Rodica este pit boss la Grand Casino – Hilton, în BucureÅŸti. O blondă cu privire ageră, albastră. Culoarea vine de la părinÅ£i. Agerimea de la meserie. DeformaÅ£ie profesională, s-ar putea spune. Lucrează în cazino de zece ani. “Am început meseria asta, de dealer, cu repetiÅ£ie,” spune ea. “Prima oară, am văzut un anunÅ£ în ziar. Era prin 1995. Nu ÅŸtiam cu ce se mănâncă, dar suna tentant. «Dealer de cazino». Am ajuns la Hotel Sofitel, am intrat la interviu ÅŸi m-au trimis la ÅŸcoală. Am făcut un curs dedouă luni, iar meserie – câteva zile. Pe urmă am plecat acasă. M-am speriat de prea multă lume. Ce să spun?! Nu prea avusesem eu de-a face cu atâţia oameni.”
După trei ani s-a-ntors în cazino, iar de această dată ca să rămână. Destin, întâmplare, tărie de caracter, cine ştie? Puţin din toate.
“Eram ospătăriţă la Sofitel, în Ã98 ÅŸi aud că se face iar ÅŸcoală de dealeri la Blindo, la cazino. Am simÅ£it ceva, aÅŸa, ca o chemare, ca un deja vu. Mi-am amintit cu nostalgie de prima încercare ÅŸi m-am hotărât. M-am dus la ÅŸcoală, am făcut trei luni ÅŸi am devenit dealer începător.” De atunci au trecut 10 ani, iar Rodica a urcat step by step, cum spune ea, până a ajuns aici, pe scaunul cel mai înalt al sălii de joc. “La noi nu prea merge povestea aia, că te aduce cineva ÅŸi te pune el, unde vrea. ÃŽn meseria asta, pe măsură ce creÅŸte experienÅ£a, creÅŸte ÅŸi funcÅ£ia. CapeÅ£i anumite deprinderi, anumite gesturi, o anumită dexteritate, agerime. Trebuie să ÅŸtii, cel puÅ£in, o limbă străină perfect, să ai talent de matematician. Prima poveste care pare simplă dar nu e deloc aÅŸa, a fost învăţatul înmulÅ£irii cu 17. Nu prea te loveÅŸti zi de zi de asta. Ca să-mi meargă mânile pe cărÅ£i, făceam exerciÅ£ii acasă între două reprize de gătit. Până la urmă, eu zic că am reuÅŸit să fac ceva din meserie.”
ARTE VIZUALE/MEDIA