Întotdeauna m-au fascinat cursele de cai. Nu neapărat cursa în sine, cât tot „mis en place“-ul, scena, decorurile, agitaţia de la case, transpiraţia pariorilor, clipa de ezitare, semnele mecanice precum cele ale brokerilor în marile licitaţii bursiere, număratul banilor. Şi apoi, bătaia calului din copită într-o aşteptare concentrată. Mersul uşor cambrat, mascând fiorul de emoţie pulsând în muşchiul crupei, o clipă. Drumul dinspre padoc către potou, într-o linişte aparentă, ascultând parcă rumoarea tribunelor. Conştienţa neîndoilenică a animalului superb că e vedetă, că e faptul important, dacă nu chiar determinant al unei vieţi de om. Şi, încă o dată, se defineşte relaţia transcendentă între cal şi călăreţ. Nevoia atavică a bărbatului de a miza pe „calul său“ devenit simbol, indiferent de modalitatea de legătură: intenţie, gând, faptă, intuiţie. În tribună, pariorul îşi simte sângele pulsând în carotidă cu ochi concentraţi, forfecând fuleul impresionant al calului său… Inevitabil, instinctul de posesiune se exacerbează atunci când banul e la mijloc.

Din nefericire pariurile pe caii în carne şi oase aproape au sucombat. Întreţinerea cailor costă, construcţia şi administrarea unui hipodrom, ce să mai vorbim… Terenul e prea scump pentru a mai ridica pe el grajduri şi acareturi în loc de zone rezidenţ iale.

Nostalgiile vechilor pariori pe cai îi fac pe producătorii de softuri şi de maşini electronice să transfere marea întrecere în cazinouri. Aflu că există o întrecere hipică de cazino, „condensată“. Caii de jucărie îţi scot banii din buzunar, sau ţi-i aduc acolo, ca şi când ar fi specimene pur-sânge. Bani reali, cumpărând amintiri, stări, senzaţii.

Un singur lucru s-a pierdut irevocabil – nechezatul, ca un strigăt de luptă, al calului biruitor pentru câştigul tău.

Sandwich, pe mâna mortului

Jocul de cărţi a născut legende, fabule, învăţăminte, un jargon propriu, un milion de scenarii de film, teatru, subiecte de roman. Pokerul a creat o lume aparte, cu bunele şi relele sale. Şi, fără îndoială, a născut personaje fascinante care au „scris“, vrând-nevrând, poveşti spumoase, pline de umor

De exemplu, John Montagu, the 4th Earl of Sandwich. Omul s-a născut la 13 noiembrie 1718 şi a trecut la cele veşnice în 30 aprilie 1792. John era pasionat de călătorii, ocupând în două rânduri poziţia de prim-lord al Amiralităţii Regatului Britanic. În istoria navală, atât a Marii Britanii cât şi a SUA, a rămas drept amiralul ce a insistat asupra păstrării grosului flotei engleze în Europa în timpul Războiului american de Independenţă, de teama unui posibil atac francez (aliaţi ai SUA) asupra insulelor britanice. Literaturii i-a lăsat un jurnal de călătorie în jurul Mediteranei, publicat în 1799. Iar gastronomiei i-a lăsat numele său: Sandwich.

În viaţa personală, John Montagu era un înrăit jucător de cărţi. În acea perioadă, jocurile erau întrerupte pentru pauza de masă, dat fiind faptul că mâncarea nu rezista prea mult, în absenţa frigiderelor şi, evident, a produselor semipreparate. Într-o bună zi a anului 1762 a fost atât de prins în joc, încât le-a interzis partenerilor să părăsească masa, el însuşi rămânând lipit de scaun. Într-un târziu, chinuit de foame, a cerut să-i fie adusă farfuria cu mâncare la masa de joc. Enervat de faptul că nu avea decât două mâini – iar într-una ţinea păinea şi în cealaltă carnea -, fără a-i mai rămâne o a treia pentru cărţi, a pus carnea peste pâine oferindu-şi astfel posibilitatea de a mânca şi juca în acelaşi timp. Legenda spune că a jucat 24 de ore, plecând apoi supărat pentru că nu prea câştigase mare lucru. John a continuat să practice acest stil de a mânca & juca doar în timpul jocurilor foarte pasionante. Colegii de joc au reţinut însă metoda ca „Sandwich style“.

CALCULUL HÂRTIEI

O altă figură proeminentă a jocului de cărţi a fost John Law, la fel de scoţian ca şi John Montagu. Law a trait între anii 1671-1729 şi a fost un pasionat de cifre. De aici, aplecarea sa pentru matematică şi contabilitate. Şi jocurile de cărti, desigur. Câştiga foarte des întrucât calcula cărţile şi ştia cu relativă exactitate care îi sunt şansele. Pentru el jocurile de noroc erau de fapt jocuri de cifre. Timp de nouă ani a câştigat sume importante de bani. Apoi, povestea nu spune de ce, a venit scadenţa. Pierzând la fel de mult precum câştigase, în anul 1700 a fost nevoit să ipotecheze conacul familiei spre a-şi acoperi datoriile. Urmărit de creditori, a fugit în Franţa, unde a căutat să stea departe de jocuri, ocupându-se mai mult de finanţe. Fiind dotat cu o minte strălucită, a reuşit să pătrundă în anturajul regentului Pillippe al doilea, duce de Orleans, gestionarul finanţelor Franţei. I-a prezentat acestuia un proiect conform căruia creditarea afaceriştilor, investiţiile străine şi banii de hârtie ar urma să relanseze economia franceză. A rămas în istoria acestei ţări prin faptul ca în 1716 au fost emise, în consecinţa impunerii ideii sale, primele bancnote de hârtie. John Law a părăsit Franţa şi s-a stabilit la Veneţia. Banii cheltuiţi până la moarte au fost câştigaţi în cazinouri.

PE MÂNA MORTULUI

Nu mai puţin important pentru istorie şi istorii este James Butler Hickok, cunoscut ca „Wild Bill“. Personajul, american de origine, a trăit în Vestul Sălbatic între anii 1837-1876. Pe atunci, orice orăşel avea un saloon în care pistolarii jucau poker, barmanii ţineau o flintă sub „tejghea“, şeriful era cel mai respectat om, iar presa cea mai citită era afişul cu feţe de criminali. Hickok a dat numele combinaţiei de cărţi „mâna mortului“ („dead man’s hand“), ca pură întâmplare a sorţii, petrecută în oraşul Deadwood din Teritoriul Dakota. Wild Bill era un pistolar iute, miop şi fără ochelari. Pe 2 august 1876, pe la ora 16, după cum sună raportul poliţiei locale, Wild Bill a intrat într-un saloon unde a fost invitat la un joc de poker. La masă mai era un singur loc liber. Nu va mai apuca să afle că de fapt era un complot care a dus la asasinarea sa. Pistolarul Jack McCall, angajat de „interlopii“ care-l doreau mort pe Bill a intrat nestingherit în local şi l-a împuşcat pe la spate. Cărţile i-au căzut din mână, răspândindu-se pe jos: doi optari şi doi aşi, (inimi negre şi trefle). Combinaţia a fost botezată, cu destul umor, şi el negru, drept „mâna mortului“. Referitor la a cincea carte, există două variante ale poveştii. Prima spune ca ea ar fi căzut mai departe, întrucât în acea clipă Wild Bill tocmai o schimba, ţinând-o în cealaltă mână, şi în învălmăşeală s-ar fi pierdut fie pe masă, fie s-a lipit de pantofii cuiva. A doua variantă spune că mortul deja decartase, fără însă a mai apuca să primească o altă carte la schimb.

Angelo Barbato este un italian care se declară îndrăgostit de Braşov şi de oamenii săi. A pornit aici o afacere izvorâtă din pasiune şi, mai ales, din dorinţa de a recrea atmosfera de relaxare şi implicare emoţională trăită, în timp, de domnia sa, în diverse cazinouri ale lumii.

DOMNULE BARBATO, AFACEREA PE CARE AŢI CONSTRUIT-O A AVUT CA PUNCT DE PLECARE PASIUNEA PENTRU JOCURILE DE NOROC?

Într-un fel, da. Am început să frecventez cazinourile în urmă cu mulţi ani, şi am întâlnit aici un mediu interesant şi extrem de eterogen.

Nu doar pasiunea pentru jocuri aduce oamenii în cazino, ci şi plăcerea de a petrece timp într-un loc unde atmosfera este bivalentă: te poţi relaxa savurând un pahar de coniac sau aroma unui trabuc, sau poţi încerca emoţii puternice, când adrenalina atinge apogeul în momentul în care, la masa de joc, se câştigă sau se pierd sume considerabile.

Pasiunea pentru această atmosferă, şi dorinţa de a o păstra aşa cu am trăit-o eu, m-au determinat să construiesc cazinoul Vesuvius în Braşov.

CUM AŢI DEMARAT PROIECTUL?

Am contactat specialişti care au analizat în amănunt ideea ce părea la început doar un vis. A urmat elaborarea unui business plan complex. Acesta şi specialiştii care ne consiliază constituie busola de orientare a acestei afaceri.

AŢI MAI ACTIVAT ÎN DOMENIU ŞI ÎN ALTE ŢĂRI?

Nu, activăm momentan în România şi în Italia cu alte activităţi colaterale jocurilor de noroc.

AŢI ÎNCEPUT AICI ACELE ACTIVITĂŢI?

Nu. Cazinoul a fost prima mea afacere în România. Afacerile colaterale activităţii de cazino şi anume: restaurantul şi casa de schimb valutar, au apărut ulterior. Proiectul nu se încheie aici. Urmează construcţ ia unui hotel de 5 stele cu centru spa, şi galerii comerciale. Această structură se va desfăşura pe o suprafaţă de 17.000 mp, iar hotelul va avea 100 de camere şi va fi important pentru dezvoltarea turistică a oraşului, pe lângă crearea de noi locuri de muncă pentru braşoveni.

DE CE ROMÂNIA? DE CE BRAŞOV?

În urma unui studiu atent, am considerat că România ar fi ţara ideală pentru a porni acest gen de afacere, care, repet, pentru mine este în primul rând o pasiune.

Oraşul Braşov a fost identificat ca „locul ideal“ doar după 18 luni de cercetări pe teren. A fost considerată o zonă favorabilă din mai multe motive, dintre care precizez câteva: nu existau alte cazinouri live, a avut cea mai mare creştere economică, va fi o conjunctură autostradală importantă şi va avea un aeroport. De asemenea, precizez că autorităţile locale au fost atente şi prompte fără să întâlnim cazurile de corupţie de care se vorbeşte des în străinătate, dimpotrivă, am fost asistaţi în toate demersurile noastre. Cu această ocazie doresc să le mulţumesc pentru ambilitatea dovedită în ceea ce ne priveşte.

SE DEZVOLTĂ ALTFEL ACEASTĂ AFACERE ÎN ROMÂNIA?

Climatul faţă de anumite ţări U.E. este mai favorabil. Mă refer în particular la posibilitatea pe care o au societăţile comerciale de a obţine licenţa necesară desfăşurării activităţii de cazino.

CARE SUNT PUNCTELE NEGATIVE ALE ACTIVITĂŢII ÎN ŢARA NOASTRĂ?

Datorită faptului că este destul de simplu pentru oricine să pornească acest tip de afacere, ne găsim în situaţia de a întâlni tot felul de cazinouri, care de fapt nu păstrază nici atmosfera, şi nici nu pot oferi servicii performante sau garanţii. Alt aspect negativ este că şi structurile care deţin doar slot machines sunt numite cazino. Această denumire ar trebui, după părerea mea, să aparţină doar cazinourilor care deţin mese de joc de tip clasic, acelea care, de obicei, sunt numite şi casino live.

DAR CELE POZITIVE?

Existenţa unui mediu favorabil.

CUM PERCEPEŢI DUMNEAVOASTRĂ CONSECINŢELE APLICĂRII LEGII ÎN DOMENIU?

Legislaţia actuală mi se pare că este destul de precisă în ceea ce înseamnă activitatea de control la care trebuie să fie supus un cazino. Aştept totuşi cu nerăbdare să fie aprobat noul proiect de lege care ar trebui să ajute la rezolvarea probemelor de care am vorbit în răspunsurile anterioare.

SUNTEŢI MULŢUMIT DE REZULTATELE FINANCIARE ÎNREGISTRATE ÎN PERIOADA CARE A TRECUT DE CÂND ACTIVAŢI AICI?

Da. Şi mă bucur foarte mult de ambianţa şi originalitatea pe care am reuşit să le creez alături de colaboratorii mei, la Vesuvius.

CARE SUNT CELE MAI RELAXANTE PASIUNI ALE DUMNEAVOASTRĂ?

Să călătoresc şi să descopăr ceea ce e frumos.

JOCUL ÎN CAZINO FACE PARTE DINTRE ELE?

Da. Frumuseţea lui constă în a rezuma soarta omului care luptă mereu împotriva destinului lui pentru a-l ameliora.

CÂT AŢI CÂŞTIGAT SAU CÂT AŢI PIERDUT CEL MAI MULT?

Un jucător adevărat spune mereu că a caştigat mai mult sau a pierdut mai puţin decât în realitate. Am fost jucător, deci mai bine să nu răspund.

În sensul că îl reprezintă, în sensul că se luptă pentru el şi în sensul că, întotdeauna este o apariţie elegantă, agreabilă şi – de ce să n-o spunem -, inteligentă.

DOMNULE RUDEL OBREJA, ORGANIZAŢ I ŞI PARTICIPAŢI CU ACEEAŞI IMPLICARE, ATÂT GALE DE BOX PROFESIONIST PENTRU CENTURI MONDIALE CÂT ŞI TURNEE DE AMATORI. NU RESIMŢIŢI DIFERENŢELE DE NIVEL?

Ba da, există, într-adevăr, o mare diferenţă. S-a creat o pră- pastie între boxul profesionist şi cel de amatori din păcate, şi asta, în special, din cauza regulilor pe care le regăsim în boxul amator. Reguli anti-spectacol şi anti-public până la urmă, pentru că toată frumuse- ţea unui sport constă în felul în care ea este gustată de spectator.

TURNEUL INTERNAŢIONAL, „CENTURA DE AUR“, ESTE UN BRAND CUNOSCUT ÎN AREALUL PUGILISMULUI MONDIAL?

A fost un turneu prestigios la nivel internaţional însă, din păcate, în momentul de faţă se află pe un trend descendent. Şi asta, exact din cauza pe care o aminteam puţin mai devreme: boxul amator a devenit tot mai puţin spectaculos.

PARTICIPĂ SPOTIVI IMPORTANŢ I DIN ŢĂRI CU TRADIŢIE ÎN BOX. ABSENŢA CUBANEZILOR DIN ACEST AN SCADE VALOAREA TURNEULUI?

Dacă ar fi fost şi Cuba pre- zentă la start, probabil că interesul ar fi fost mult mai mare. Şi asta nu pentru că boxul ar fi fost altul, ci pentru că ţara despre care vorbim este ea însăşi un brand în boxul amator.

EXISTĂ SPONSORI IMPORTANŢ I, INTERESAŢI DE VIITORUL PUGILISMULUI ROMÂ- NESC?

Dacă discutăm despre boxul profesionist, da! Acolo se regă- sesc multe milioane de euro. În boxul amator însă, banii sunt tot mai puţini. E drept că avem alături de noi un partener de nădejde, Mercur Casino, pentru ambele variante. Şi totuşi, atunci când nu există atracţie pentru public nici sponsorii nu se-nghesuie, şi de aici apar discrepanţe. De exemplu, dacă în profesionism, pentru o gală, se adună milioane de euro, la amatori avem un buget anual – pentru 2008 – de 650-700 de mii de euro, împărţit la patru loturi naţionale.

ÎN ACESTE CONDIŢII, CREDEŢI CĂ VA MAI DA ROMÂNIA ŞI ALŢI CAMPIONI MODIALI DE TALIA LUI BUTE ŞI DIACONU?

Cu siguranţă, pentru că avem un potenţial fantastic în ceea ce priveşte valoarea sportivilor. Sistemul în care ei cresc este deficitar în România, şi când spun asta mă gândesc la amatori. Din păcate, după revoluţie, nu s-au produs schimbări majore nici în box şi nici în sportul românesc, în general. Ar fi nevoie de o reformă fundamentală dar, din păcate, cel puţin până în acest moment, n-am găsit înţelegere la nivel decizional, în speţă la nivelul executivului.

PĂSTRAŢI LEGĂTURA CU CAMPIONII NOŞTRI MONDIALI, LEGITIMAŢ I LA INTERBOX?

Evident. Merg în Canada, ne întâlnim în Mexic uneori, vorbim foarte mult la telefon. Nu trece săptămână să nu vorbesc cu toţi trei românii care evoluează afară şI care acum se pregătesc intens. Chiar ieri, am vorbit cu Lucian Bute – intervievat în numărul trecut al revistei dumneavoastră. Apoi cu Diaconu şi cu Jojo Dan.

CUM VĂ ÎMPĂRŢIŢI TIMPUL PENTRU A REUŞI Să FIŢI PREZENT LA TOATE MARILE COMPETIŢII?

Dacă n-ar fi posibil, evident, naş reuşi. Cu siguranţă, sunt foarte prins. Uneori trebuie să fiu în două locuri în acelaşi timp şi asta e un pic mai dificil, dacă nu chiar imposibil… Glumesc, dar din moment ce mi-am asumat această poziţie, trebuie să-mi asum şi consecinţele, şi inconvenientele. Între două avioane, între două competiţii, simţi că mai ai nevoie şi de tine, de viaţa ta personală. Ceea ce, de foarte multe ori, îţi lipseşte.

Boxul a ţinut capul de afiş al confruntărilor sportive de pe litoralul românesc, la început de vară. Turneul internaţional „Centura de Aur“ continuă să suscite interes, chiar dacă Jocurile Olimpice se află la puţine zile de gongul inaugural.

La mijlocul lunii iunie s-a derulat la Constanţa, cea de-a treia repriză a turneului internaţional de box „Centura de Aur“. Spunem „a treia repriză“, păstrând terminologia pugilistică, şi ne referim la faptul că a 37 ediţie a competiţiei a coincis cu cea de a treia, consecutiv, organizată pe malul Mării Negre, conform contractului încheiat între Federaţia Română de Box şi autorităţile locale – Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Municipiului Constanţa. Printre organizatori s-au mai numărat şi DSJ Constanţa, Fundaţia SPORTIN, Asociaţia Judeţeană de Box şi CS Alutus Litoral Mangalia.

Deşi participarea nu a fost chiar una de top, dat fiind aglomeraţia de turnee europene programate în această perioadă în Europa, ca ultime verificări înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing, organizarea a fost, şi în acest an, una de excepţie. Petrică Munteanu, directorul Direcţ iei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din cadrul Consiliului Local Constanţa, de altfel principalul organizator al „Centurii de Aur“, a afirmat printre altele că este foarte posibilă semnarea unui nou contract cu primăria tomitană. „Rudel Obreja şi-a exprimat opţiunea de a continua aici, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu şi-au dat acordul de principiu, rămâne să stabilim condiţiile“, a spus el.

PALMARES ROMÂNESC

În finalele competiţiei de la Constanţa s-au impus trei pugilişti români: Iulius Poczo, la categoria 51 kg – care l-a învins la puncte pe marocanul Nehaila Abdelillah -, Georgian Popescu, la categoria 60 kg – care s-a impus, tot la puncte, în faţa rusului Vladimir Saruhanian – şi Petrişor Gănănău la categoria 91 kg – declarat învingător în faţa ungurului Janos Fekete, care a abandonat în repriza a doua.

Dan Teodorescu, căruia unii nu-i disting numele prin parbrizul Taxi-ului său – perfect personalizat în aglomeraţia oraşului – este un tip remarcabil. Prin umor, stil, inteligenţă. De altfel, prin asta se diferenţiază oamenii de lume şi maşinile de ambuteiaje

CU CE VITEZĂ SE ÎNDREAPTĂ UN TAXI DIN ROMÂNIA SPRE SHOWBIZ-UL EUROPEAN?!

Deocamdată, facem curse în România. Căutăm, încă, ieşirea din sensul giratoriu.

CÂND V-AŢI URCAT LA VOLAN AŢI FĂCUT-O PENTRU BANI SAU PENTRU PLĂCEREA DE A-NTINDE COARDA?

Nu-mi imaginam că o să fie cineva suficient de iresponsabil să mă plătească şi nici nu-mi permiteam să-ntind coarda, pentru că, având ochelari, ar fi fost periculos. Deci, nici pentru una, nici pentru alta. Cred că din pură inconştienţă.

DUPĂ ATÂTEA CÂNTĂRI ŞI MANIFESTĂRI ALE TALENTULUI AFERENT, AŢI FĂCUT BANI DE UN PLIN SAU ALIMENTAŢI ÎN FUNCŢIE DE-MPREJURĂRI?

Cum reuşesc să fac plinu’, cum vreau o maşină cu un rezervor mai mare şi iar mă chinui s-o umplu. Probabil că ar trebui să mă limitez la un rezervor pe măsura talentului.

DUPĂ CUM CÂNTAŢI PĂREŢI UN TIP SENSIBIL, OARECUM TIMID, ÎNZĂUAT ÎN FOARTE MULT UMOR. E DOAR O PĂRERE?!

Cum să fie doar o părere? E o părere importantă, doar e părerea dumneavoastră.

VĂ AJUTĂ ACEST FEL DE A FI ÎN TRAFICUL DISPERAT, VIOLENT ŞI LIPSIT DE MANIERE AL AGLOMERĂRILOR URBANE (CĂ ORAŞE NU NE VINE SĂ LE SPUNEM…)?

Pentru a te descurca într-un astfel de trafic, trebuie să te adaptezi şi să fii precum acesta – disperat, violent şi lipsit de maniere. Cu disperarea şi violenţ a nu-mi iese, dar lucrez intens la lipsa de maniere; iau, zilnic, lecţii de nesimţire de la pisica mea.

VĂ RETRĂIŢI VIAŢA ÎN MELODII SAU TRĂIŢI DUPĂ CUM VĂ POARTĂ MUZICA?

Îmi explic viaţa în melodii. În primul rând mie, pentru că, de multe ori, nici eu nu pricep despre ce e vorba în viaţa mea.

AŢI DA O SEARĂ DE TANDREŢ E, ÎN DOI, PE O BERE CU PRIETENII CARE NU ŞTIU NICI CUM, NICI DE CE?

Prietenii mei ştiu, întotdeauna, cum, de ce, care, când şi unde, însă n-aş renunţa la o seară de tandreţe. Şi-aşa e prea puţină tandreţe pe lume, ca s-o mai risipesc şi eu pe-o bere.

VĂ INSPIRĂ O FEMEIE, O VORBĂ ŞI-O CANĂ CU VIN, TENSIUNILE ZILEI, POLITICA, ECONOMIA, CÂINELE COMUNITAR? SAU CE?!

Mă inspiră o femeie care, încercând să scape de tensiunile zilei, îmi vorbeşte, la o cană cu vin, despre orice altceva în afară de politică şi economie, în timp ce mângâie un câine comunitar.

DUPĂ CE TERMINAŢI DE CÂNTAT VĂ RELAXAŢI MUNCIND?

Da. Da’ nu mai spuneţi nimă nui, vă rog io! Unii au, încă, impresia că muncesc atunci când cânt…

V-A DUS VREODATĂ ROATA (VIEŢII, MAŞINII, TAXI-ULUI) LA CAZINOU? V-AŢI GÂNDIT SĂ VĂ PIERDEŢI NIŞTE BANI LA RULETĂ CA SĂ VĂ CUMPĂRAŢI NOROC ÎN DRAGOSTE?

Dac-ar funcţiona aşa…

VĂ PAR JOCURILE DE NOROC MAI MULT DECÂT SUNT?

Absolut. Nu mi se pare că mai putem vorbi de un joc, atunci când câştigi sau – mai ales – pierzi un milion de dolari.

VORBIT CEL MAI FRUMOS DESPRE O FOSTĂ SOŢIE. E DE BINE, E DE RĂU?!

E şi de bine şi de rău, însă depinde foarte mult de perspectivă. Eu zic că soţia a fost de bine şi divorţul de rău, dar nişte prieteni de-ai mei zic exact invers.

FIIND A TREISPREZECEA, SPUNEŢI-MI CEVA DESPRE GHINIONUL DE A NU FI CONTEMPORANI, NOI ROMÂNII, CU A CINCEA GLACIAŢIUNE!

S-ar putea s-avem, totuşi, noroc! Dac-ar fi să ne luăm după ce zic mayaşii, e posibil să devenim contemporani cu cea de-a cincea şi cea mai mare catastrofă de pe Terra, în anul 2012. De care, probabil c-am încerca să scăpăm, dând şpagă.

Caesars Palace, proprietatea Harrah Entertainment, este situat în Las Vegas Strip, Paradise, Nevada, district autonom în zona metropolitană a Las Vegas-ului

Şi pentru că nu se putea altfel, el face parte din trio-ul de aur al Las Vegas-ului, format din nu mai puţin celebrele Bellagio şi Mirage.

Istoria complexului Caesars Palace coboară în timp până la anul 1962, atunci când proprietarul unui mic motel, Jay Sarno, a împrumutat bani de la Teamsters Central States Pension Fund pentru a începe construcţia la Caesars Palace. Începută în 1962 şi finalizată în 1966, construcţ ia avea 14 etaje, iar primul turn se întindea pe 138 de mii de metri pătraţi, numărând nu mai puţin de 680 de camere. Numele ales de Sarno pentru ceea ce avea să devină unul dintre cele mai celebre hoteluri din lume vine, evident, de la acela al marelui împărat, şi duce cumva cu gândul la luxul şi opulenţa Imperiului Roman. Caesars Palace-ul de acum are cinci turnuri: Augustus, Centurion, Roman, Palace şi Forum. Numele corect al hotelului este Caesars şi nu Caesar’s, pentru că fiecare vizitator care ajunge aici ar trebui să se simtă precum un Caesar.

Şi asta se întâmplă din primul moment în care păşeşte pe covorul aşternut la intrare. Nu există nicio îndoială că acesta este cel mai prestigios loc din lume. Servicii impecabile, lux. Ambele fac diferenţa între o vizită obişnuită şi o experienţă spectaculoasă; ambele vor fi la dispoziţia vizitatorilor.

UN ARSENAL DE GAMBLING

Caesars Palace le oferă acestora unul dintre cele mai celebre cazinouri din Las Vegas.

Zona de joc are două aripi – o secţiune mai veche, pentru jucători serioşi, cu mize mari şi mai noul Casino Olympic, care se adresează jucătorilor conservatori, care au mai puţini bani de cheltuit în Vegas. Peste 2000 de aparate cu sloturi, video-poker şi mese de joc amplasate în locaţii opulente, toate fac parte din arsenalul de gambling de la Caesars Palace Casino. Oaspeţii nu No. 7 / July-August 2008 AND se vor putea abţine să parieze fie şi o sumă mică de bani în acest Imperiu Roman modern. Vor găsi aici blackjack, zaruri, ruletă, baccarat, mini-baccarat, 21 Spaniol, pai gow şi pai gow poker. Caesars le oferă o mare varietate de aparate cu fise, unde pot juca mize între 1 cent şi 500 de dolari, fie doar de distracţie, fie pentru a deveni milionari. De altfel, Caesars Palace este renumit ca fiind locul în care au fost câştigate cele mai multe jackpot-uri în valoare de milioane, din toată lumea.

Camera de Poker este cea mai mare, dar şi cea mai captivantă din tot Vegas-ul, satisfăcând chiar şi gusturile celor mai împătimiţi jucători de poker, dând adevărata valoare a complexului din care face parte. Se găsesc aici atât mese cu limită mare pentru adrenalină 100%, dar şi mese la care se joacă cu mize mici, destinate relaxării. Camera de Poker este adiacentă cu o zonă de turneu, ceea ce face ca Caesars Palace să fie unul dintre singurele cazinouri care oferă o zonă privată de competiţie.

CONSTRUCŢIA CONTINUĂ

După construirea The Pussycat Dolls Lounge, o prelungire a clubului de noapte Pure, în februarie 2006, o parte a cazinoului a fost realizată astfel încât să se asorteze cu Pussycat Dolls, această parte numindu-se Pussycat Dolls Casino. Ce oferă acesta? Animatoare în cuşti de bronz, grăsuţe cu aspect burlesc în chip de dealeri, sau fotolii cu imprimeu de leopard pentru jucători.

Pentru viitor, compania Harrah plănuieşte o extindere cu 3.400 de metri pătraţi a spaţiului pentru cazino, construirea unui nou turn de 29 de etaje şi 1.017 camere, adiacent lui Palace Tower, precum şi construirea unei prelungiri a Convention Centerului existent. Totodată, vor fi construiţ i încă 10.000 mp de magazine şi restaurante ce vor acoperi zona din vecinătatea Strip, înlocuind Roman Plaza.

Pariatul pe întreceri sportive are o logică elementară – intenţia de a intui un fapt ce urmează să se întâmple. Indiferent dacă este vorba despre rezultatul final al întrecerii, despre diverse etape ale competiţiei, despre numărul de goluri marcate, scorul exact sau doar banalul cine bate/cine pierde.

Totul a început în Evul Mediu, în perioada turnirurilor. Nu se ştie exact cine a fost primul care a pariat, întrucât „apucătura“ era raspândită, mai ales, în rândul oamenilor simpli. Dar aceştia nu participau nici măcar în calitate de spectatori la întreceri! Şi atunci? Cum ar fi putut afla ei rezultatul, câtă vreme în acea perioadă, singurele specimene de presă erau cronicile şi letopiseţele? La turniruri luau parte cavaleri, proprietari de cai. Spectatori – diverşi nobili din regiune sau din respectivul regat. Mai existau paji, servitori ori îngrijitori de cai, constructorii care realizau scenele, soldaţii care asigurau paza, servitorii care aşteptau un semn al stăpânului în caz că ar fi avut nevoie de ceva.

Iată deci că, în afară de galeria nobililor, se împlinea un număr bunicel de persoane secundare participante, într-un fel sau altul, la turnir.

Cum nobilii se concentrau pe eveniment, servitorii aveau timp liber berechet. Şi, la un moment dat, s-a constatat că aceştia pariau sume de bani pe câştigătorul turnirului. De regulă, toţi servitorii pariau pe stăpânul lor, aflându-se sub acelaşi blazon. Pariul se făcea cu echipa altui cavaler participant. Fiecare parte aducea în joc aceeaşi sumă, constituită din contribuţiile celor interesaţi. La finalul campionatului, echipa câştigătoare colecta toate sumele puse în joc, banii urmând a fi impărţiţi între participanţi.

Dar cum s-a trecut la pariul pe meci?! Ei bine, la un moment dat, un nobil a aflat de imensa sumă caştigată de servitorii săi şi s-a gândit că, mărind miza, ar putea avea la rându-i un câştig fabulos. Pariurile se faceau prin servitori, pentru ca nobilii ceilalţi să nu-i afle viciul. Dar, surpriză!! Fiecare nobil paria, ascunzându-se, inutil, de ceilalţi. Aşa a apărut „agentul de pariuri“, omul ocupându-se de încheierea afacerii în locul pariorului. Dat fiind faptul că, în timp, pariul pe câş- tigătorul final a devenit apanajul nobililor, oamenii simpli au coborât la alt nivel, şi anume la pariul pe meci.

MIZA PE OAMENI ŞI LUPI

După 1600, pariurile servitorilor vizau animalele împuşcate de nobil şi suita sa la diverse partide de vânătoare. Nu trebuie să consideraţ i acea epocă drept una a cinismului; pur şi simplu normele şi principiile sociale erau altele. Cinism în materie de pariuri pot fi considerate însă, pe bună dreptate, rămăşagurile făcute între ei de către comandanţii unor armate, înainte de luptă.

Perioada de recuperare a morţilor constituia momentul reglării sumelor şi a „conturilor“, atât între comandanţi, cât şi între soldaţi, foşti duşmani de moarte cu doar câteva ore în urmă. Iată, deci, că oamenii au sintetizat, în tot ce mişcă, ideea de competiţ ie, generatoare de interes maxim în privinţa învingătorului. La rândul ei, adrenalina provenită din perceperea riscului a ţinut trează, de-a lungul secolelor, tentaţia oamenilor de a-şi încerca norocul.

PARIURI LA COTE ÎNALTE

Dar unde şi când au apărut pariurile pe cote? Răspuns: SUA, în cea de-a doua jumătate a secolului 19. Motivul? Ei bine, după încetarea Războiul Civil, cursele de cai nu mai erau, exclusiv, distracţia celor bogaţi. Spectatorii au reluat pariurile în sistemul sumelor egale, jucate pe un participant. Dar formatul nu mai dădea satisfacţie, multi doritori rămânând fără obiectul muncii din pricina abundenţei de participanţ i.

Aşa că agenţilor de pariuri le-a venit ideea să vândă acelaşi cal de mai multe ori, înfiinţând apoi un sistem de cote, în funcţie de sumele care se depuneau pe cai. Creşteau sumele (deocamdată egale), implicit scădea cota, calul având, în viziunea mai multor pariori, posibilitatea de a câştiga.

ŞI A APĂRUT ONLINE-UL

Pariurile sportive au evoluat. Mai nou se poate paria pe internet, devenit un fel de intermediar între parior şi casa de pariuri, întocmai ca vechiul agent. Casele de pariuri s-au dezvoltat şi ele, nu mai vând tichete cu meciuri gata selectate, pariorul având acum posibilitatea de a-şi combina pe propriul bilet diverse meciuri. Participarea implică plata iniţială, pariul pe datorie nefiind admis. Casa de pariuri calculează posiblitatea de câştig a unei echipe/jucător etc, lucru ce se reflectă în cotă. La un meci de fotbal, de exemplu, Brazilia – San Marino, este evident că o cotă pe Brazilia ar fi de 1.01, aceasta traducâ ndu-se prin aceea că multi pariori ar miza pe Brazilia şi aproape nimeni pe San Marino.

Singurul element păstrat intact de-a lungul timpului este misterul asupra rezultatului final. Evident atunci când nu avem de-a face cu blaturi/trucaje/aranjamente.

Nu există persoană care să nu fi auzit de Blackjack, fie că vorbim despre jucători şi împătimiţi ai cazinourilor, fie că vorbim despre novicii în ale jocurilor de tot felul. Blackjack este, fără îndoială, cel mai popular joc de cărţi

ISTORIE

Deşi date exacte despre apariţia Blackjack-ului nu există, se pare că locul naşterii sale este undeva în Franţa secolului XVII. Pe vremea aceea, aşa-numitul Vingt et Un (21) se juca în cazinourile franceze. Şi chiar dacă regulile Blackjack-ului nu seamănă cu cele ale celebrului 21, este clar că acestea sunt originile jocului despre care vorbim astăzi. Numele britanic de Blackjack vine şi el tot din jocul de 21, reprezentând o mână de Valet cu As de pică, aceasta fiind de altfel mâna ideală. Un moment exrem de important în istoria Blackjack-ului s-a înregistrat după Revoluţia Franceză, atunci când jocul a migrat în America de Nord.

Aici a câştigat o popularitate imesă, în contextul în care, în acea perioadă, nu existau legi care să interzică jocul de cărţi. Jucătorii profesionişti au înţeles ce potenţial uriaş are blackjack- ul şi au dezvoltat strategia de bază, astfel încât să îşi asigure câştiguri foarte importante.

În secolul XIX, atunci când guvernul american a interzis jocurile de noroc, Blackjack-ul, având deja o popularitate imensă, a devenit un joc underground. Popularitatea sa a crescut şi mai mult odată cu înăsprirea restricţiilor, în secolul XX. În 1931, Nevada a decis să legalizeze jocurile de noroc, şi astfel Las Vegas-ul a devenit cel mai fierbinte punct pentru jucătorii de pretutindeni.

REGULI DE BAZĂ

puţine cărţi înseamnă însă mai multe şanse de câştig. Majoritatea cazinourilor oferă mese de Blackjack unde se joacă cu unul sau cu două pachete.

La o masă pot participa maximum 6 persoane, iar acţiunea începe din stânga dealer-ului, către dreapta. În Blackjack, dealer-ul va fi întotdeuna ultimul care acţionează.

Se fac pariurile şi se împart cărţile. Acestea vor fi aşezate pe masă cu faţa în sus. Întrucât scopul jocului este acela de a aduna un număr de puncte mai mic sau egal cu 21, jucătorii pot cere câte cărţi vor pentru a ajunge la această limită. În mod normal, dacă suma cărţilor deja primite este mai mică sau egală cu 11, cererile pentru primirea altor cărţi vor continua; dacă suma este cuprinsă între 16 şi 21 jucătorul va sta (nu este o regulă, ci o obişnuinţă). Fiecare carte mai mică sau egală cu 10 are valoarea înscrisă pe ea. Cărţile mari (valeţii, damele şi popii) primesc, toate, valoarea de 10 puncte. Asul are o valoare specială în Blackjack: el poate avea fie valoare de 1 punct, fie de 11, opţiunea pentru una dintre acestea rămânând la latitudinea jucătorului. O mână cu o carte mare şi un as înseamnă Blackjack.