului PokerFest.
R: Exact. Asta ne dorim, să începem să facem turnee și afară. Măcar unul la Chișinău unul în Bulgaria și acum studiem piața și legislația pentru a încerca să facem și un turneu în Ungaria. Nu vreau să ne extindem prea mult, dar așa, încet-încet, un prim pas spre estul Europei.
Mi-ar fi plăcut să avem și jucatori ruși la turneele noastre din România. Rușii sunt foarte buni jucători și sunt foarte mulți dar, deocamdată, au nevoie de viză nefiind în Uniunea Europeană așa că deaia ne-am gândit să-i aducem la Chișinău pentru ca acolo n-au nevoie de viză și vor veni mult mai ușor.
Î: PokerFest a doborât foarte multe recorduri. Care este impactul turneului asupra jucătorilor? Cum este privit turneul de către jucătorii de poker? Vin ei de dragul premiului sau vin și din pasiune? Și cum este primit turneul în țările vecine precum Ungaria, Bulgaria sau Moldova?
R: PokerFest-ul a devenit un brand și este o mândrie pentru jucători să participe la el și să aibă rezultate. Ca să dau un singur exemplu, când a fost , acum, PokerFest la București, la Masa Finală au rămas cei doi finaliști și au început să negocieze, sa facă „deal” cum zicem noi în poker, și unul dintre ei a zis: „Eu renunț la 10.000 de euro numai să iau Cupa…”. adica, deja, Cupa PokerFest este dorită și costa mult.
Și jucătorii mari în general, la început nu au venit pentru că, dacă ajungi undeva sus, la niște mese finale sau „în bani” la un EPT de 5.000 de euro, nu mai vrei să vii la unul de 500 de euro că-ți „strici” imaginea. Dar s-au convins că nu este așa și că PokerFest este un brand și că nu-și strică imaginea, mai ales că suntem și noi pe „Handon Mob” și jucătorii primesc puncte pentru participări și, deja, jucătorii mari, vin cu plăcere și vin pentru glorie și pentru a obține rezultate pozitive care contează și afară. Deja suntem cunoscuți și pe plan internațional. Chiar am fost surprins plăcut când m-am întâlnit cu reprezentanții siteurilor mari de poker online și știau de PokerFest.
Totodată PokerFest a devenit și loc de întâlnire, adică toți jucătorii abia așteaptă PokerFestul lunar ca să se întâlnească și să socializeze. Au început să facă și afaceri împreună. Eu pot să vorbesc, deja, de o comunitate PokerFest ceea ce mă bucură. De aceea am și început să facem petreceri pentru jucători. O să avem și acum, în septembrie, unde locația este deja aleasă pe malul mării, pe plajă. Este vorba de hotelul Palace. O să facem un Pool Party, un Fashion Show, o să fie muzică live, astfel încât jucătorii să poată să petreacă cât mai mult timp împreună și sa socializeze cât mai bine.
Î: Știm cu toții că impactul pe care îl are pokerul asupra oamenilor este mare. Spuneți-ne, vă rog cum vă explicați fenomenul pokeristic atât în România cât și în lume?
R: Ca să spunem întâi de România; românii sunt jucători, le place să joace, le place să mizeze, le place adrenalina, și atunci foarte mulți jucători care erau în zona casinourilor live, jucători de ruletă, de blackjack și care, ca să folosesc un jargon al jucătorilor, și-au „rupt capul” prin casinouri, ca să-și satisfacă dorința de adrenalină s-au mutat spre partea de poker, spre partea de turnee, unde suma pe care pot să o piardă dacă au ghinion sau nu se pricep este limitată. Nu poți să pierzi milioane, să-ți pierzi casa, nevasta sau mașina, ca la casino. Poți să pierzi, dacă este un turneu de 500 de euro, 500 de euro. Mai ai o șansă, maxim, să mai cumperi odată, o reintrare și gata. Nu poți să pierzi sute de mii de euro la un turneu de poker. Și atunci jucătorii, ca să-și satisfacă dorința de adrenalină și să țină, totuși, aproape de jocurile acestea de noroc, s-au reorientat spre poker.
Am văzut asta cu ochii mei, acum câțiva ani, fiind manager de casino, când făceam un turneu de poker, după ce se termina turneul, toți jucătorii se mutau spre zona de ruletă sau spre alte jocuri de cărți. Acum, dacă facem un turneu în casinou, cum s-a terminat turneul, toata lumea sparge ușa cu capul și pleacă afară. Nu mai joacă altfel de jocuri. Deci foarte mulți „gambleri”, ca să le spunem așa, s-au mutat din zona de ruletă spre turneele de poker.
nota redactiei: continuarea acestui materialului o vom prezenta in editia nr. 32 / Iulie a Casino Life & Business Magazine