Continuăm în noul număr al revistei noastre cu detalierea activităţilor de jocuri de noroc, şi anume jocurile de tip cazinou.

Jocuri tip cazinou

Modul de desfăşurare: Jocurile cu câştiguri generate de şansă, tip cazinou, se desfăşoară între participanţi şi organizatori, precum şi la mese special destinate jocului direct între participanţi, deservite de personal al cazinoului. Aceste mese vor fi special descrise în regulamentul de ordine interioară, care va prevedea şi modul de înregistrare şi de contabilizare a veniturilor realizate de cazinou. Numărul meselor la care se desfăşoară jocul direct între participanţi nu va depăşi 10% din totalul meselor avizate.

Activitatea de jocuri de noroc din cazinou se desfăşoară la mese speciale, folosindu-se bile, cărţi sau zaruri şi, complementar, maşini videoautomate, electromecanice sau electronice.

Legea impune pentru jocurile tip cazinou anumite norme cu privire la buna funcţionare a acestora: ∫ Pentru jocurile de noroc la care evenimentele aleatorii se produc prin intermediul zarurilor, acestea vor fi amestecate şi lansate dintr-o cupă sau urnă, fiind interzisă manevrarea lor cu mâna. ∫ Zarurile vor fi confecţionate din materiale care să aibă duritatea necesară impusă de suprafaţa de joc (oase, materiale plastice, ebonită, fildeş, metal) şi vor avea laturile perfect egale (între 20 mm – 25 mm), sigla sau denumirea cazinoului va fi inscripţ ionată pe una dintre feţe şi vor fi perfect echilibrate. Pentru controlul echilibrării zarurilor, sălile de cazinou vor avea în dotare aparate tip „Balancing Galiper”. Se va respecta condiţia ca suma punctelor înscrise pe feţele opuse ale unui zar să fie egală cu cifra 7. ∫ Dotarea minimală pe care trebuie să o posede un cazinou pentru a putea obţine licenţa este de 10 mese speciale de joc, dintre care cel puţin 4 mese speciale cu bilă (rulete). ∫ Cazinourile vor putea fi amplasate în hoteluri, în clădiri separate, în cinematografe dezafectate, în alte amplasamente care să permită respectarea unor condiţii minime, cum ar fi: să nu deranjeze alte activităţi învecinate, să se asigure liniştea necesară bunei desfăşurări a activităţii, să aibă intrare separată, să permită amenajarea unor încăperi conexe, strict necesare activităţii (cameră tehnică, grupuri sanitare, bar, garderobă, cameră de odihnă pentru personal etc.). Se interzice autorizarea cazinourilor în clădiri în care există şi locuinţe. ∫ Cazinourile vor avea o dotare tehnică de bază (inclusiv cărţi de joc şi zaruri) şi complementară, la nivelul normelor internaţionale. ∫ Roţile ruletelor vor fi produse de firme recunoscute în domeniu şi vor fi prevăzute cu număr de serie, original sau atribuit de verificatorul tehnic, pereche pentru cuvă şi rotor. În afara programului, roţile ruletelor vor fi protejate cu un capac care să permită închiderea sau sigilarea acestora. ∫ Mesele vor avea în dotare cutii cu dublă încuietoare, care, în afara programului, vor sta deschise pe mesele de joc.

Amenajarea sălilor de joc:

∫ Sălile de joc vor fi amenajate astfel încât să se creeze o ambianţă plăcută pentru jucători. ∫ Pardoselile vor fi mochetate, iluminatul electric va fi suficient de puternic, dar astfel montat încât să nu deranjeze jucătorii. ∫ Sălile de joc vor beneficia, în mod obligatoriu, de instalaţie de condiţionare a aerului, cu o putere corespunzătoare dimensiunii acestora. ∫ În incinta cazinoului, precum şi la uşile de evacuare vor fi montate lămpi care să intre în funcţiune, la tensiune redusă, în momentul unei avarii la circuitul de bază. Aceste lămpi au menirea de a asigura, în situaţii de necesitate, protejarea jucătorilor, a personalului sălii, precum şi a valorilor constituind circuitul electric de siguranţă.

Autorizarea activităţii de cazinou, precum şi organizarea unei astfel de activităţi vor fi cu desăvârşire interzise fără existenţa şi fără buna funcţionare a circuitului electric de siguranţă. Astfel ca, înaintea autoriză rii de către comisie, organizatorii de jocuri de noroc vor depune la C.E.C., în nume propriu, un fond de garanţie în valoare fixă de 5.000 dolari S.U.A. (sau echivalentul în lei la cursul oficial de schimb valutar al zilei) pentru fiecare masă de joc. Acest fond se va afla în permanenţă la dispoziţia Ministerului Finanţelor pentru acoperirea eventualelor obligaţii restante faţă de bugetul de stat. Fondul de garanţie va putea fi restituit agentului economic la închiderea activităţii doar cu aprobarea scrisă a Ministerului Finanţelor. Cazinourile pot constitui depozite în lei sau în valută ale clienţilor, în numele acestora, cu avizul prealabil al Băncii Naţionale a României. Aceste depozite vor fi păstrate în seifuri special amenajate, iar procedura de primire-predare, pe bază de documente utilizate în regim special, va fi total separată de fluxurile financiare şi de înregistrările contabile ale cazinourilor.

Articolul precedentRemi – DOUĂ JOCURI ÎNTR-UNUL SINGUR
Articolul următorNOUA LEGE a jocurilor de noroc pune la zid actorii mici ai industriei de gambling (I)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.