Finalul lunii septembrie a adus o nouă ediție din seria de evenimente Club Casino.

Președintele ANPC a anunțat, în cadru evenimentului și că instituția pe care o conduce va fi partener al Conferinței Române de Gambling.

Înițiată și organizată de revista noastră, Casino Life & Business Magazine, seria de evenimente intitulată Club Casino are drept obiective, pe de-o parte armonizarea punctelor de vedere ale asociațiilor profesionale din industria de gambling din țara noastră, iar pe de altă parte comunicarea informală și găsirea unor modalități de conlucrare cu Autoritățile naționale.

Cea mai recentă ediție a Clubului Casino a avut loc marți, 30 septembrie la Clubul Floreasca și l-a avut ca invitat pe domnul Marius Dunca, Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai asociațiilor profesionale precum ROMBET și Romanian Bookmakers, dar și reprezentanți ai operatorilor din industria jocurilor de noroc precum Admiral, Game World, Integrate Accounting sau Casino Vesuvius din Brașov.

Discuțiile informale, caracteristice evenimentelor marca Club Casino sau concretizat în câteva acțiuni clare pe care cei prezenți la eveniment le vor întreprinde împreună cu ANPC, în perioada imediat următoare.

Discuțiile ediției s-au axat pe principalele subiecte ce constituie reclamațiile publicului și în special pe cele de la casele de pariuri, subliniindu-se că cele mai multe sesizări întemeiate vin din acest sector, urmate de cele de la sălile de sloturi.
Principalele sesizări privesc schimbarea cotelor de pariuri, fumatul în locurile interzise, dar și cele legate de procentul de câștig pe care îl dau aparatele.

Pe lângă multe alte subiecte dezbătute, armonizarea legislației cu cea europeană a fost un alt capitol al recentei ediții a Clubului Casino.

Reprezentanții Romanian Bookmakers au înmânat Președintelui ANPC un material legat de “Situația de anulare a pariurilor (Cota 1.00)”.
Printre măsurile concrete ce vor fi întreprinse, în comun de către reprezentanții industriei și ANPC se numără și realizarea unui cod de bune practici, astfel încât operatorii să știe cum trebuie să procedeze.

Totodată reprezentanții Romanian Bookmakers s-au angajat să depună la sediul ANPC un material legat de proiectul “Joc Responsabil”.

Cu ocazia acestei ediții a Club Casino, domnul Marius Dunca a anunțat și parteneriatul ANPC cu cea de a patra ediție a Conferinței Române de Gambling, ediție ce se va desfășura în luna februarie 2015, la Palatul Parlamentului și care îi are, deja ca parteneri pe DGL PRO, Tiger Security și asociația ROMBET.

Articolul precedentConcert TUDOR GHEORGHE – ”DEGEABA” ~ 22 decembrie 2014, Sala Palatului ~
Articolul următorÎn dialog cu Joseph Cuschieri, Director Executiv al Autorităţii Loteriilor şi a Jocurilor de Noroc din Malta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.